Klaus Iohannis a anunțat joi, la scurt timp după ce Guvernul Dăncilă a fost demis de Parlament prin moțiune, că va convoca partidele la primele consultări vineri la ora 11.00 și a început să fluture și tema anticipatelor.
„Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine (vineri – nr.), începând cu ora 11:00, pentru că avem urgentă nevoie de un nou guvern. Voi asculta opțiunile partidelor și voi propune o soluție de Executiv cu un mandat foarte clar, care să asigure o guvernare responsabilă și eficientă până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent când se vor desfășura acestea”, a anunțat Iohannis, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni.
Președintele nu se mai grăbește cu „Guvernul meu”?
Iohannis a spus însă că soluția cea mai bună este „întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate”.
„Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate. Aceasta însă nu se poate face decât dacă există un consens al formațiunilor parlamentare actuale. În cadrul consultărilor, voi constata în ce măsură există un astfel de consens și care este cea mai bună variantă pentru bunul mers al României în perioada imediat următoare”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a afirmat că România are nevoie de un buget „corect” pentru anul viitor.
„Sunt chestiuni care necesită o rezolvare urgentă. România are nevoie de un buget corect pentru anul viitor. De asemenea, trebuie ca în cel mai scurt timp să facem o nominalizare de comisar european care să respecte standardele de profesionalism și credibilitate cerute de partenerii noștri din Uniunea Europeană.
Suntem aproape în pragul alegerilor prezidențiale și avem responsabilitatea să asigurăm desfășurarea lor corectă și organizarea în cele mai bune condiții, inclusiv pentru românii din diaspora. Sunt, așadar, probleme care nu suportă nicio amânare. Voi lua o decizie cu respectarea Constituției și având în vedere ca, indiferent de opțiunea aleasă, să fie asigurată stabilitatea României”, a completat Klaus Iohannis.
În aceeași declarație de presă, Iohannis a tradus, în stilul propriu, votul la moțiune.
„Rezolvat. Astăzi a câștigat România. Astăzi votul românilor dat pe 26 mai la referendum a fost întru-totul respectat. Căderea guvernului PSD este rezultatul firesc al reacției întregii societăți față de abuzurile și incompetența acestui guvern”, a afirmat acesta.
Totodată, le-a mulțumit liberalilor și partidelor de opoziție care au susținut moțiunea de cenzură.
„Felicit PNL pentru inițiativa acestei moțiuni de cenzură, pentru eforturile liderilor și parlamentarilor liberali de a găsi susținere și sprijin pentru reușita unui demers necesar României. Felicit și celelalte partide de opoziție care au pus umprul la debarcarea acestui guvern eșuat”, a subliniat Iohannis.
https://www.facebook.com/privesc.eu/videos/401800240734523/
„Buget corect …, alegeri corecte…., tara normala …”, ce este altcumva se incadreaza in clasicul GHINION – si cati din cei care se anima (la mare victorie a betivanului Sica & Imobiliarul Mut) se vor trezi ca s-au nascut in zodia ghinion.