Reexaminarea legii privind indemnizațiile speciale acordate aleșilor locali, respinsă

UPDATE Camera Deputaților a respins, miercuri, cererea de reexaminare a actului normativ pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, referitoare la indemnizațiile speciale acordate acestora.

Reexaminarea legii a fost cerută de președintele Klaus Iohannis ca urmare a unei decizii a CCR.

Proiectul de lege privind reexaminarea legii pentru completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali a primit 149 voturi „pentru”, 67 „împotrivă” și cinci abțineri. Astfel, proiectul de lege, care are caracter organic, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare — 190.

Deputatul PSD Florin Iordache a susținut, la dezbaterile din plenul Camerei, că prin modificările aduse proiectului de lege PSD consideră că „s-a răspuns criticilor și deciziei CCR”.

„Am definit foarte clar cui se adresează acest proiect de lege. Deci, am definit că se adresează primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene, exceptând consilierii locali și consilierii județeni. Așa a hotărât Parlamentul”, a declarat Iordache.

El a adăugat că prin modificarea introdusă în lege potrivit căreia „intrarea în vigoare este cu 1 ianuarie 2017″, practic, a fost eliminată ”critica de neconstituționalitate că nu erau prevăzute fonduri în buget”.

„În aceste condiții, ținând cont că bugetul se adoptă înainte de 1 ianuarie 2017, Parlamentul de la acel moment va ține cont și de observațiile și prevederile care trebuie pentru fiecare autoritate locală, consiliu local sau consiliu județean să-și plătească un ales local sau maxim doi”, a afirmat Iordache.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a declarat că liberalii își mențin punctul de vedere de a nu sprijini adoptarea legii.

„Reglementarea are, în continuare, din punctul nostru de vedere, caracter neconstituțional. În forma rezultată după reexaminare, legea încalcă paragraful 52 din motivarea CCR cuprinsă în Decizia nr.22/2016. (…) În contradicție cu aceste dispoziții obligatorii, erga omnes, de la momentul publicării în Monitorul Oficial, respectiv data de 2 martie 2016, textul modificat prin reexaminare este în continuare neconstituțional, deoarece nu specifică în mod clar aria de cuprindere a sintagmei de ‘aleși locali’, așa cum a fost ea circumstanțiată de CCR prin mai multe decizii, inclusiv Decizia 449/2015. Și este menținută în lege prin enumerare, ca beneficiară, subcategoria de aleși locali, formată din viceprimar, primar, președinte de CJ și vicepreședinte CJ”, a arătat Andronache.

Curtea Constituțională a decis pe 20 ianuarie că sunt neconstituționale dispozițiile privind pensiile speciale pentru aleșii locali, după ce a admis sesizarea Guvernului. Judecătorii au constatat că legea nu este clară.

Proiectul de lege urmează să ajungă la Senat, care este cameră decizională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.