Detalii despre atacatorul din Franța

Update: Suspectul atacului care a avut loc la Nisa era singur la bordul camionului cu care a lovit intenţionat sute de persoane ce asistau la un spectacol de artificii cu ocazia Zilei Naţionale, transmite Le Figaro.

Camionul folosit în atacul comis joi seară în oraşul francez Nisa are 16 tone şi a intrat în mulţime cu viteza de 60-70 de kilometri pe oră, potrivit unor martori şi membri ai serviciilor de securitate citaţi de presa franceză.

Șoferul camionului care a izbit joi seara mulțimea la Nisa, era cunoscut poliției pentru fapte de violență și utilizare de arme, potrivit canalului de televiziune BFMTV, care adaugă că acesta dispunea de un pistol de calibru mic, precum și de câteva grenade și arme de război false, transmite Agerpres.

„El a tras de mai multe ori cu pistolul, înainte de a fi ucis”, a declarat vineri Christian Estrosi, fost primar al Nisei și actual președinte al regiunii, citat de France Presse.

Potrivit unei alte surse apropiate anchetatorilor, șoferul a deschis focul „cu un pistol”. Între altele, o „grenadă nefuncțională”, precum și arme de război false au fost găsite în camion.

Estrosi afirmase anterior că șoferul fusese în posesia unor arme „grele” la bordul camionului.

Atacatorul este un francez de origine tunisiană. Avea 31 de ani și trăia în Nisa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.