Costul catastrofelor naturale a crescut de peste trei ori

Costul catastrofelor naturale la nivel global a crescut de peste trei ori în ultimii 30 de ani, ajungând la 3.500 miliarde dolari, au estimat miercuri Banca Mondială şi guvernul nipon, potrivit unui comunicat comun preluat de AFP și citat de Agerpres.

„Avem nevoie de o cultură a prevenirii” dezastrelor naturale. „Nicio ţară nu se poate feri de riscul unei catastrofe naturale, dar toate îşi pot reduce gradul de vulnerabilitate” în faţa acestora, a estimat preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.

„Prevenirea poate deveni mult mai ieftină decât eforturile depuse după o catastrofă naturală”, a continuat Jim Yong Kim, cu ocazia reuniunii anuale Banca Mondială-Fondul Monetar Internaţional, care se desfăşoară în această săptămână la Tokyo.

În ultimii zece ani, BM a investit aproape 18 miliarde dolari în activităţi legate de diferite catastrofe naturale, ceea ce a permis salvarea de vieţi omeneşti în 92 de ţări.

Toate guvernele au interes să integreze administrarea riscului în planurile lor naţionale şi în programele de investiţii, explică autorii aceluiaşi comunicat.

La diferite reuniuni pe teme economico-financiare organizate la Tokyo, guvernul nipon şi Banca Mondială au lansat „Dialogul de la Sendai”, care reuneşte concluzii privind catastrofele naturale.

Sendai (nord-estul Japoniei) se află în centrul regiunii devastate de catastrofa din martie anul trecut (cutremur, tsunami accident nuclear), soldată cu peste 18.500 de morţi şi dispăruţi.

„Îmi exprim speranţa că vor fi însuşite toate învăţămintele ce decurg din lunga experienţă a Japoniei în materie de administrare a catastrofelor naturale precum şi din procesul de reconstrucţie ce a urmat puternicului seism”, a estimat la rândul său ministrul finanţelor japonez Koriki Jojima.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.