Daniel Chiţoiu a demisionat din Guvern

Ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu a demisionat din Guvern. Anunţul a fost făcut joi seară de liderul PNL Crin Antonescu, care a susţinut împreună cu Chiţoiu o declaraţie de presă comună la sediul PNL.

Daniel Chițoiu va prelua interimar funcția de secretar general în PNL, pentru a se implica în campania electorală.

Chiţoiu a declarat, joi seară, că pleacă din Guvern pentru a-şi desfăşura activitatea politică din PNL, fiind an electoral, el menţionând că este un om care munceşte 18 ore pe zi.

„Am o colaborare foarte bună cu toţi colegii”, a susţinut Chiţoiu.

Remanierea lui Daniel Chiţoiu era dorită de liderul PNL, după ce acesta ar fi decis peste capul partidului să susțină măsura privind creditele. Încrederea lui Antonescu în Chițoiu a scăzut însă mai demult. Neoficiali liberali i-au reproșat apropierea prea mare de PSD și Ponta, în detrimentul PNL.

Chiţoiu a declarat, joi după amiază, că nu crede că va fi remaniat, dar nu a exclus varianta unei demisii.

„Nu cred că voi fi remaniat”, a spus acesta, la ieşirea de la întâlnirea liderilor USL de la Senat.

Întrebat însă dacă este posibil să demisioneze, acesta a răspuns: „Este o posibilitate”.

Întrebat, de asemenea, dacă i-a fost cerută demisia, Chiţoiu a spus: „Deocamdată… Mâine voi da un răspuns complet la şedinţa Biroului Politic”.

Surse politice afirmă că locul lui Chiţoiu va fi luat de Eugen Nicolăescu, care va fi mutat de la Ministerul Sănătăţii. Nicolăescu nu ar fi însă dorit de Victor Ponta la Finanţe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8543 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.