Judecătorul Adrian Bordea – un plagiator de școală nouă?

Despre clauzele abuzive din contractele de credit bancar

Prof. univ. dr. Gheorhge Piperea

Material publicat pe www.piperealaw.ro, secţiunea articole

3. Clauzele care reglementeaza plata unui comision de urmarire riscuri calculat la valoarea initiala a creditului sunt abuzive.

Conform clauzelor contractuale impuse de anumite banci, clientii sunt obligati ca lunar, odata cu achitarea ratei din credit, sa achite si un comision de urmarire riscuri, intr-un cuantum calculat din valoarea initiala a creditului.

De exemplu, un comision lunar de 0,35% reprezinta un comision anual de 4,2%, ceea ce reprezinta uneori un cost mai mare chiar decat costul cu dobanda.

Este evident ca ne aflam in prezenta unui alt tip de dobanda mascata, disimulata sub denumirea de comision.

De aceea, toate argumentele relative la comisionul de administrare sunt valabile, mutatis mutandis, si in cazul acestui tip de comision.

Dezechilibrul pe care-l genereaza aceste clauze este dat de faptul ca acest comision nu reprezinta un cost actual al creditului ci, in cel mai rau caz, reprezinta o asigurare pe care banca si-o ia  – avant la lettre – impotriva riscului intrarii consumatorului in incapacitate de plata.

Prin urmare, acest cost este unul eventual si nu unul actual (cert).

Cu toata aceasta incertitudine, banca il incaseaza lunar si nu il returneaza consumatorului bun-platnic dupa unul sau mai multi ani de derulare a contractului fara incidente de plata.

In situatia in care consumatorul isi indeplineste intocmai obligatiile de plata, in favoarea bancii va opera o imbogatire fara justa cauza, in defavoarea clientilor care, cu toate ca si-ar fi indeplinit obligatiile contractuale, vor fi platit lunar un comision de urmarire a riscului, fara ca riscul sa se fi materializat.

Comportamentul contractual al imprumutatului nu este cunoscut de la inceput de catre banca, astfel ca, a incasa un comision de la o persoana care, verificata fiind in evidentele incidentelor de plati, nu a ridicat si nu ridica nici o suspiciune cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici la incheierea, nici cu ocazia executarii contractului, reprezinta un abuz din partea bancii.

Oricum, contra riscului de neplata banca isi iau garantii reale sau personale si il determina pe client sa incheie polite de asigurare a riscului de neplata.

Mai mult, banca isi asigura  in toate contractele o serie de mecanisme de protectie impotriva riscului de neplata, ceea ce demonstreaza odata in plus ca acest comision de risc este abuziv.

Astfel, riscul deprecierii garantiilor si al neincasarii valorii in cazul vanzarii este de asemenea suportat de catre imprumutat, care va raspunde cu toate bunurile sale.

Dreptul bancii de a-si recupera creanta nu se limiteaza la urmarirea garantiilor, ci se intinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare, iar deprecierea garantiei afecteaza exclusiv patrimoniul imprumutatului.

In plus, bunurile sunt asigurate, iar banca impune intotdeauna societatea de asigurari, iar riscul de a nu-si incasa despagubirea de la asigurator, practic, este inexistent.

Nu in ultimul rand, banca si-a mai creat inca un instrument de asigurare impotriva riscului de neplata, prin obligarea imprumutatului de a aduce si garantii personale (codebitori, fideiusori).

Toate aceste garantii pe care le are banca impotriva riscului de neplata reprezinta argumente solide in sprijinul celor afirmate mai sus, in sensul ca prevederile contractuale ce reglementeaza comisionul de urmarire riscuri sunt in fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate absoluta.

Riscul de piata trebuie sa fie asumat in egala masura de ambele parti, atat de banca, care este jucator profesionist, cat si de consumator.

Comisionul de urmarire a riscului este perceput de banca pentru a-si acoperi propriul risc. Asadar, pe langa faptul ca un consumator trebuie sa suporte propriul risc (deteriorarea cursului de schimb, diminuarea veniturilor etc.), este obligat prin aceste clauze abuzive sa suporte si riscul bancii.

