Cum va fi vremea de Paşti

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va fi, în general, frumoasă la nivelul întregii țări atât în noaptea de Înviere, cât și în prima și a doua zi de Paști.

Temperaturile maxime vor ajunge la 23 de grade Celsius, temperaturile fiind ridicate la nivelul întregii țări.

Sâmbătă, vremea va fi în general, frumoasă, nu va ploua în nicio regiune din țară. Temperaturile minime vor fi însă ceva mai coborâte cu minime, la nivelul țării, cuprinse între un grad și 11 grade Celsius, și cu valori negative în estul Transilvaniei, până la minus 5, minus 6 grade.

În Capitală, sâmbătă, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla, în general, slab. Minima va fi ceva mai ridicată decât în alte zone, de la 4-6 grade Celsius până la două grade, în partea de nord a Capitalei.

Duminică, vremea rămâne frumoasă, în special în partea de sud-est a ţării, în timp ce în regiunile vestice, în noaptea de duminică spre luni, pot apărea înnorări și va ploua slab și trecător.

În zonele montane, pe partea Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, vremea va fi foarte bună, cu cer variabil, fără tendințe de ploaie și cu temperaturi ridicate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.