Duminică, vremea va fi instabilă şi se va răci accentuat faţă de ziua anterioară în majoritatea zonelor, dar mai ales în vestul, nordul şi centrul ţării. Va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor fi însemnate, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, dar şi în Moldova, unde local se vor cumula peste 20…25 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni şi 21 de grade în extremitatea sudică, iar cele minime se vor încadra între 5 şi 12 grade.
Duminică, la mare, vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, mai mult noros noaptea. Pe arii extinse vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 18 grade, iar cele minime între 10 şi 12 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 14 şi 16 de grade. La fel și la munte, vremea va fi instabilă şi se va răci accentuat faţă de ziua anterioară. Va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25…30 l/mp. În cursul nopţii, în Carpaţii Orientali şi cei Meridionali, treptat, ploile se vor transforma în lapoviţă şi chiar ninsoare. Vântul va prezenta intensificări temporare.