Viitori deținuți sau lideri ai României de mâine

Din rândul manifestanților împotriva coaliției aflată la guvernare s-au remarcat mai mulți protestatari. Marcanți sau nu, acceptați sau chiar blamați de propriii colegi, sunt prezențe nelipsite de la proteste și se implică activ în desfășurarea evenimentelor. Mitingul diasporei de azi îi găsește în primele rânduri, transmițând din Piața Victoriei, din diferite zone ale țări, ori de pe rețelele de socializare, numeroase mesaje de mobilizare.

Cristian Mihai Dide și-a înființat propriul partid politic

Am ajuns în Piața Victoriei din această dimineață (n.r. ieri dimineață), am amplasat platforma și o rulotă. Așteptăm mai mulți participanți la protest până când pleacă doamna Dăncilă, „Vă așteptăm în Piața Victoriei la protest împotriva pseudopremierului Viorica Dăncilă. Nu mai ascultați toți tâmpiții și cretinii care instigă la violență, protestul trebuie să fie pașnic, nu avem niciun scop de a intra în curtea Guvernului, lucrul ăsta nu este reprezentativ pentru un stat democratic“ – sunt mesajele transmise cu o zi înainte de miting, de Cristian Mihai Dide, pe pagina sa de Facebook. Acesta anunță că va sta în Piața Victoriei până când va fi schimbat Guvernul. Eu nu mai părăsesc piața până nu pleacă Dăncilă de la guvernare. Sper să stați cu mine.

Un protestatar insistent care s-a asociat de-a lungul timpului cu hashtag-urile #rezist, #insist, #CorupțiaUcide“, acesta a avut de mai multe ori probleme cu poliția din cauza atitudinii sale revoluționare și a stat zile întregi în fața Guvernului la protestele de anul trecut. În luna iunie, Dide s-a legat cu lanțuri de gardul Palatului Victoria și a amenințat că își va da foc dacă OUG pentru amnistie și grațiere va intra în vigoare.

În cadrul festivalului „Spotlight din aprilie 2018 a proiectat mesajul #rezist pe zidurile Muzeului de Artă din București. A fost reținut de poliție și amendat cu 2.600 de lei, fiind acuzat că a refuzat să se legitimeze. A folosit expresii injurioase și a tulburat liniștea și ordinea publică. „Având în vedere situaţia concretă şi faptul că persoana a refuzat să prezinte un act de identitate, a fost necesară imobilizarea sa şi conducerea la secţia de poliţie, măsură aplicată în conformitate cu Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, a comunicat DGPMB.

Și-a înființat propriul partid politic „România Modernă și Demnă în decembrie 2017, cu scopul de a modifica legea fundamentală, astfel încât cei care fură să rămână fără avere și fără libertate.

S-a remarcat anul trecut la manifestațiile din Piața Victoriei, când a venit zi de zi în fața Guvernului pentru a-și manifesta opoziția față de măsurile luate de coaliția aflată la guvernare. Cu apă, mâncare, pancarte și laptop, Dide a stat luni întregi în mijlocul intersecției. Pe una dintre pancarte sale scria, cu litere mari „Respectăm votul dat și cerem guvern nou, competent și curat.

A fost amendat de poliție în ziua de 27 februarie 2017, cu suma de 1.450 de lei, și i s-a suspendat permisul auto pentru că a călcat marcajul dintre carosabil și spațiul de proteste din mijlocul Pieței Victoriei, atunci când a adus pancartele până la locul manifestației.

Își conduce propria companie, specializată în proiectarea, instalarea și mentenanța sistemelor de detecție și stingere a incendiilor, are 31 de ani și este din Roșiorii de Vede. Tragedia de la Colectiv l-a determinat să se implice în viața societății în care trăiește și s-a alăturat Platformei „Acțiunea Civică a Tinerilor – PACT. A candidat ca independent la Consiliul Local Roșiorii de Vede și a obținut 4% din voturi. Participă la ședințe, întocmește scrisori deschise către autorități, trimite sesizări, inițiază proiecte. Și-a înființat ONG-ul „Evoluție în instituție“, cu ajutorul căruia monitorizează activitatea instituțiilor publice. Susține accesul cetățenilor la informațiile de interes public, folosirea tehnologiei și a investițiilor.

