
Antrenorul echipei de fotbal Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri seara, că îşi asumă înfrângerea din finala Cupei României cu Corvinul Hunedoara (scor 3-2 după loviturile de departajare) şi a recunoscut că victoria adversarei este meritată.
„Câştigătoarea consider că este meritată, chiar dacă a fost la loviturile de departajare. Noi nu am reuşit să gestionăm cele două momente când am condus pe tabelă. Am făcut nişte greşeli individuale… Sunt responsabil de ceea ce s-a întâmplat pentru că am ales cei 5 jucători care să execute penalty-urile, am avut mare încredere în ei. Aşa că îmi asum această înfrângere în finală. Nu am simţit nicio presiune, eram conştienţi toţi că meciul va fi greu. Repet, Corvinul a câştigat meritat pentru că s-a impus la loviturile de departajare”, a spus tehnicianul la postul Digisport.
„Este o seară tristă pentru mine, pentru Oţelul Galaţi, pentru oraş. Însă această înfrângere trebuie să ne întărească şi să vedem ce facem în viitorul apropiat. Pentru că ne aşteaptă meciuri grele de baraj. Eu am ţinut şi ţin foarte mult la această echipă şi la aceşti jucători. Asta e situaţia, nu am însă nervi aşa de puternici să îi văd cum pierd. Eu mi-am dorit să câştigăm, ei şi-au dorit, tot oraşul a fost alături de noi, dar nu a fost să fie seara noastră. E de datoria mea să motivez jucătorii după această finală pierdută. Nu este nici prima şi nici ultima finală care se pierde, aşa că jucătorii mei trebuie să îşi revină şi să vedem ce putem obţine din acel baraj”, a adăugat Dorinel Munteanu.
La prima sa finală, Corvinul, formaţie de ligă secundă, a câştigat trofeul şi are şansa de a evolua în cupele europene, dacă va primi licenţă din partea UEFA.
Citesc si ma minunez:Corvinul(fotbal,11jucatori pe teren), buget 2,2mil lei/2024, jucatori „straini” de prin oltenia,moldova. HC Dunarea Braila(handbal ,7 jucatoare pe teren),buget 20,2mil lai,jucatoare de peste mari-si-tari si vreo doua din RO.
@Victor Popescu
Va atrag respectuos atentia ca si antrenorul Corvinului este, surpriza, tot roman.
Din păcate, comportamentul lui Dorinel pe parcursul meciurilor denota grave probleme medicale. Nu poți fi antrenor cu un astfel de comportament ! Cât despre responsabilitatea înfrângerii, la fel ca și in multe alte ocazii, s-a dovedit ca antrenorii romani nu știu sau nu pot sa pregătească executarea acestor lovituri. Sa ne amintim de CM SUA 1994 sau de Sevilla 1986 (ratări penibile Belideduci, Petrescu, Bölöni, Majearu).
Dorinele nu fi trist, te-au lăudat ăia de la GSP că ai „respectat” competiția (SuperLiga), că ai bătut FC Botoșani, chestii de astea de „onoare” și „corectitudine” ( 🤣🤣🤣) în fotbalul românesc, Cupa României o câștigi data viitoare când și dacă vei mai ajunge în finală 🤣🤣🤣🤣
Bravo Corvinul !!!, Bravo Otelul !!!.