Flori, ovaţii şi îndelungate aplauze

Noua stagiune 2011-2012 de la Teatro alla Scala din Milano s-a deschis cu opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart, după libretul lui Lorenzo da Ponte. Opera a fost compusă între martie şi octombrie 1787, când Mozart avea 31 de ani. Spectacolul de la Scala s-a difuzat în direct prin satelit, în condiţii High Definition, la Opera Naţională din Bucureşti, dar şi pe diferite posturi internaţionale de televiziune, cum ar fi ARTE.

Rezultatul, ropote de aplauze în timpul spectacolului şi 11 minute de ovaţii şi o ploaie de flori la final.

Din 1814, la Teatro alla Scala au fost diferite puneri în scenă, unele legendare, altele nu. Memorabilă a rămas cea avându-l la pupitru pe Herbert von Karajan, în rolul lui Don Giovanni, Mario Petri, iar în cel al Donei Elvira, Elisabeth Schwarzkopf. De un deosebit succes s-a bucurat şi spectacolul realizat în 1987, în regia lui Giorgio Strehler, la pupitru Riccardo Muti, costumele fiind semnate de Squarciapino. În 1999, strălucitoarea Barbara Frittoli, în Dona Elvira (ca şi acum), în alternanţă cu Anna Caterina Antonacci, sub bagheta lui Riccardo Muti, în regia lui Roberto De Simone au realizat un „Don Giovanni” memorabil.

Scenă din spectacol

De data aceasta, reprezentaţia cu opera „Don Giovanni” s-a bucurat de participarea baritonului suedez Peter Mattei, care a dat viaţă unui Don Giovanni anarhic, cu bas-baritonul galez, Bryan Terfel, care a încarnat un Leporello simpatic şi agitat, cu splendida soprană Anna Netrebko, care interpretează rolul Donnei Anna, cu Barbara Frittoli, în Dona Elvira, Giuseppe Filianoti, în Don Ottavio.

Interpreţi, regizor şi dirijor, aplaudaţi la scenă deschisă

Conducerea muzicală i-a aparţinut dirijorului Daniel Barenboim. Regia este semnată de Robert Carsen, iar coregrafia, de Philippe Giraudeau, scenografia, Michael Levine.

O sintonie totală între regizorul Robert Carsen şi maestrul Daniel Barenboim şi în ceea ce priveşte declaraţiile. „Un Don Giovanni nu libertin, dar liber, un soare care iluminează în jurul său” sunt cuvintele folosite de canadian pentru a defini protagonistul libretului lui Da Ponte. „Un om liber, sclav numai al dorinţei de a seduce”, afirmă dirijorul.

Ovaţii şi câteva fluierături pentru maestrul Barenboim

Maestrul Daniel Barenboim la pupitrul orchestrei

Comentarii entuziaste pentru o companie de canto definită de mulţi ca „foarte bună”, chiar dacă a fost vorba despre uşoare îndepărtări de la canon, pentru simplul motiv că dirijorul a fost puţin cam lent, sau, în orice caz, n-a avut ritmul din alte ediţii. Daniel Barenboim a schimbat întrucâtva ritmul capodoperei mozartiene şi pentru asta un spectator i-a strigat: „Prea lent!”, la începutul actului II. „Oricine are dreptul să aibă propria părere, dar este inutil să vii la teatru pentru a urla”, a comentat Daniel Barenboim, la debutul său ca director muzical al Scalei, rol pe care şi l-a asumat la 1 decembrie. „La Milano, a spus el, mă simt iubit. Sunt fericit, simt afecţiune şi mă simt admirat. Dintre toate oraşele în care am fost, Milano seamănă puţin cu Buenos Aires. Se simte umorul, spiritul oamenilor”.

Bryan Terfel este Leporello

În rest, „Don Giovanni” este o operă mitică, dar şi foarte dificilă. Regia a provocat o oarecare perplexitate în prima parte, perplexitate care a fost din plin spulberată în actul al doilea. În rest, o montare de proporţii, poate cu un singur amendament: un decor floral cam funebru.

Dorinţa de seriozitate, de profesionalitate. Printr-o misterioasă proprietate tranzitivă a spectacolului, Scala este una dintre cele două instituţii de spectacol care povestesc cel mai bine şi uneori anticipează dezvoltarea Naţiunii (cealaltă este, evident în cheie naţional-populară, Sanremo).

Barbara Frittoli, o îngăduitoare Donna Elvira

Morala serii este totuşi alta. Şi anume că în momente de criză, în care nu se ştie bine încotro se merge, ci, din nefericire, numai de unde se vine, ne agăţăm de Instituţii care există de mult timp şi se dovedesc, dacă nu capabile să rezolve ceva, în orice caz capabile să ofere certitudini. Teatro alla Scala din Milano uneori poate a dezamăgit, alteori exaltă, dar rămâne în pofida tuturor „Teatrul”. Capabil să dea la iveală un „Don Giovanni” excelent, care este, în plus, un „Don Giovanni” nou.