La Prefectura Teleorman a depus în 2015 o plângere prin care semnala nereguli în normele de prevenire și stingere a incendiilor din cadrul instituției. ISU Teleorman a dat un răspuns pozitiv sesizării sale și a sancționat Prefectura. Dar Cristian Mihai Dide nu s-a oprit aici, a acționat în judecată ISU Teleorman, și a câștigat, pentru a primi o copie xerox a procesului verbal de constatare, pe care instituția a refuzat să i-l trimită.

Sandu Matei (Sandy), conflicte cu alți protestatari

Jandarmeria ne amenință cu câinii. Noi venim cu pisicile…, „Mic dejun în Piața Victoriei, „Când nu ai somn noaptea te apuci de campare… hai și tu în stradă cu cortul sau rulota, „Hai să facem cea mai mare tabără de corturi din Europa pentru o Românie Demnă! Nu plecăm până ce Dăncilă nu pleacă!, sunt mesajele pe care acesta le-a postat pe pagina sa de Facebook, cu o zi înaintea mitingului Diasporei.

Considerat unul dintre conducătorii mișcării #rezist, a devenit cunoscut mai ales după ce a lovit o persoană în vârstă, în decembrie 2017. „Da, l-am lovit cu pumnul în față pe bătrân, dar după ce m-a înjurat și mi-a dat cu rucsacul peste umăr!

După ce s-au insultat, Sandi Matei, de 47 de ani, și un om în vârstă, Nicolae Tiurbe, s-au luat la bătaie. Protestatarul a fost amendat de poliție cu 1.000 de lei pentru injurii și acte de violență. „Nu am recunoscut faptele. Eu am negat anumite aspecte din procesul verbal și, dacă o să dați imaginile astea în care se vede clar ce s-a întâmplat, o să vedeți cum stau lucrurile“, spunea atunci Sandi Matei.

O prezență constantă la protestele din Piața Victoriei, el este membru al grupului „Insistăm. De-a lungul timpului, a avut mai multe conflicte cu alți manifestanți. L-a acuzat pe un alt lider al mișcării #rezist, fostul jurnalist Mălin Bot, de manipulare, într-un mesaj pe Facebook. „Oare cine îl cunoaște mai bine decât mine, cine a fost alături de el de la început? Așa cum nu am spus nimic încă din februarie, când i-am descoperit caracterul, nu o făceam nici acum și mergeam mai departe lăsând impresia că suntem o echipă, dar a luat-o razna și asta o spun și cei ce îl cunosc real, nu doar pe Facebook unde într-adevar este profesionist în manipulare.

La începutul acestui an a depus plângere la poliție împotriva a doi membri din grupul „Corupția ucide, respectiv Angi Șerban și Alexandru Socol, acuzându-i că l-au denigrat.

Mălin Bot, contestat de colegii de proteste

Suntem în Huedin, dragii mei, alături de coloana cu patrioții care au venit din Anglia, din toată Europa, coloană care se îndreaptă către București. În vedeți pe oamenii de la Diaspora Europeană, „Târgu Mureș. Diaspora ridică Ardealul. Vedeți aici imaginile de la Cluj, „Câmpia Turzii. Oamenii ne aplaudă de la balcoane și pe stradă.

Este unul dintre protestatarii activi din Piața Victoriei. Ziarist de profesie, acesta consideră că a fost concediat de la conducerea unui cunoscut site de știri din cauza participării sale la manifestațiile #rezist de la începutul anului 2017. „Decizia a venit fără vreo sancțiune anterioară, fără vreo anchetă internă, fără să fiu întrebat ce am de spus în apărarea mea, fără drept de contestație, fără vreun mail sau un telefon de la cel care a decis. Pur și simplu miercuri seară, 22 februarie 2017, după 12 ore petrecute în redacție, am aflat că patronul a decis să zbor din funcția de redactor-șef online și cu totul din echipă, scria Mălin Bot pe blogul său.

Un an mai târziu, acesta afirmat, în timp ce se afla tot la protestele din Piața Victoriei, că jurnalismul independent îi aduce un câștig lunar de 4.500 de euro. Ziarista Carmen Dumitrescu, de la site-ul liberinteleorman.ro, l-a acuzat pe acesta că primește cadouri scumpe.

Ce frumos!!! După ce a primit laptop, aparat foto, haine, bani și alte chestii minunate pentru că rezistă, iată că Mălin primește și aur! Nu e absolut fantastic? (…) Îți dai demisia, plângi pe Facebook din mijlocul protestelor și succesul e garantat!

