UPDATE Marcel Ciolacu a părăsit Spitalul Militar, după aproximativ două ore în care i s-au făcut investigaţii. Medicii spun că starea de sănătate liderului interimar al PSD este bună. Momentele prin care a trecut sunt puse pe seama unei căderi de calciu. Marcel Ciolacu a fost testat şi pentru Covid 19, iar testul a ieşit negativ.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a prezentat, în cursul acestei zile la Unitatea Primire Urgenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru un episod lipotimic.
Conform protocolului de diagnostic al unităţii noastre, s-au efectuat o serie de investigaţii clinice, paraclinice şi de laborator. Coroborând aceste date cu datele testelor imagistice, precum şi cu rezultatele consulturilor multidisciplinare realizate de către specialişti în medicină de urgenţă, ATI, neurologie şi cardiologie, a rezultat diagnosticul de: Episod lipotimic recent – în observaţie etiologică, Hipocalcemie frustă.
Facem precizarea că, în conformitate cu procedurile unităţii noastre medicale, pacientului i s-a recoltat şi testul COVID 19. Rezultatul testului rapid este negativ. Testul PCR este în lucru.
Tratamentul urmat de pacient în unitatea noastră a constat în reechilibare hidro-electrolitică.
La acest moment, starea pacientului este una stabilă, cu evoluţie favorabilă, fapt ce permite externarea acestuia cu recomandări medicale de continuare a investigaţiilor, tratament conform receptei, evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare şi a stressului, regim alimentar şi hidratare corespunzătoare”, a comunicat Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”.
UPDATE Marcel Ciolacu a mers la Spitalul Militar din Capitală, spital unde poate primi îngrijri medicale în calitate de demnitar. Marcel Ciolacu a mers cu maşina personală la unitatea medicală, el urmând să fie testat pentru COVID-19.
Persoane care se aflau în sediul PSD au solicitat, în primă fazĂ, ambulanţa SMURD pentru a-i acorda primul ajutor lui Marcel Ciolacu. La puțin timp după acest moment, echipa sa a anulat solicitarea făcută.
Medicul Bogdan Opriţa a spus, pentru Mediafax, că maşina SMURD nu a apucat nici să plece spre sediul PSD, acolo unde i s-a făcut rău lui Marcel Ciolacu, pentru că medicii au fost anunţaţi că nu mai este nevoie să ajungă acolo.
În schimb, preşedintele interimar al PSD a plecat la spital cu maşina personală, la câteva minute după ce i s-a făcut rău în timpul conferinţei pe care a susţinut-o la sediul PSD.
UPDATE Partidul Social Democrat a transmis un comunicat de presă cu privire la starea lui marcel Ciolacu.
„Astăzi (duminică – n.red.), în timpul conferinţei de presă, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a suferit o criză de lipotimie (stare de leşin), posibil cauzată de căldura şi lipsa de oxigen din sală, dar şi pe fondul unei activităţi intense din ultima perioadă desfăşurată atât la Parlament cât şi la partid. Preşedintele interimar PSD şi-a revenit la scurt timp şi a părăsit sediul PSD fără a avea nevoie de ajutor. În acest moment se află într-un spital de stat pentru analize. Vom reveni cu detalii”, a transmis, duminică, PSD.
UPDATE Liderului interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i s-a făcut rău în timpul conferinţei de presă. La un moment dat şi-a pierdut echilibrul şi a fost susţinut de unul dintre membrii echipei.
PSD a pus la punct programul ”Repornim România” care cuprinde măsuri economice și sociale pentru relansarea economiei, protejarea locurilor de muncă și a nivelului de trai.
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Guvernul a oferit doar promisiuni, iar Iohannnis a livrat doar răfuieli politice.
Liderul PSD spune că timp de două luni a cerut să fie făcută o pauză în atacurile politice şi să fie găsite cele mai bune soluţii pentru România. Iohannis şi PNL au refuzat constant dialogul.
„Programul PSD include măsuri pe termen scurt şi mediu, măsuri şoc pentru protejarea veniturilor. Iohannis şi Guvernul nu au fost în stare să vină cu un asemenea plan. Le dăm acest plan gata făcut”, a spus Ciolacu.
