Cotidian cubanez: Hugo Chavez se află în stare critică

Preşedintele venezuelan, Hugo Chavez, care a suferit o intervenţie chirurgicală în Cuba în data de 10 iunie, se află „în stare critică”, a anunţat, sâmbătă, cotidianul de limbă spaniolă El Nuevo Herald. Potrivit AFP, autorităţile de la Caracas au dezminţit ferm informaţia.

Chavez „se află în stare critică” şi „complicată”, a precizat cotidianul care apare la Miami, citând surse din cadrul serviciilor de informaţii americane.

„Dreapta naţională şi internaţională e înnebunită (…) vorbind chiar despre moartea preşedintelui”, a replicat vicepreşedintele venezuelan Elias Jaua. „Chavez va fi cu noi mult timp”, a adăugat el.”Preşedintele Chavez se reface după operaţie. Aşa că duşmanii să înceteze să mai viseze”, a scris, la rândul său, secretarul de stat pentru Europa, Temir Porras, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter.Chavez, în vârstă de 56 de ani, a fost operat de urgenţă la Havana, din cauza unui abces peritoneal.

Absenţa informaţiilor oficiale şi lipsa intervenţiilor publice ale lui Chavez, în general omniprezent în media, au alimentat zvonurile privind starea sa de sănătate.

El şi-a reluat vineri activitatea pe Twitter, întreruptă în 4 iunie, transmiţând felicitări militarilor venezuelani cu ocazia zilei forţelor armate, însă nu a făcut nici o precizare în legătură cu starea sa de sănătate sau eventuale planuri de a reveni în ţară. Un alt mesaj, publicat sâmbătă, anunţa o vizită a fiicei sale şi a celor trei nepoţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.