(VIDEO) Ciolacu îi dă cu interesul național în cazul BNR

Premierul vine cu explicații după ce BNR apare printre instituțiile în care se aplică excepțiile de la regula care interzice cumulul pensie-salariu.

De (R.C.)
(VIDEO) Ciolacu îi dă cu interesul național în cazul BNR

Premierul vine cu explicații după ce BNR apare printre instituțiile în care se aplică excepțiile de la regula care interzice cumulul pensie-salariu.

Premierul Marcel Ciolacu a venit cu explicații după ce BNR apare printre instituțiile în care se aplică excepțiile de la regula care interzice cumulul pensie-salariu: interesul național. Politicianul susține că, de exemplu, toți cei din conducerea BNR au cumul pensie-salariu, iar dacă mâine era promulgată legea ne puteam trezi în situația că nu are cine să mai conducă Banca Națională.
Nu există dedicații într-o lege, pentru că altfel îl nominalizam pe guvernator. Există niște instituții în mandat, cine conducea BNR-ul, dacă mâine este promulgată legea? Cine ar fi condus? Dacă toți de la BNR au cumul de pensie cu salariu!

”ALERTĂ! Au introdus excepţii pentru BNR, ANRE, ANCOM”

Este o decizie personală a fiecăruia să aleagă între pensie și salariu. Nu pot eu ca legiuitor să iau dreptul unui om la un drept câștigat”, a spus Ciolacu.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Desfiintati toate agențiile astea care nu fac nimic pentru romani:a nre, atcom, apc, garda mediu, consiliul concurentei, asf, etc

  2. – al treilea parlament ilegitim
    – hotii au eliminat câinele de pază al banului public
    – criminali, liber la furat

  3. ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei) este instituția care are drept scop reglementarea pieţelor de energie electrică şi de gaze naturale pentru a asigura condiţiile de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor. ANRE elaborează, aprobă şi monitorizează aplicarea reglementărilor obligatorii în sectorul energetic la nivel național. Instituția este sub control parlamentar, dar se finanţează în totalitate din venituri proprii și are independență decizională, organizatorică şi funcţională. Ca și ANCOM este sub control parlamentar dar are independență… și amândouă se perpelesc noapte și zi de grija consumatorului! Rcunoasteți că trebuia să le exceteze domnii Ciucă și Ciolacu de la cumul că fară ANRE și ANCOM se prăpădește țara noastră. Nesimțire fără margini.

  4. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), este o autoritate publică autonomă, (???) aflată sub controlul Parlamentului României, (ca și SRI, SIE, STS, SPP) cu rol de reglementare și supraveghere în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale… Prin activitatea sa, ANCOM urmărește ca toți locuitorii României să se bucure de servicii de comunicații de calitate, la prețuri corecte, iar operatorii să se dezvolte prin inovație. Principiile care călăuzesc ANCOM în activitatea de reglementare sunt: necesitatea, oportunitatea, proporționalitatea, obligativitatea, neutralitatea tehnologică, transparența, predictibilitatea, stabilitatea și utilizarea eficientă a resurselor. Vă place? Citiți și ce scrie la Activitate să vă dea lacrimile cât sunteți protejați și cum puteți dormi liniștiți că ANCOM lucrează pentru tine.

  5. Din interes național, nu pot sa le doresc sa sfârșească socotelile din lumea asta cat mai repede, nu de alta ar trăi câteva sute de oameni cu salarii minime din ce bani iau aceste lepre de la statul român. Sau ar putea să doneze dracului atâta purcoi de bani că nu îl iau pe lumea cealaltă. Va zic că din 5000 de lei trăiesc mai plin de viață decât oricare pensionar nesătul de acolo. 🙂

  6. O escrocherie mai mare decât teoria cu dreptul câștigat, un sofism cum zice domnul Marga nu există. Asta ca și când după ve ai divorțat trebuie să ai acces la nurii ex soției în virtutea dreptului câștigat. Domnul General Ciucă știe că ca ofițer ai câștigat niște drepturi, dar o dată degradat le-ai pierdut. Niște profitori și la îndemâna serviciilor care nu au nici un interes să facă dreptate. Faci excepții pentru BCR, ANRE. ANCOM și anunți că “se duce dracului județul” dacă se pensionează cei din BNR. De acord. Dacă nu ar ține domul guvernator Isărescu euro sub 5 lei cei care au rate la casă în euro și câștig în lei ar fi în rulote ca în USA.? Dar piere țara dacă pleacă cei din ANRE sau ANCM? Iar cei din BNR din dragoste de români și recunoștință ca de 33 de ani au această demnitate nu ar rămâne la conducerea băncii numai cu o pensie sau numai cu un salariu? Dacă da atunci cu toată părerea de rău, să plece.

  7. Și eu stăteam cu sufletul la gură de grija lui Manole. M-am liniștit. După ce va muri va fi împăiat precum El Cid, că nu se naște altul pe acest pământ demn să-l înlocuiască. Ideea ca ar putea renunța la pensie era exclusă înțeleg

  8. Intrebati-l pe ursar ce inseamna interesul national? Ce intelege ursarul prin interes national? Habar nu are dar foloseste sloganul izmanarului oprea generalul milog cu 4 stele fara prestatie militara! Pentru ce isarescu pensie speciala? A facut ceva special pentru Romania si nu stim noi? A recuperat closca cu puii de aur de la rusi, cimva? A adus aurul de la londra si nu stim noi cetatenii?

  9. Să-l crezi pe Ciolacu cu enteresul(sic!) național este ca și când l-ai crede pe Ciucă cu același enteres, pe care-l manifesta primitiv și Oprea, ultimii fiind generali de mucava patru stele ai Armatei Române, rușine acesteia! Ciolacu nu poate să-i taie pensia lui Isărescu pentru că i se urcă Clubul Bilderberg, al cărui membru plin e șeful BNR, în cap și mâine nu mai e prim-ministru.

  10. Sa renunțe la pensie și sa continue sa lucreze. Simplu. Acum intelegem care a fost scopul vizitei ciociolinei la BNR.
    PS. Oare nu era de datoria lor sa pregătească personal care sale ia locul? Pe acest principiu Manole va muncii adus cu tragă la serviciu, iar Vasilescu ii va consilia pe pe chestiuni bancare din ATI și centre de recuperare cu domnișoare alături muncind la recuperarea domniei sale. Doamne ferește, ce argumente stupide.

  11. Ete scart, interes national. BNR este un apendix al imperiului Rothschild via BIS. Ciolanul are impresia ca e de serviciu la ghereta cu gogosi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.