Pachetul conţine 28 de măsuri economice şi sociale pentru repornirea economiei şi protejarea populaţiei, a precizat liderul interimar al PSD.
https://www.facebook.com/PartidulSocialDemocrat/videos/367744354182378/
asa este Zmeule,ma lasi cu vorbe de duh? Crezi ca lumea se mai lasa prostita de farisei? Multi se folosesc de scrieri din evanghelii,prinde la unii mai necititi.Daca era dupa tine,sa vorbesc pe limba ta,Stefan cel Mare de ce nu i-a iertat pe turci? E crestineste nu?PSD este un dusman,pentru Romania si nu trebuie iertat la ce a lasat in urma.Si iti insir doar cateva,mortii de la revolutie,mineriadele,tunurile din anii 90 prin devalizari de banci,defrisarile alaturi de UDMR,privatizarea intreprinderilor prin devalizare.Situatia Colectiv,Apuseni,10 august.Tu intelegi ce spun?Decat un crestin fariseu,mai bine un ateu corect.Nu cred ca stapanesti termenii.
Ii doresc sanatate lui Marcel Ciolacu dar, este posibil sa i se fi facut rau chiar de la flacara violet! Basescu stie de ce …
Iisus a spus:Iubeste aproapele ca pe tine insuti si Iarta gresitilor tai. Asa ca prin cuvintele tale pline de ”iubire” si ”iertare” arati cat de crestin esti si cat de dornic de razbunare…numai sa nu uiti ce spune poporul despre razbunare ca-i arma…Sa fii sanatos si niciodata sa nu te clatini, pt ca s-ar putea ca un bun crestin ca si tine sa te ridiculizeze si eventual sa-ti dea si un branci…
O constatare Auzi ,spune sincer,PCR=PSD are vreo treaba cu crestinismul? Pe bune,inseamna ca habar nu ai cine au fost comunistii si cate rele au facut preotilor si bisericilor/Pana si azi fosti securisti conduc BOR.Nu vreau sa zic ca esti prost,dar o zic.Esti.Va ascundeti mereu dupa fustele popilor ca vai,cine nu e roman,cine nu e crestin si cine nu e familist e anti orice.Tine minte,PSD a spurcat biserica ca institutie si mai mult,platind popi de doua parale sa le faca reclama sa fie votati,profitand de cei multi si „saraci cu duhul”Cine este crestin este in intimitatea lui,restul sunt farisei care isi pun in frunte mot.Daca chiar ai fi crestin,ai incepe sa detesti acest mizerabil partid.
Pai daca nu mima starea de prost maine trebuia sa depuna motiunea contra PNL , partidul frate din FSN. Sunt aceiasi clica care isi bat joc de tara . Nu vedeti ce imbecil patentat are FSn -ul la Mediu. Este un retardat. Daca scapam de coronavirus murim de poluare. In loc sa incurajeze mersul pe bicicleta , Fierea bate campii du Cercel cu testatarile , cu achzitionarea de aparate depasite tehnic care inghit milioane de EURO.
Mai bine verifica cu ce au spalat aia parchetul si pupitru ..
Ce substante care pot provoca lesinul. Ar trebui prelevate probe de pe suprafete…
Pensiile speciale a zis PRALESH PROSTOVAN ca le rezolva el chiar si la armata acum cateva luni cu PNLepra covid.
UN BLOSEVIC cu un partid de bolsevici si muuulti trepaduisi la fel de bolsevici si o sustine sorosista in caz ca pica nazistii actuali. soros joaca la mai multe capete – usr, pro romanica ciolos etc etc etc TOTI !! CLASA POLITRUCA TREBUIE REFORMATA RAPID !!
Aceleasi minciuni rasuflate, ca si acum 4 ani!Cine va mai crede?Nu a spus nimic de pensiile sspeciale, a caror desfiinatare ar aduce pacea sociala!Vor veni cu noi legi de pensionare,sa abureasca iar prostimea,cu vasileasca in guvern,cu gargara pe educatie,pe sanatate si proiecte reale ,ioc!
hoooo,ba baieti stati sa vedem ce ii gaseste la spitalul militar ,are covid,n-are covid,
si boris hinglezul tot asa a lesinat, dar pe ala nu-l cred nici ingropat
Dom’le e altceva cand inglodeaza tara in datorii PSD, decat cand o face PNL.
