Ministrul Economiei a dat curs solicitării premierului Victor Ponta de a renunţa la disponibilizările în cele 16 companii de stat vizate. Ministerul Economiei a retras de pe site proiectul de ordonanţă care prevede disponibilizări în companii din sectorul energetic.
„Acest proiect de ordonanţă a fost inclus în programul legislativ al Guvernului. Aşadar, discuţia în legătură cu acest proiect nu este neprevăzută. Ministerul Justiţiei ne-a şi trimis avizul favorabil în legătură cu acest proiect, numai în chestiunile ce ţin de tehnica legislativă. În fapt, această ordonanţă reia într-o anumită măsură textul ordonanţei 116 din 2006 care a suportat câteva modificări succesive. Motivul pentru care ministerul a făcut o formă consolidată a ordonanţei a fost acela că OUG cuprinde câteva elemente noi ce ţin de evoluţia legislaţiei”, a spus Vosganian.
Conflict deschis Victor Ponta – Varujan Vosganian. Ministrul Economiei a fost somat de premier să retragă de pe site-ul instituţiei proiectul privind disponibilizările masive în domeniul energiei.
Într-un comunicat trimis de biroul de presă de la Palatul Victoria se precizează că „Executivul nu a discutat şi nu a aprobat un astfel de proiect. Proiectul afişat pe site-ul Ministerului Economiei nu a fost prezentat Guvernului României şi nu este susţinut de acesta. Prin urmare, primul-ministru i-a cerut Ministrului Economiei, Varujan Vosganian, să retragă acest proiect de pe site-ul ministerului şi să clarifice acest subiect, precum şi să identifice persoanele care au avansat un asemenea document fără aprobarea Guvernului”.