VIDEO Ciucu: Bucureștiul nu e paralizat

„Vreau să fac un apel către populaţie să nu iasă din casă dacă nu e neapărat nevoie şi să nu folosească maşina personală, dacă nu trebuie”, a explicat Ciucu.

De Rami Cristescu - reporter special
VIDEO Ciucu: Bucureștiul nu e paralizat

„Vreau să fac un apel către populaţie să nu iasă din casă dacă nu e neapărat nevoie şi să nu folosească maşina personală, dacă nu trebuie”, a explicat Ciucu.

Primarul Capitalei Ciprian Ciucu a făcut declarații de presă referitoare la situația dezăpezirii din București. Ciucu a explicat faptul că marile artere de circulație ale orașului sunt dezăpezite, iar Capitala nu este paralizată. Totuși, a avertizat că se circulă în condiții de iarnă.

„Noi ne-am concentrat în această dimineaţă pe facilitarea accesului în special către spitale pentru că au fost probleme şi nu puteau ajunge ambulanţele. Alte probleme pe care le-am avut şi încă le avem ţin de transportul STB, în special transportul electric pentru că nu totdeauna s-a eliberat prima bandă şi troleibuzele nu au avut acces la liniile de electricitate”, a anunţat Ciprian Ciucu, miercuri, într-o conferinţă de presă, conform News.ro.

Primarul Capitalei a vorbit despre faptul că în continuare există dificultăți în circulația tramvaielor. Totuși, acesta a dat asigurări că arterele principale de circulație sunt libere și crede că orice alte probleme vor fi rezolvate pe parcursul zilei de miercuri.

„În acest moment nu există artere principale sau bulevarde principale care să fie blocate, se circulă în condiţii de iarnă, dar Capitala nu este paralizată, în acest moment”, a punctat Ciucu.

Citește și: Străduțele Bucureștiului, blocate după doar o noapte „albă”. Explicațiile unui primar de sector

Pentru facilitarea muncii utilajelor de dezăpezire, edilul a lansat un mesaj către populație.

„Vreau să fac un apel către populaţie să nu iasă din casă dacă nu e neapărat nevoie şi să nu folosească maşina personală, dacă nu trebuie”, a explicat Ciucu.

Ciprian Ciucu a vorbit şi despre aşteptarea „legitimă, pe de o parte, ca imediat totul să fie adus la negru (în ceea ce priveşte asfaltul – n.r.)”. Acesta a explicat faptul că experiența sa ca primar de sector îl ajută să înțeleagă că procesul de dezăpezire este unul care durează.

Ciucu a spus că în Capitală se intervine cu aproximativ 1.800 de oameni. El a răspuns şi nemulţumirilor unor cetăţeni care reclamă că nu s-a intervenit. Ciucu a explicat faptul că sunt situaţii în care reprezentanţii sectoarelor i-au demonstrat că, pe străzi acoperite de zăpadă, trecuseră şi deszăpeziseră cu jumătate de oră înainte.

„O să vedem fiecare situaţie în parte şi dacă operatorii de salubritate nu şi-au făcut treaba, vor fi amendaţi”, a spuns edilul.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

  1. asa-i e doar in comă???
    prefectul si primarul capitalei in loc sa ceara asistatilor sociali, patronilor de terase,cluburi, rrstaurante, firme, magazine. locuinte, asociatiilor de proprietari sa puna mana pe lopata in frunte cu administratorii, primarii de sector,locatarii sa iasă la dezapezire,pe trotuare, intersectii, etc le cere sa stea acasa???????unde-l contractele de dezaoezire pe fiecare sector? cati asistati sociali sunt pe fiecaee sector? de e nu dau amenzi primarii celor ce i-au sposorizat in alegeri????desfiintarea ghenelor din interiorul blocurilor face ca nesititii si paranoicii sa-si plaseze sacii cu resturi menajere in fata usilor pe nde trec pisicile si cate 2 caini la aparatorii nesimtitii????coborati din masini, urcati prin blocuri si dati amenzi pr Bolojanul fara bani????

  2. Pe vremea ninsorilor adevarate tramvaiele aveau montate pluguri in fata vagonului motor, si circulau fara probleme. Ciucu nu are de unde sa stie ca e nascut in provincie. Chiar daca acum sunt refugii stb nu cred ca zapada ar fi impiedicat prea mult urcarea si coborareadin tramvaie.

  3. Ciucu a fost de nota 10(zece) in fata disperarii media-vai a cazut zapada- plus ca media venea iar cu basmul íncalzirii globale,schimbari climatice,etc aiureli bune de aruncat la ghena ideilor politice

  4. Baaaai platiti taxe ca sa stea ei pe scaune sa spuna tampenii, in loc sa stea in strada cu lopata in mana! De ce-i platiti ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.