Orlando semneaza mai imbarligat, mai caligrafic decat Catu. Iata diferenta.
Ca datori trebuie sa fim, asta a devenit clar oricui din ’89 incoace.
PSD vine cu program da sa faca altii. Nu merge. Si eu am facut programul de antrenament pt echipa Barcelona dar n-am vazut macar un meci. Nu merge. Trebuie sa dai jos pe Orban si sa preei puterea. Simt ca este gandirea steategica de rahhat a lui Ponta. Numai ala vrea sa faca cu mana altora. Puneti-l pe Ponta orim ministru da o sa fuga.
Nu mi-e simpatic absolut deloc Ciolacu din punct de vedere politic, avand in vedere legaturile cu SRI. Dar una e una si alta e alta si te ingrozesti ce ce subspecii, mizerii , ce gunoaie de „oameni” comenteaza pe aici cu un cinism si o rautate patologica. Bai sinistrilor, voi aveti sufletul putrezit de ura, va incadrati perfect in societatea viitorului ce va sa vie, societatea distopica „progresista”, globalista, transhumanista, interconectata, dezumanizata, societate a viitorului care va vrea exact asa cum sunteti…descompusi de ura, , incapabili de empatie, fanatici, atomizati. Stapanul acestei lumi este mandru de voi pt ca daca ati avea macar putina lumina in sufletele voastre nu ati fi capabili de atata ura bolnavicioasa si nu l-ati sluji cu atata patima.
Hai ma ca are talent. Daca-l vedea raposatul Sergiu Nicolaescu precis ii gasea un rol de chelner in filmul „Ultima promisiune”. Oscar scria pe el !
BLESTEMUL LUI DANCILA, MAREA SPERANTA A PSD 🙂
CIOLACULE LASA-NE CA ESTI RIDICOL, SPECTACOL DE DOI BANI
Ciolacu nu-i pentru sef la psd.Tertipurile cu facutul rau si alte boli,tine doar la prosti.Pana cand asa zisul partid de stanga nu-si gaseste un conducator de genul Calin Georgescu,nu are nici o sansa la viitoarele alegeri,chit ca pne-leul da in gropi mai ceva decat prostul satului, plus ala de la trei coceni.Cautati urgent un conducator competent,daca vreti sa supravietuiti.Am citit pe o retea de socializare ca e lansata propunrea cu olguta vasilescu.Voi sunteti normali la cap ????!!! Nu v-a ajuns Veorica si nimeni Ciolacu ????
Semn rau, nici guvidu’ nu l-a mai suportat pe mitoman. L-a trantit de pupitru, noroc cu mana lunga a SPP-ului.
Sa-l bagam conform protocolului la izolare 14 zilisoare.
una din doua: ori soros, ori veorica e de vina!
Hai ca le-a mai dat Ciulaku trei zile subiet la RTV si A3. Diseara o sa fie o eminiune econmica „exceptionala” la posturile asociate, de o inalta tinuta academica. Se vor da si niste premii Nobel pentru econimie, in direct, chiar anticipat pentru contributia inegalabila a noului vizionar economic, Cilaku. Ce vorbiti Rubini e poveste, chiar si John Maynard Keynes e invidios pentru revolutia fiscal-bugetara a lui Kiulacu.
Mafiotii liberali degeaba se mai strofoca,sunt in cadere libera in freza si la un Pas cu Pas de disparitie ca partid.Nu cred ca mai pupa un singur vot de la seniorii trecuti de 65 de ani,cei 300 de mii de amendati,1 milion de someri,cadrele medicale lasate fara echipamente de protectie,cei din invatamant …Au belit o tara purtand de grija diasporei ,pentru ca Idolul diasporei aka Iohannis sa poata trimite sclavii inapoi pe plantatii la comanda patronilor europeni..La urmatoarele alegeri pnl va primi doar voturile masochistilor ,curvelor,cersatorilor,talharilor si hotilor..Nu vor pupa mai mult de 10 la suta din voturi si partidul istoric al bratenilor va deveni istorie.