Disproportia dintre drepturile si obligatiile contractuale ale partilor este cu usurinta demonstrata intrucat, pana la acest moment, consumatorii au suportat, pe de o parte, cresterea ratei lunare datorita devalorizarii leului, iar pe de alta, comisionul de risc care punea banca la adapost de orice risc, inclusiv de riscul probabil in situatia inversa, in care cursul ar fi evoluat in sensul aprecierii monedei nationale.

Aceasta situatie demonstreaza fara echivoc ca toate prevederile din contractele consumatorilor privitoare la perceperea unui comision de urmarire a riscului sunt clauze abuzive datorita dezechilibrului contractual pe care il genereaza, prin transferul tuturor riscurilor in sarcina consumatorilor.

Trebuie subliniat ca art. 4⁴ din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca imprumutatorii sunt obligati sa informeze clientii prin mentionarea posibilitatii modificarii, in sensul majorarii, a sumelor datorate, in cazul materializarii riscului valutar, a riscului de rata a dobanzii ori in cazul cresterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute in contract.

In primul rand, trebuie observat ca Regulamentul vorbeste desprematerializarea riscului, in defavoarea imprumutatului, ceea ce exclude din start idea ca ar fi permisa incasarea de catre banca in cazul opus, a unor sume care sa ii acopere propriul risc.

Textul Regulamentului impune bancii obligatia informarii fiecarui client in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispozitii contractuale) cu privire la posibilitatea majorarii sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a dobanzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea imprumutatilor) sau (ii) cresterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute in contract.

Contratul de credit bancar

Dumitru A.P. Florescu, Adrian Bordea, Roxana Popa, p. 273-275

b) Clauze care reglementează plata unui comision de urmărire riscuri calculat la valoarea iniţială a creditului

Potrivit acestei clauze, cosumatorii erau obligaţi ca lunar, o dată cu achitarea ratei de credit, să achite şi un comision de urmărire riscuri, într-un cuantum din valoarea iniţială a creditului.

Şi acest tip de comision, reprezintă, în realitate, o dobândă mascată.

Dezechilibrul generat de această clauză este dat de faptul că asemenea comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci, o asigurare pe care banca şi-o ia împotriva riscului intrării consumatorului în incapacitate de plată. Prin urmare, este un cost eventual, nu unul actual.

Suma reţinută cu acest titlu este încasată lunar de bancă şi nu este restituită la finalul perioadei de creditare, chiar dacă clientul este bun platnic.

În aceste condiţii, apreciem că în favoarea băncii operează o îmbogăţire fără justă cauză, în defavoarea consumatorilor care,cu toate că şi-au îndeplinit obligaţiile contractual, au plătit lunar, pe tot parcursul derulării contractului un comision de risc, fără ca riscul să se fi materializat.

În condiţiile în care la încheierea contractului de credit, comportamentul contractual al consumatorului este prezumat ca bun, în urma verificărilor efectuate în Centrala incidentelor bancare, perceperea de către instituţia de credit a acestui comision apare ca abuzivă.

Caracterul abuziv este dedus şi din faptul că banca îşi ia măsuri de prevedere contra riscului de neplată, prin obligarea cosumatorului la aducerea de garanţii reale sau personale, ori prin obligarea sa la încheierea unor poliţe de asigurare a riscului de neplată.

Instituţia de credit apelează şi la alte mecanisme de protecţie împotriva riscului de neplată. Avem în vedere că riscul deprecierii garanţiilor şi al neîncasării valorilor în cazul urmăririi garanţiilor este suportat de către consumatorul împrumutat, care răspunde cu toate bunurile sale. De asemenea, bunurile aduse ca garanţie garanţie sunt asigurate,cu cesionarea drepturilor(a primei de asigurarea)în favoarea băncii.

Aşa cum am arătat, din interpretarea prevederilor art. 35 din O.U.G.nr. 50/2010, perceperea unui asemenea comision nu mai este posibilă în prezent.