Declarații dure, atacuri, discursuri prinvind corupția, legile justiției din România și protocoalele secrete. S-a întâmplat astăzi în plenul Parlamentului European acolo unde de mai bine de o oră s-a discutat situaţia statului de drept din România, la dezbateri fiind prezentă şi Viorica Dăncilă. Premierul României a luat cuvântul în două momente, punctând faptul că nu a venit la Strasbourg pentru a da socoteală, ci din din respect şi preţuire pentru forul european. Şeful Executivului român a solicitat aceeaşi atitudine faţă de poporul român.
UPDATE 11.40. Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a acuzat, miercuri, europarlamentarii că nu au făcut o analiză asupra corupţiei în toate statele membre ale Uniunii Europene, acuzându-i pe aceştia de dublu standard.
Norica Nicolai: De ce nu am avut o analiză a corupţiei în toate statele membre UE? Vă plac doar acestea 3?
„Ca popor pro-european suntem foarte constructivi. Domnule Timmermans, nu e nevoie de nicio autorizaţie ca să protestezi în Europa. Acesta este standardul pe care îl impuneţi la Bucureşti. (…) Dublul standard devine o realitate în această dezbatere. Asta nu aduce mai multă unitate Europei, este o lipsă de coeziune, obiectivitate. Aş întreba de ce nu am avut o analiză asupra corupţiei în toate statele membre ale Uniunii Europene? Ori vă plac doar acestea trei?”, a declarat Norica Nicolai, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.
UPDATE 11.22 Dăncilă a declarat că vrea un dialog constructiv, dar există multă dezinformare, acuzând-o direct pe Monica Macovei că practică astfel de metode.
„Am văzut lucruri pe care le-am luat în calcul, lucruri constructive. Am vrut un dialog constructiv, dar mi-am dat seama că există multă dezinformare. Nu îi acuz pe cei care au spus aceste lucruri, ci pe cei care stau în spatele dezinformării. Vreau un dialog constructiv pentru România şi UE. Doamna Macovei ştiu despre dezinformările dumneavoastră. Acest guvern pe care îl criticaţi a dus la o creştere a nivelului de trai. Nu vă face cinste să aduceţi politica internă în PE. E o lipsă de respect faţă de poporul român”, a declarat Viorica Dăncilă.
UPDATE 11.16 Schimb de replici între un europarlamentar polonez şi unul român. Hetman: Aveţi un Guvern care se luptă cu cei ce luptă cu corupţia/ Nica: Este fake news
UPDATE 11.00 Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, a declarat că România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară, precizând că în ţara noastră s-au făcut nenumărate abuzuri, precum dosare la comandă.
„România nu acceptă să fie monedă de schimb în nicio condiţie, cu nicio altă ţară. Înţelegem ca fiecare ţară să fie judecată în funcţie de propriile sale merite. Noi în România am avut procurori care au făcut dosare la comandă. Toată lumea în România trebuie să înţeleagă că justiţia se face doar în sala de judecată, nu pe bază de protocoale şi salutăm că Comisia Europeană a luat act de aceste lucruri”, a declarat Dan Nica, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European.
Liderul europarlamentarilor PSD a completat că toată lumea trebuie să ştie că România ne se mai poate întoarce la vremuri trecute, aşa cum vor Monica Macovei şi Cristian Preda. „Noi lucrurile le vom schimba în conformitate cu normele democratice”, a completat Dan Nica.
UPDATE 10.53 Guy Verhofstadt, grupul ALDE: Slăbirea procurorilor aş zice că e un stil ungaro-polonez. România are două probleme, corupţia şi serviciile secrete
UPDATE 10.30. Monica Macovei: ”Dragnea și Tăriceanu atacă acum Uniunea Europeană pentru că minciuna și impostura le-au fost descoperite, dar românii vor în Europa, în democrașie și libertate. Românii suferă din cauza acestui Guvern care lucrează împotriva lor. Mulți au plecat din lume din cauza corupției, dar vor acasă. Guvernul a lovit cu bastoane și grenade proprii cetățeni. Imaginile din 10 august nu mint. Presa independentă e și ea amenințată. PSD și ALDE se folosesc acum de niște proocoale dintre SRI și Parchete ca să obțină revizuirea sentințelor de condamnare și să scape de pușcărie. Românii protestează. România nu este inertă.”
UPDATE 10.25. Nicolas Bay: ”După Ungaria și Polonia, acum România a intrat în vizorul Comisiei Europene. Ce nu suportă Comisia este că popoarele pot lua decizii democratice. Timmermans a recunoscut că politicile familiale sunt de resortul statelor membre, dar conform lobby-ului LGBT nu are nimeni dreptul să fie împotriva căsătoriilor de același sex”
UPDATE 10.21. Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European, că nu a venit la Strasbourg pentru a da socoteală, ci din din respect şi preţuire pentru forul european. Şeful Executivului român a solicitat aceeaşi atitudine faţă de poporul român.
Viorica Dăncilă, în prima intervenție: ” În numele României vă mulțumesc pentru invitație. Spun de la început că nu am venit să dau socoteală. Am venit pentru că vă prețuiesc și vă respect. Cer însă aceeași prețuire și același respect pentru poporul român pe care îl reprezint.
Încep cu o întrebare esențială: Pentru cine vrem să construim un sistem de justiție viabil în România? Pentru MCV? Pentru instituții? Pentru magistrați? Pentru politicieni? Evident că nu!