@lili,orice om ii este frica de ;i;mic.mai ales la psd. ha ha .
Ciolacu, așa cât pare el de „tembel”(uituc,neatent), poate să fie omul potrivit.
A pacificat, cel puțin aparent, facțiunile din partid.
Nu respinge alianța cu Pro Romania și cu Alde pe baza unui program benefic pentru România.
Aceste semnale au declanșat alertă maximă la Gu-werner și Stăpânul de sclavi români, Klaus Iohannis Werner.
Ptiu ! Ce ghinion ! Tocmai acum, cind dorea sa ne prezinte pogromul de relansare !
Multi comentatori se pare ca sunt ATEI sau apartin unei religii noncrestine altfel ar fi avut un sentimet uman fata de un om in dificultate. Asta este. In Romania nu mai traiesc oameni ci neoameni pt care BANUL este mai presus decat viata…”SUCCESURI si SA TRAITI BINE”, citate din Basescu
Oleeuuu ! I s-a aplecat de la cat de rau putzeau promisiunile. Nici Trump n-a avut asa idei nastrusnice. Dupa coana Hangelic Markel e o moda de crestere-n sonaj.
este o persoana norocoasa poate primi asistenta medicala de specialitate, restul Romaniei nu mai are dreptul la viata, dupa cum se comenteaza in presa, nici daca faci accident vascular cerebral nu se intervine decat dupa test Covid…cica unii au asteptat ore in sir pana au primit rezultatul si apoi daca au avut zile au fost salvati daca nu vor ”deconta” Covid…In concluzie fiecare cu sansa lui. Vorba domnului Banicioiu la Antena 3… unii au fost lasati sa moara cu accident vascular cerebral…
Astept sa fie inlocuit de o persoana care nu se teme sa-l suspende pe iohanis cu i mic.
E normal sa fie „obosit”, toata ziua sa arunci hardaie cu zoaie in „sas si Sica-mandolina” si nici macar o mica recreiere, o vanatorica, chiar si pe post haitash a lu’Omar Haissan, sau macar sa puna o rama in unditza priponitului, nimic, apoi munca asta „intelectuala” de a citi corect „hardaiele cu zoaie” compuse de „laboratoarele” din Kiseleff, sau primite de la Sputnik sau FSB[KGB pe stil putin] si apoi mai trebuie sa-si „dea cu oresupusu” un sens constructiv si laudativ stradaniile lu ‘dorneanu si renate de a apara infractorii, care sunt „oameni de bine”, vorba lu’toa’shu nea Nelu!
premier in curs de realizare,reactualizare,
vom analiza,vom decide,vom reflecta ,vom face, vom drege,
noi scuipatzi…
Multa sanatate d-le Ciolacu ! Cat despre unele comentarii, ele arata nivelul de compasiune ,de empatie al unora care au dus politica de partid la extrem.Vai de capul lor.
Normal ca te loveste damblaua daca scri LITERA cu LITERA ditai programul de INESTIMABILA VALOARE TEORETICA si PRACTICA,
care salveaza TARA,POPORUL,POPULATIA si NATIUNEA,adica pe ruminii de pe teritoriu.
Dincolo de gluma,ca l-am vazit iesind vioi ,mai sanatos ca mine, oricine poate avea o cadere de calciu,poate s-a facut dezinfectie la covid 9 ,sau s-a dat cu clor.
Moare lumea pe capete cand se face dezinsectie,,puraci,sobolani. Mie ciolacu mi se pare un tip ECHILIBRAT.
ha, ha, ha, ha,Ciolacu s-a apucat de cabaret si pantomima.
Romanii anticomunisti prin definitie incep sa priveasca un spectacol care dupa 30 de ani era de asteptat. Ganditorii rusi sunt de moda veche. Nu au incercat sa instaureze in tarile fostului lagar socialist reteta din Italia , Franta si Spania unde partidele comuniste coexista cu adevaratele partide politice cu doctrine reale nu cu bolsevism leninist. Rusii ca in sec XX au mers pe mana comunismului din anii 1950 si pierd influenta in masele populare. Internetul este groparul comunismului chiar si in China care are avantajul ca avand o populatie imensa apare automat si plusvaloarea data de munca vie si pot oferi la cateva milioane de chinezi un standard cat de cat normal nu occidental. Romania nu va fi niciodata comunista real.
