Guvernul a adoptat luni proiectul de lege privind măsurile in starea de alertă și l-a transmis Parlamentului, care practic ia decizia finală. Premierul Ludovic Orban a anunțat că va cere dezbaterea lui în regim de urgență. Conform proiectului Guvernului, se vor putea face angajări în domeniul medical fără concurs, masca va fi obligatorie în spațiile publice închise, iar preoții pot ține slujbe dacă există distanțare socială.
VEZI proiectul de lege adoptat de Guvern AICI
Şeful Cancelariei premierul Ionel Dancă a vorbit luni, după şedinţa de Guvern, măsurile incluse în proiectul de lege privind starea de alertă.
În domeniul sănătății, se păstrează prevederea privind ocuparea posturile vacante sau temporar vacante, din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea acestui minister, acestea putând fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului dacă durata angajării nu depășește perioada stării de alertă.
„Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă. De asemenea, tot în domeniul sanitar, autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanți, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă”, a mai spus șeful Cancelariei Primului Ministru.
În domeniul muncii și protecției sociale, Dancă a precizat că valabilitate a contractelor colective de muncă se prelungește pe perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
Totodată, pentru a asigura organizarea eficientă a activităților de muncă pentru personalul angajat în instituțiile publice centrale și locale, dar și în cadrul companiilor naționale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat, care au un număr mai mare de 50 de salariați, se vor organiza programe individualizate de muncă prin care să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă.
De asemenea, instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, pe durată determinată de 6 luni.
Ionel Dancă a mai spus că în domeniul transporturilor sunt prevăzute reglementări care permit autorităților impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce privește derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar prin ordin comun al Ministrului Transporturilor și pe baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
În ceea ce privește educația, în perioada stării de alertă, începând cu data intrării în vigoare a proiectului de lege și până la eliminarea restricțiilor, unitățile de învățământ preuniversitar organizează activități din planul de învățământ în mediul online.
„Acolo unde nu este posibil acest lucru, autoritățile au obligația de a asigura resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului Educației și Cercetării, în baza hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență (…). Se vor institui măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile de învățământ în scopul finalizării anului școlar 2019 -2020 precum și pentru pregătirea anului școlar 2020-2021, în mod special în ceea ce privește activitățile pentru susținerea examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, în perioada 2 iulie – 12 iulie 2020”, a spus Ionel Dancă.
În domeniul Tineretului și Sportului, potrivit proiectului privind starea de alertă, sunt reglementate activitățile constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, precum și accesul la bazele sportive.
În ceea ce privește culte religioase, potrivit proiectului de lege activitatea acestora se exercită liber cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu.
„În ceea ce privește cultele religioase, potrivit proiectului de lege, activitatea acestora se exercită liber cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilită de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de Comitetul Național pentru Situații de Urgență cu consulatarea Departamentului cultelor”, a declarat Ionel Dancă.
Amenzile în starea de alertă vor fi date în acord cu o ordonanță din 2001
https://www.facebook.com/guv.ro/videos/529120947966780/
https://www.facebook.com/guv.ro/videos/569520040364177/
Care este perioada pentru care se instituie stare de alerta? Cine aproba ce masuri se elimina? Pai daca guvernul nu mai propune ekliminarea unor masuri Parlamentul ce poate face?