„Axa” Jobbik – Kosovo – Spitalul de Psihiatrie Socola

Membrii partidului extremist ungar Jobbik îşi fac în continuare campanie electorală pe seama României.

După declaraţiile controversate ale liderului lor, Gabor Vona, care a spus că este gata să-şi asume un conflict cu România pentru apărarea drepturilor minorităţii maghiare, un deputat, Gaudi-Nagy Tamaş, afirmă, pe situl partidului extremist, că secuii din Transilvania „trăiesc în frică şi sunt oprimaţi în patria lor” şi cere autonomie.

„Drepturile secuilor sunt îngrădite arbitrar, ei nu pot trăi liber în propria lor ţară”, spune parlamentarul, citat de antena3.ro. El susţine că singura soluţie este „autodeterminarea până la autonomia  teritorială deplină” iar Ungaria trebuie să-şi asume reprezentarea secuilor în forurile internaţionale „chiar cu preţul unui conflict”. 

În caz contrar, se poate ajunge la un conflict sângeros ca în Kosovo, spune Gaudi-Nagy, al cărui partid se află în campanie electorală. 

Afirmaţiile politice aberante ale lui Gaudi-Nagy sunt comentate de un parlamentar român, într-un registru care pare tot electoral şi care aduce aminte pe alocuri de Vadim Tudor. 

„Un parlamentar Jobbik ne ameninţă cu o situaţie de tip Kosovo dacă nu cedăm Transilvania extremiştilor maghiari, la doar o săptămână după ce Vona Gabor vehicula acelaşi tip de incitare la violenţă chiar de pe teritoriul României. Le oferim politicienilor Jobbik toată autonomia şi atenţia de care au nevoie la Socola, unde există personal specializat în a le asculta declamaţiile şi a le prescrie tratamentul adecvat. Putem să le oferim liderilor Jobbik şi celule speciale pe care să scrie Ungaria Mare, Trianon sau Budapesta, iar cămăşile de forţă le acordăm bonus, din partea casei”, afirmă parlamentarul PSD Bogdan Diaconu pe blogul personal.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.