Alierea PSD cu partidul „OTV” stârnește nemulțumiri în curtea lui Gabriel Oprea

Asocierea PSD cu partidul lui Dan Diaconescu nu este pe placul altor aliați ai PSD, aflați la guvernare. 

Vicepreședintele UNPR Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare, nu dorește ca partidul său să facă alianță cu PPDD, susținând că „UNPR nu va fi semnatarul niciunui protocol politic în care apare PPDD”.

„UNPR nu va fi semnatarul niciunui protocol politic în care apare PP-DD. Este o opţiune doar a PSD, în acest moment, şi sper să nu ajungem în momentul în care Victor Ponta, potenţial candidat la prezidenţiale, să se plimbe în DD-mobil! Noi avem, împreună cu PC şi PSD, nişte lucruri asumate şi ne ţinem de cuvânt. Nu schimbăm regulile în timpul jocului. Considerăm că la nivel naţional nu are niciun rost implicarea noastră în această relaţie dintre PSD şi PP-DD. Nu vrem să deranjăm această relaţie”, a spus Cherecheș, citat de Agerpres.

De cealaltă parte, Gabriel Zetea, lider al PSD Maramureș și vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, spune că parteneriatul cu PPDD va oferi stabilitate la nivel local.

„Urmărim să avem un sprijin reciproc în toate consiliile locale din judeţ unde există reprezentanţi ai PP-DD, cât şi la nivelul Consiliului Judeţean. PSD nu doreşte altceva decât stabilitate, funcţionare şi susţinerea reciprocă a proiectelor de invesitiţii din aceste comunităţi. Trebuie să lăsăm orgoliile politice de o parte şi să vedem cum lucrăm împreună pentru a dezvolta şi moderniza aceste comunităţi, cum reuşim să aducem mai multe fonduri pentru modernizarea infrastructurii şi alte proiecte ce aşteaptă de mulţi ani a fi terminate”, a spus Zetea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.