Autoritățile au decis duminică măsurile pentru limitarea răspândirii variantei Omicron în România, după confirmarea primelor două cazuri.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat după şedinţa de la Palatul Victoria, că persoanele din state terţe vor trebui să prezinte un test PCR, nu mai vechi de 48 de ore, la intrarea în ţară. Cei nevaccinaţi vor sta 10 zile în carantină. Nu sunt însă singurii vizați.
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că România va introduce, din 20 decembrie, formularul de localizare a pasagerului (PLF), implementat deja în alte ţări.
„Formularul de localizare a pasagerului sau, cum se spune, PLF – Passenger Locator Form, este deja implementat în foarte multe ţări, mai ales la intrare în aeroporturi şi unde persoanele care călătoresc trebuie să îl completeze înainte să călătorească, să îl aibă, să îl prezinte la graniţă sau la sosire la graniţă, dacă este, pentru a putea identifica persoana unde este, dacă există o problemă de contact, să poată imediat să fie localizată persoana respectivă şi contactată. Acest formular, după discuţiile care au avut loc astăzi, urmează să fie implementat începând cu data de 20 decembrie şi se va elabora în acest sens şi o strategie de comunicare pentru folosirea tuturor vectorilor de informare, pentru a pregăti oamenii pentru folosirea acestui formular”, a spus Raed Arafat.
„Cei care acum călătoresc în alte ţări europene deja ştiu că acest formular există şi au trebuit să îl completeze înainte să călătorească sau la sosire în ţara respectivă, aşa că România va introduce şi acest tip de formular începând cu 20 decembrie”, a menţionat secretarul de stat.
Conform unui comunicat transmis de Guvern, măsura utilizării formularului de localizare a pasagerului a fost analizată având în vedere „numărul mare de români aşteptaţi să revină în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populaţiei şi facilitarea liberei circulaţii, în contextul apariţiei şi extinderii noii tulpini Omicron”.
„Măsurile pentru sărbători vor fi dezbătute şi adoptate în cursul acestei săptămâni. Dacă oamenii vor să facă petreceri în stradă, ceea ce este firesc pentru această perioadă, rugămintea este să înţeleagă, chiar dacă incidenţa este mică sau va fi mică, în perioada sărbătorilor de iarnă, utilizarea corectă a măştii, în spaţii aglomerate, inclusiv în timpul acestor petreceri, este absolut obligatorie. Vom avea o presiune suplimentară din cauza acestei tulpini noi, Omicron, şi cred că fiecare are responsabilitatea de a se proteja nu numai personal, dar şi pe cei cu care venim în contact. (…) Nu recomandăm să fie evenimente cu număr mare de persoane şi aglomeraţii. Nu putem discuta de petreceri, dar dacă acest lucru se întâmplă şi cadrul legal va permite acest lucru, trebuie desfăşurate în condiţii de siguranţă. Populaţia nu trebuie să creadă că o incidenţă scăzută reprezintă un element de nerespectare a unor reguli, ci dimpotrivă, înseamnă un element de păstrare a incidenţei scăzute şi de păstrare a vieţii cât mai aproape de normalitate”, a spus Rafila.
Întrebat despre sărbătorirea, în stradă, a momentului trecerii dintre ani, Rafila a replicat: „Vom discuta aceste lucruri, dar nu vor fi măsuri stupide care să facă imposibilă deplasarea, în timp util, la domiciliu. (…) Fiţi convinşi că nu vor fi introduse măsuri care să nu poată să fie respectate”.
Anterior ședinței, Rafila a anunțat cine participă la întâlnirea de la Guvern:
„Este o şedinţă convocată de domnul prim-ministru Ciucă. La această şedinţă am fost invitat eu, doamna doctor Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile şi domnul doctor Raed Arafat, şeful DSU. Vom face o analiză rapidă a situaţiei şi a eventualelor măsuri ce pot fi luate astfel încât să limităm posibilitatea ca această tulpină să se răspândească rapid în România. Este o măsură care, e un lucru important de ştiut, trebuie să luăm măsuri temporare, până ne lămurim ce este cu această tulpină. În afară de faptul că ştim că este mai transmisibilă, avem extrem de puţine informaţii legate de evoluţia clinică a pacienţilor infectaţi cu această tulpină şi de eficacitatea răspunsului imun după boală sau dună vaccinare cu această nouă tulpină”.
Acesta a explicat duminică dimineața că există şi veşti bune.
”Ce putem să spunem la categoria veşti bune este că, în cazul celor două persoane care au fost diagnosticate cu această tulpină, simptomele sunt minore, una dintre ele este asimptomatică. Nu sunt probleme deosebite. E adevărat că ele au fost vaccinate, dar asta nu face altceva decât să pledeze pentru utilitatea vaccinării care oferă protecţie, chiar dacă îmbolnăvirea se produce. În cazul persoanelor vaccinate se pare că evoluţia clinică este favorabilă şi de multe ori trece neobservată”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.
Potrivit acestuia, persoana din Bârlad nu are niciun fel de simptome, cealaltă are ”mici acuze”.
”Dureri în gât, o răceală banală pare, din relatările acesteia. Vor continua să stea în izolare timp de 14 zile şi rămâne de văzut cum se vor soluţiona lucrurile. Deja au trecut câteva zile de la diagnostic, aşa că suntem optimişti în ceea ce priveşte o evoluţie favorabilă a stării de sănătate”, a mai precizat Alexandru Rafila.
Premierul Nicolae Ciucă a convocat pentru duminică o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență și ai Centrului de Control al Bolilor Transmisibile, după ce sâmbătă au fost confirmate primele cazuri de infectare cu Omicron în România.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Creati lagare de concentrare dragi romani. De ce sa nu fiti si voi nazisti, fascisti ati fost.