Trebuie să facem o justiție corectă pentru cetățeni! Ei sunt beneficiarii măsurilor din Parlamentul European sau din parlamentele naționale! De la cetățeni trebuie să înceapă orice discuție! Justiția trebuie să fie garanția că legile și drepturile cetățenești sunt respectate, iar cine le încalcă va fi sancționat!
Este legitim să ne întrebăm: în ce fel a apărat MCV cetățenii români de încălcarea gravă a drepturilor lor? În rapoartele MCV s-a vorbit mult despre instituții, despre numirile de magistrați, despre lupta anticorupție. Este foarte bine! Dar nu am văzut nimic despre încălcările drepturilor omului, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informații și instituțiile din justiție.
În baza acestor protocoale, milioane de români s-au aflat sub monitorizarea serviciilor secrete, în numele luptei anticorupție.
Există decizii judecătorești care arată cum s-au falsificat probe, cum s-au modificat transcrierile unor interceptări pentru a crea vinovății sau cum erau șantajați martorii pentru a depune mărturii mincinoase.
Nimic despre aceste lucruri în rapoartele MCV. Asta înseamnă că acest mecanism și-a ratat menirea pentru care a fost creat. Și cer oficial să ni se spună cine a redactat rapoartele MCV, cine a furnizat datele și a omis, din neglijență sau cu rea-credință, aceste realități de neconceput în Uniunea Europeană!
Dacă suntem sinceri, de la aceste abuzuri grave trebuie să începem, pentru că au loc pe teritoriul Uniunii Europene.
Comisia de la Veneția spunea că „în sistemul sovietic, parchetul a reprezentat un mijloc puternic de a controla puterea judecătorească”.
În ultimii 4 ani, peste 3.000 de magistrați au fost cercetați de DNA. Practic, jumătate dintre magistrații din România au avut, ani de zile, dosare, prin care, probabil, au fost influențați să dea soluții stabilite în afara sălii de judecată. Nu o spun doar eu, o spun cu multă îngrijorare asociațiile de magistrați din România.
Prin astfel de dosare contrafăcute, au fost înlăturați din funcție un judecător al Curții Constituționale, un vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, patru judecători ai Înaltei Curți, mai mulți judecători de instanțe superioare, un procuror general, un șef de parchet superior. În final, toți au fost achitați sau dosarele au fost clasate. Dar ei au fost înlăturați!
Noile legi ale justiției le redau judecătorilor independența. Niciun decident politic nu mai intervine în numirea și revocarea judecătorilor. Independența e totală, nicidecum restrânsă. Și vă asigur că avem bună-credință și vom ține cont de recomandările Comisiei de la Veneția.
Există totuși și o parte bună a acestei întâlniri.
Astăzi v-am informat pe toți, oficial, despre abuzurile din România.
De acum, nu se mai pot ignora aceste lucruri. Nu se va mai putea vorbi despre Justiția din România fără a se vorbi și despre aceste abuzuri, doar dacă se face un joc politic fără nicio legătură cu justiția.
Întrebați-vă de ce vi s-au ascuns aceste lucruri! De ce nu v-au spus nimic, dacă totul era legitim și legal? Puneți-vă aceste întrebări înainte de a ridica piatra împotriva României.
Despre mitingul din 10 august voi spune doar câteva cuvinte.
Văd că este acuzată Jandarmeria Română pentru că a intervenit la un miting neautorizat, împotriva unor manifestanți violenți, care au încercat să ocupe clădirea Guvernului. Nu am văzut aceeași poziție față de evenimentul de săptămâna trecută de la Bruxelles sau față de alte mitinguri din Franța, Spania, Germania, Marea Britanie, când forțele de ordine au intervenit cu exact aceleași mijloace și cu aceleași proceduri ca cele folosite în România.
Nu pot accepta sub nicio formă ca Jandarmeria Română să fie acuzată de acțiuni și proceduri practicate peste tot în Europa!
În final vă cer următorul lucru: Nu interziceți României ceea ce este permis în alte state ale Uniunii și nu permiteți ca în România să se întâmple lucruri de neacceptat în alte state membre! Vrem să vă fim parteneri, dar vrem să vă fim parteneri egali.
Nimeni, niciodată nu va putea întoarce România din parcursul sau european”
Frans Timmermans: ”Ultima dată am discutat statul de drept în România în februarie. Și astăzi am făcut un inventar. Suntem conștienți că inițiativele autorităților române, reformele Codurilor Penale au dus la îngrijorări din partea multor actori, atât în interiorul, cât și în exteriorul României, dar și în Uniunea Europeană. Foarte mulți români sunt îngrijorați că modificările produse la aceste legi poate să submineze justiția și lupta împotriva corupției. Comisia intervine pe baza unei analize și se angajează într-un dialog cu autoritățile.
În ceea ce privește legile Justiției, în ultimul an cele trei legi care datează din 2004 definesc statutul magistraților, judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară și organizarea și funcționarea CSM. Aceste legi au fost amndate în de către Parlamemtul European. Opinia finală va fi făcută publică la finalul acestui an. Parlamentul României nu a dat semne că acultă de recomandările primite. Amendamentele au fost contestate în fața Curții Constituționale și se așteaptă sentințele la jumătatea lui octombrie. Legile sunt cruciale pentru ca procurorii să investigheze și să trimită în judecată persoanele care se fac vinovate de corupție. Cer autorităților române să lanseze o anchetă asupra protocoalelor. ”
De azi Romania are un PM adevarat