De-a lungul timpului, Mălin Bot a fost în centrul mai multor conflicte. În toamna anului trecut l-a așteptat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, în fața ÎCCJ, împreună cu un grup de protestatari, unde a susținut apoi că a fost agresat de bodyguarzii politicianului. Și la începutul acestui an a fost ridicat de jandarmi, în fața sediului central al PSD. După acest incident, Bot a scris pe pagina sa de Facebook că forțele de ordine l-au privat de libertate în mod ilegal, motiv pentru care va depune plângere penală la Parchetul Militar pentru abuz în serviciu și lipsire ilegală de libertate. „Două ore am fost ilegal lipsit de libertate de către Jandarmerie, după ce am fost luat cu forța, împotriva voinței mele, din fața sediului PSD unde exprimam / înregistram opinia mea despre Liviu Dragnea. Am fost ținut abuziv două ore fără dreptul de a suna un avocat. Fără dreptul de a comunica. Fără să fie chemat un procuror. Pur și simplu am fost ținut cu forța, fără nicio explicație, două ore în Secția 5 Poliție. La final am primit o amendă de 6.000 de lei care se putea scrie în trei minute în fata sediului PSD, fără să fiu lipsit ilegal de libertate.

Acesta a intrat însă în conflict și cu propriii colegi de proteste. În noiembrie 2017, comunitatea „Corupția ucide de pe Facebook a ținut să precizeze că Mălin Bot nu o reprezintă. „Domnul Mălin Bot nu reprezintă echipa Corupția Ucide, nu face parte din echipa Corupția Ucide și discursul pe care a crezut de cuviință să îl țină în Piața Victoriei în această seară nu are nicio legătură cu noi. Nu am crezut niciodată că protestele au nevoie de vreun lider, cu atât mai puțin de unul autoproclamat. Nu susținem astfel de ambiții și nu avem nicio legătură cu ele.

Angi Șerban vorbește despre ea la persoana a III-a

Dragilor, mă adresez vouă celor care veniți la protestul de pe 10 August: Dacă aveți nevoie de un spațiu în care să vă faceți pancarte și/sau mesaje pentru protest, vă punem la dispoziție spațiul închiriat de noi cu ajutorul vostru. Avem câteva markere, sfoară, foi A4 și foi de flipchart, dar vă sfătuim să vă aduceți voi materialele necesare (nu avem carton, lemn, plastic s.a.). În principiu, ne vedem Vineri începând cu ora 12:00 și putem sta până la ora 15.00, maxim 16.00. Asta ca să putem ajunge în timp util la protest.

Celor care se tem pentru siguranța mea din ziua protestului de pe 10 August: Dragilor, sunt un curajos veritabil. Nu sunt inconștientă. Tot ce fac, fac asumat și destul de calculat. Nu sunt un copil, par mai tânără decât sunt în realitate și am trecut prin destul de multe situații limită în viață. Asta m-a călit și m-a format, transformându-mă în adultul pe care îl vedeți voi astăzi. Vă promit că voi avea grijă de mine pe 10 August și că voi fi acolo unde va fi nevoie de mine. Știu că v-ați pierdut încrederea în Jandarmerie, dar știu câțiva oameni care mi-ar sări în ajutor în caz de nevoie. Și mai știu că am prieteni care mă veghează la fiecare protest. Nu, nu mă bazez pe asta, dar iau în considerare aspectele de mai sus. Dar da, mă bazez pe abilitățile mele fizice (nu va lăsați păcăliți de aspectul meu), pe anii de sport, pe capacitatea mea de analiză și pe experiența din teren de până acum. Până la urmă, câți au dovedit curajul meu? Tot ce vă rog este să fiți inteligenți, fermi și să nu dați înapoi. Nu susțineți și încurajați actele de violență extremă și nu vă mai puneți copiii în apropierea gardurilor Jandarmeriei. Dacă nu mă găsiți în mulțime, mă veți auzi. Am cel mai puternic megafon și o voce imposibil de nerecunoscut. Rămâneți pe poziții! Nu dați înapoi! Și nu vă mai speriați de declarațiile unor demenți. Fiecare este răspunzător pentru faptele sale. Ne vedem pe 10!

