Cod galben de instabilitate atmosferică în 28 de județe

Administrația Națională de meteorologie a emis sâmbătă după-amiază o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 28 de județe, valabilă de duminică, 3 iulie, ora 14,00, până luni, 4 iulie, la ora 6,00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării, precum și în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua și aspect de vijelie și, pe arii restrânse, grindină. Se vor înregistra cantități de apă de peste 20-25 l/mp și izolat 50-60 l/mp.

Județele ce se vor afla sub Cod galben sunt: Satu Mare, Bihor, Maramureș, Sălaj, Cluj, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Gorj, Suceava, Harghita, Brașov, Vâlcea, Neamț și Botoșani și, parțial, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Arad și Timiș.

Fenomene asociate instabilității atmosferice se vor semnala și în restul teritoriului, mai ales în seara zilei de duminică și în primele ore ale nopții, dar pe spații mai restrânse.

ANM precizează că, în a doua parte a zilei de sâmbătă (2 iulie), îndeosebi la deal și la munte, local vor fi averse torențiale, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.
Pe parcursul zilei de duminică, 3 iulie, local în Câmpia Română disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură — umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.