Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost citat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin intermediul ambasadei acesti țări la București, a precizat pentru Mediafax președintele CNCD, Asztalos Csaba.
„Ca în orice dosar, se face o procedură de citare, se transmite părților o adresă în care se stabilește un termen în care se pot prezenta sau pot depune un punct de vedere, adică obligația legală a CNCD să asigure dreptul la apărare a părților. Citarea s-a făcut prin Ambasada Ungariei la București”, a declarat Asztalos Csaba.
Deputatul PNL Alexandru Muraru a anunțat pe 11 august că a sesizat oficial CNCD cu privire la discursul rasist al președintelui Ungariei Viktor Orban de la Băile Tușnad.
„Declarațiile care fac apel la «puritate rasială» sunt inacceptabile într-o Românie europeană și tolerantă. Acest discurs al premierului Viktor Orban este desprins din ideologiile rasiale care au făcut milioane de victime în secolul XX. Aceste derapaje sunt inacceptabile într-o Românie și Europă a secolului al XXI-lea care au trecut prin tragediile ideologiilor rasiale”, a transmis Muraru.
În sesizarea adresată CNCD, Muraru a adăugat că „imunitatea diplomatică a d-lui Viktor Orban nu se referă la declarații, ci la fapte care sunt circumscrise codului penal, iar imunitatea diplomatică se activează în cazul unei acțiuni oficiale, nu a unei vizite private, cum a fost cea de la Băile Tușnad”.
„O declarație din discursului d-lui Viktor Orban care în mod clar exprimă o formă de discriminare pe bază de rasă, naţionalitate, etnie și care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice, este următoarea: <De exemplu, în Bazinul Carpatic, nu suntem de rasă mixtă, ci pur și simplu suntem un amestec de popoare care trăiesc în propriile noastre patrii europene. Iar atunci când stelele sunt potrivite și vremurile sunt bune, aceste popoare se contopesc într-un fel de sos ungaro-panonimic, creând o nouă cultură europeană proprie. Pentru asta am luptat întotdeauna. Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim o rasă mixtă>”, menționa Muraru.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Oamenii mari discută idei…bolovanii discuta despre alții