Unul dintre cei mai vizibili protestatari, Angi Șerban a avut și ea conflicte cu autoritățile. În decembrie 2017, când a protestat împotriva Târgului de Crăciun pe care PMB intenționa să-l instaleze în Piața Victoriei, a fost ridicată de jandarmi „Cum m-am ales cu o îndubare, 3.000 de lei amenda, un deget umflat, niște par smuls și niște dureri dubioase de spate pentru Piața Victoriei?!”

Prezență permanentă la manifestațiile din ultimii ani, Angi Șerban a fost numită de presă „protestatară de serviciu. Când realizatorul B1 TV a întrebat-o unde lucrează, aceasta a povestit despre ea la persoana a III-a singular. Fata asta e director de vânzări la o companie mică. Și ca formare profesională este jurist. Ia spune, cum te simiți când vorbești în necunoștință de cauza folosind retorica infractorilor de la putere? Tu ce faci pentru țara ta? Pe lângă, fac voluntariat și am și plante de apartament și iubit. Aia e! Unii nu merg sa se pastileze la festivaluri, vor sa schimbe lumea în care trăiesc. Mă autofinanțez, la fel și acțiunile mele sunt finanțate tot de mine.

Ovidiu Grosu, pus sub control judiciar

Protestatarul Ovidiu Grosu a postat un mesaj incendiar pe pagina sa de Facebook. Nu am vrut să ies în evidență. Flăcări, fum și sânge pe străzi, probabil că așa se va rezolva problema. Nu există altă variantă. România a intrat deja în revoluție. Oricine încearcă să oprească această revoluție va fi judecat de tribunalul internațional. Eu vorbesc despre revoluție, nu de un protest. Orice jandarm care ni se opune va fi judecat dacă mai ajunge acolo, pentru că avem dreptul să îl ucidem. Din punct de vedere juridic, dacă ai de a face cu structuri criminale, ai voie. Eu am dreptul să îi iau viața, să îi iau pistolul și să îl împușc în cap dacă se opune. Îmi susțin aceste afirmații.

Declarațiile sale i-au determinat pe procurorii DIICOT să dispună măsura controlului judiciar față de Ovidiu Grosu pentru o perioadă de 60 de zile. În această perioadă îi sunt interzise: folosirea Internetului, părăsirea județului de reședință, acordarea de interviuri, participarea la adunări publice, deținerea și folosirea armelor. În cazul în care acuzatul va încălca cu rea credință obligațiile, acesta riscă să fie arestat la domiciliu ori să i se aplice măsura arestării preventive. Dosarul este instrumentat de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Investigare a Infracțiunilor de Terorism.

Organizatorii se spală pe mâini

Cu două zile înainte de miting, Federația Românilor de Pretutindeni, care depusese la PMB o cerere pentru organizarea evenimentului, a refuzat să semneze Protocolul, reprezentantul acesteia, Emanuel Cioacă, declarând că nu-și mai asumă responsabilitatea, deși va participa la eveniment.

Școala Româno Bizantină Ortodoxă a depus cerere de autorizare a unui protest pe 10 august, la care ar fi participat 1,8 milioane de oameni, după cum a informat Primăria Capitalei. Manifestația ar fi trebuit să înceapă de la sediile primăriilor de sector, urmând ca grupurile de protestatari să de îndrepte spre Piața Victoriei și Piața Constituției. Însă asociația și-a retras cererea pe 8 august.

O altă solicitare a mai fost formulată de Baban Neacșu Alexandru Dan, reprezentat de Cristian Mihai Dide și Tudor Cârstoiu, care cereau asigurarea condițiilor pentru desfășurarea în mod pașnic a unei adunării publice și a siguranței și securității participanților, programată pentru ora 19.00. Însă cei doi reprezentanți nu au semnat vreun document în acest sens. Facem precizarea că, la propunerea comisiei privind întocmirea unui protocol, conform legii 60/1991 republicată, pentru stabilirea detaliilor tehnice, domnii Cristian Mihail Dide și Tudor Cârstoiu au refuzat încheierea vreunui document și semnarea acestuia, neasumându-și nicio răspundere în acest sens, informează PMB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Dupa un presedinte care a evaporat/sublimat flota, un altul care are decizie de obtinere prin…de imobile, chiar trebuie gasit un potential criminal pentru a valorifica in mod creator cea mai inalta sau reprezentativa functie? Priviti cu atentie ”minunatii” tineri poate descoperiti pe cel mai de viitor personaj in … de sange ca sa citez un erou in viata a noii lumi. Este tot ce-si doreste acest popor sa se cufunde in cea mai tenebroasa soarta, unde nici o entitate de lumina sa n-aiba locul. Eu poate maine nu voi fi, dar oare Romania, un om bun nu merita sa traiasca o viata normala, trebuie sa suporte consecintele celor ce manjesc societatea cu ura lor nestavilita?