S-a speriat si relansarea din capul lui. I-au fugit toate simtirile cand au vazut ca abereaza. Bah !
Daca promiti ca dai cate un Mercedes-Benz GLB la fiecare ruman, sa fiu al darku’ daca nu te votez multiplu prin toate sectiile de votare din tara.
Circul a fost dus la extrem. A lucrat noptile, n-a dormit saptamani intregi ca sa faca programul de iesire din criza. S-a sacrificat pentru bobor. Si cand sa prezinte minunea de program economic a dat ochii peste cap. Jalnici consilieri de imagine…
altul la rind la sefia psd
Blestemul românilor, săracul! Sărac cu duhul: urăsc trădarea mi-e greață de trădători!
Aiurea, n-are nimic ! Si Basila si-a pierdut de zeci de ori echilibrul, in conferinte de presa in care puţea ca o distilerie clandestina! Sa ne amintim doar de aia in care ne explica, cu cunostiinte savante de barman la „Ciresica”, cum trebuie sa pluteasca cuburile de gheata in whiskey, cam la nivelul de imersiune al „Biruintei” ! … Cit despre Ciolacu … sigur i s-a facut rau cind a vazut pina si el ce gogomanii citeste !
numai monstrii comentatori seci ai pndl- pndl care a dus tara de rapa- se pot bucura de raul altuia… stii vorba aia cu cine sapa groapa altuia cade bisisica tzurcana moscovita in ea
Si arafat cu 112 isu si upu dormeau?! Cred ca e mai bine de 2 ani de zile spun ca 112 urgente + arafat, numai de urgente nu se ocupa! La arafat toate sunt urgente si impuneri numai 112 e pe langa! Si il auzeam cavare copy paste program din elvetia! Care parte sau canton din elvetia bai mincinosule? De ce nu spui cu nume cantonul sau zona? Ti-e teama ca cetatenii iti descopera si dau in vileag minciunile? Daca va fi un cutremur mai puternic, pe unde scoti camasa imbaxita de minciuni si manipulari, arafat-e?! Vulnerabilitatea si interesul pentru afacerile de moment se simt din grai cand deschizi gura cat si din expresia fetei dumitale! Si, atata timp cat te ocupi de alte afaceti: cartele pray-pall doar cu buletinul, impuneri pe baza de ordonante si sustinerea amenzilor, e clar, 112 urgente si upu sunt ciuciu! Toate.ro sunt afaceri infloritoare pe spinarea viitorilor decedati fara vina!
colacu e om bun.baiat de baieti,cred ca a inteles abea azi ca a vandut Ardealul la unguri si i s-a facut rau.
se poate intampla si altora.
Sunt profund socat de secventele cu domnul Ciolacu, de la conferinta de presa.
Ii urez insanatosire grabnica.
Daca nu existau conditii de sanatate pre-existente, situatia este cel putin suspecta, mai ales in contextul politic actual.Si ne amintim si de ceilalti ministri PSD care au avut probleme de sanatate.
Probabil trebuie reintrodus paharnicul ca si job.
Cand spui atatea minciuni e normal sa ti se faca rau.
Multa sanatate. Parerea este ca criza virusului ca dura mult si bine si se va agrava incet incet. PSD lasa impresia ca sta ascuns si nu ia taurul de coarne. Daca are program sa adune forte politice si sa conduca.Este posibil ca poporul sa aprecieze mai mult pe cei care actioneaza decat pe cei care stau pe margini.Inteleg ca PNL mai trebuie lasat sa se faca praf.
Astia chiar nu au invatat nimic?Iar au inceput cu promisiunule.Nimeni numai plateste taxe, bani cu nemiluita ,la firme scutiri de tot felul.Va aduceti aminte psd-ilor:8 spitale regionale,100 km de autostrazi in primul an,1 mil. locuri de munca ,scaderi de tva si impozite.Ciolacu a luat vechiul program si la „reactualizat” de aia probabil i s-a facut rau.
Pana si lui i s-a facut rau cand a realizat ce vrajeli citeste.
Sau l-o fi pălit Covidul!!!!