    • Cretinii astia fac jocurile Ungariei care doreste in realitate destabilizarea Romaniei pentru ca Transilvania de Nord sa reintre din nou in componenta ei la fel ca inainte de semnarea Tratatului de la Trianon. Asa se explica de ce ungurul Soros finanteaza la greu cu bani toata aceasta miscare anarhica ce se desfasoara astazi in Romania sub privirea ingaduitoare a autoritatilor romane. Soros dorind ca prin activitatea subversiva impotriva statului romana sa instaureze haosul si disolutia statala si-n Romania dupa modelui Ucrainei pentru ca sa se creeze astfel conditiile prielnice ca Covasna si Harghita sa-si declare autonomia iar mai apoi sa se uneasca cu Ungaria.

    • @gelu ! nu mai scrie tâmpenii! provoci prosteste ! 1. ai uitat ca Transilvania face parte din România ca urmare a Tratatului de pace de dupa WW2. 2. ai uitat ca România e parte a UE, în care se abolesc granitele, în care circulatia, cultura, comertul, etc. sunt libere si netaxate. Du-te-n Ungaria, unde nu s-au comis porcariile din România, nu s-a distrus, cu alte cuvinte, patrimoniul imobiliar prin asa-zise „restituiri”, cum au facut criminalul de Nastase Adrian si acolitii. Asa ca nici nu stiu despre ce „Transilvanie” vorbesti, din cauza respectivului criminal si acolitilor : cladirile si pamânturile Transilvaniei se revendica si li se retrocedeaza fie unor impostori de asa-zisi „mostenitori” (vezi palatul Banffy, Muzeul de Arta Cluj, si tot restul cladirilor istorice din centrul Clujului, în general), fie bisericilor catolica si reformata. Ai vazut cum i s-a distrus, României, industria si, acuma, padurile, si cum i s-au amanetat bogatiile naturale. Asta au facut-o sefii români de la Bucuresti (de la Petre Roman cu sinistrii lui Catarama Viorel si Dinu Patriciu, la Constantinescu Emil-Nastase Adrian, Basescu-Ponta si-acuma, Johannis), nu ungurii. Privindu-l pe „ungurul Soros”, bine-ar fi sa fie numai ungur, familia individului e sinistra, însa, pentru a-i fi denuntat pe evreii unguri în WW2 si trimis în lagarele de concentrare, ca sa ia parte, chiar daca familie de evrei, ei însisi, la festinul însusirii averilor tipilor. Grav e cum i s-a-mbogatit familia si c-a devenit american (la fel multor nazisti emigratii în SUA la finele WW2). Când americanii fac asa de mare taraboi cu „drepturile omului” si „eliberarea Europei de nazism” pe care, acuma, chiar ei îl resuscita si raspândesc, si-nca-n toata lumea (vezi Ucraina + „Fratii Musulmani”, tarile petroliere arabe, Afganistanul …)

  2. Idiotii astia, manipulati la greu de Noua Securitate, isi inchipuie ca va merge, pentru a doua oara, figura cu Ponta si demisia ! (Ponta, da, baiatu’ ala santajat cu dosare grele pentru ca sa plece, nu cu vrajeala de la „Colectiv”, cea mai buna proba fiind ca acum el zburda in libertate in timp ce tovarasul sau de pungasii, Sova, e condamnat !) .. Sa vedem daca santajele cu dosare tinute la pastrare vor merge din nou …

  3. Vad ca in articol se spune ca unii din acesti indivizi au fost amendati cu diverse sume.Oare le/au si platit.As fi foarte curios si din ce bani pentru ca daca toata ziua sunt la proteste si nu muncesc inseama ca cineva le plateste aceste amenzi sau cineva plateste meseria de protestatar permanent .Poate asfel peste ani vor beneficia si de pensie.

  4. Mda… pt cine-si mai aduce-aminte, in ’90erau „mineri” care veneau din Iasi, Botosani sau Vaslui, adica securisti deghizati in mineri… acum, securitatea/sri/sie organizeaza mitingul anti PSD cu asa zisii „diasporeni”, un miting care se doreste a fi mai mare decit cel facut de PSD in iunie. Stau strimb si judec drept… oare cit de idioti ne cred astia?

    • Ar ajunge sa respectam cele 10 porunci…n-ar mai fi nevoie de atata „creativitate” ca sa nascocesti tot alte si alte legi ca sa acoperi realitatea :ca furi,ca preacurvesti etc,etc

    • De ce va incurca maxima latineasca (pe care am citat-o)de nu o lasati sa treaca?sa o traduc?”Statul cel mai corupt are cele mai multe legi”-se potriveste?nu se potriveste?

    • „Legile sunt ca panza de paianjen,prind musculitele,dar lasa sa treaca bondarii si viespile”(Jonathan Swift)

  5. Doamna Pralong de la Presedintie a afirmat la inceputul lui iulie, in Elvetia, ca pentru acest miting Fundatia Soros a rezevat 8,5 milioane euro. Totul este organizat de Soros ! Ce vrea Soros? Fundatia sa „pentru o societate deschisa”vrea desfiintarea statelor nationale pentru ca multinationalele sa aiba cale „deschisa” pentru exploatarea fara jena, restrictii,taxe, a resurselor unei tari(petrol, gaze, paduri, minerale,forta de munca etc.). Amaratii de romani din emigratia economica,oameni necajiti fara mare cultura, sunt manipulati la greu.

  6. Postarile de mai sus ne arata cat de bine este organizat PSD.Are o directie de monitorizare a presei.Aceasta directie maculeaza protestatarii,opozitia,dezinformeaza si manipuleaza opinia publica. Sunt diabolici!
    Nu se potrivea si titlul,unii din fostii si actualii conducatori,viitorii detinuti?

    • Ceea ce este intr-adevar jenant e ca mesajele de mai sus si articolele exprima exact acelasi punct de vedere ca si trompeta moscovita numita agentia de stiri Sputnik.
      Iata ce scrie Sputnik: ”Nici măcar politic protestul nu are sens — manifestanții nepronunțând ceva coerent, nici măcar în privința PSD, pe care-l vor „jos”, dar care ar trebui să guverneze mai departe. În rest, o atitudine abulică, texte demne de justițiarii populiști ai revoluției proletare și vorbe de care ar trebui să le fie rușine”.

    • Oana, ce inteligenta esti si de aceea va doresc viata lunga si fericita tie si tot neamului tau dupa cat de adevarate sunt cele afirmate de tine in postarea ta.

    • Pt oana: Iar „protestul” de azi ne-a demonstrat ca #rezistentii ca tine sunt de fapt niste mosi si babe care in afara de injuraturi si violenta nu sunt in stare de absolut nimic.

      Pt mda: Iar ne plictisesti cu obsesiile tale stupide despre Sputnik? Chiar nu aveam nevoie de Sputnik sa-mi dau seama ca „protestul” de azi e doar o adunatura de borfasi cu mai putine clase decat trenul.

  7. Daca cei mai sus mentionati sint viitori lideri politici,atunci emigrez in Rusia urgent !

  8. .Draga Angi, referitor la ce spui („dureri dubioase de spate”) sa stii ca si eu am ! Pe linga faptul ca sint fata mare, am aceste dureri de cite ori ma intind pe spate prin boscheti sau lanuri de porumb … Te inteleg si cu „parul smuls”, sa stii ca si mie mi s-a intimplat de citeva ori, cind am prestat prea asiduu cu capul sub volan !

  9. CETATENII ENUMERATI MAI SUS , NU SUNT CONDAMNATI PENAL SAU INCULPATI ! DRAGNEA . TARICEANU , VILCOV , VOICULESCU . GHITA , ETC ETC , SUNT ! SI CONDUC ROMANIA …ACEASTA ESTE CIUMA ROSIIE …

    • Nu doar ca sunt condamnati sau inculpati, fac si legi in tara asta: legi ale justitiei… Noaptea mintii.

    • Pt Ion: Pentru ca Kovesi avea grija sa nu pateasca nimic. Mai vorbim noi la anu. Si nu mai tasta cu majuscule, nu vei compensa pentru lipsa ta de inteligenta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.