Peter Mattei în Don Giovanni

Această voinţă de autoritate, de perfecţiune, a fost confirmată de aplauzele, deloc obişnuite, adresate preşedintelui Republicii, Giorgio Napolitano, la intrarea în teatru, la intrarea în sală, cu publicul în picioare, cu urarea „Viva il Presidente!”. Alături de el s-a aflat preşedintele Consiliului, profesorul Mario Monti. Ambii au venit împreună cu soţiile lor, Clio, respectiv, Elsa. A fost fantastic să-l vezi pe basul Kwangchul Youn tunând „Vei înceta să râzi până în zori”, care, parcă, se adresa nu numai păcătosului, ci tuturor italienilor.

Peter Mattei şi Bryn Terfel în Don Giovanni

În consecinţă, spectacolul de la Scala a fost cu adevărat un „Don Giovanni al conducerii tehnice, începând cu întoarcerea, în acest lăcaş, a profesionalităţii dovedite: Daniel Barenboim, în sfârşit director muzical, şi nu în situaţia incertă de „maestro scaligero” ca un ministru fără portofoliu, continuând cu un cast „de stele”, pentru că premiera de la Scala trebuia să adune tot ce este mai bun pe piaţă sau cel puţin să încerce, şi după două inaugurări cu regizori care montau operă pentru prima dată, cu cel mai celebru regizor de teatru muzical din lume, adică Robert Carsen.

Amestec de rigoare şi pasiune

Anna Prohaska e Zerlina

Dar întregul spectacol pare să glorifice, dincolo de mitul seducătorului (care aici o dezbracă complet pe camerista donnei Elvira), pe acela al Scalei. Ultra rafinata regie a lui Carsen (cu toate citatele sale din „Armida” sau „Eyes wide shut”), multiplicând de o mie de ori Scala, a reflectat-o în oglinzi infinite, cu mult mai mult decât obişnuitul „teatru în teatru”, a sfârşit prin a fi un afectuos omagiu adus voinţei de a ne lăsa seduşi şi suprinşi, o dată în plus, de acel ceva indefinibil şi magic care e opera. Regizorul canadian a pus în scenă un „Don Giovanni” modern, aducându-l în zilele noastre. Opera nu se desfăşoară numai pe scenă, ci se prelungeşte pe un platou şi în spatele scenei, desenând un teatru în teatru, un mod pentru a comunica spectatorului că nu există un teatru mai mare decât cel al vieţii.

Anna Netrebko în Dona Anna

Este un act de dragoste pentru teatru în general. Dar mesajul este acesta: în aceste vremuri întunecate, trebuie să avem încredere în fantezie şi în artă, în dorinţa noastră de a ne uimi şi de a ne emoţiona, în concluzie, de a fi noi înşine. Regia lui Robert Carsten a fost definită ca „modernă, minimalistă şi avangardistă”, de către tinerii entuziasmaţi de premieră.

Aplauze fără rezerve pentru Peter Mattei, un Don Giovanni matador pe scenă, pentru Barbara Frittoli, indulgenta Donna Elvira, pentru galezul Bryn Terfel, un Leporello de commedia dell’arte, pentru marea soprană Anna Netrebko, neliniştita Donna Anna, şi pentru Giuseppe Filianoti, logodnicul ei.

Frumoasa soprană Anna Netrebko la Gala de după premieră

Regia lui Carsen o adus în scenă un Don Giovanni diferit: libertin, dar fără semnificaţia negativă a termenului. Un Don Giovanni, „energie pură”. Şi Peter Mattei l-a interpretat perfect pe acest afemeiat maliţios şi cinic, cu o eternă ţigară în colţul gurii. Iar scenele de dragoste ale protagoniştilor au fost destul de explicite. Carsen nu l-a gândit pe Don Giovanni ca pe un erou al răului. Marele păcătos, în orice caz, nu poate fi singurul vinovat de faptul că trebuie „să meargă în iad”. Şi după partea finală, cu morala cântată de ceilalţi protagonişti, el reapare, în spatele scenei, şi-şi priveşte acuzatorii.

Preşedintele Giorgio Napolitano şi Preşedintele Consiliului, Mario Monti, la premiera de la Scala

„N-au oare şi ceilalţi, spune regizorul, partea lor de vină? Nu sunt şi doamnele un pic libertine?” Donna Anna, promisă lui Don Ottavio, fără să-l recunoască îl primeşte în patul ei; Donna Elvira, sedusă şi abandonată, încearcă să-l recâştige…

Pentru a exprima ideea pe care o are despre Don Giovanni, regizorul canadian foloseşte armele teatrului şi ale fanteziei, iar o gigantică oglindă reproduce sala de la Piermarini şi dincolo de scenă.

Regizorul depăşeşte momentul istoric în care opera a fost concepută. Tocmai pentru că „Don Giovanni este un mit – cum afirmă Barenboim – care există oriunde: fiecare dintre noi l-am avut sau l-am dorit într-o anume ocazie”.

Între proteste şi VIP-uri

Protestul studenţilor din timpul spectacolului

Câteva zeci de protestatari, de la studenţi la muncitori, au manifestat în faţa teatrului. Cinci manifestanţi, la bordul unei limuzine albe, au reuşit să ajungă până la intrarea în teatru, înşelând barajele poliţiei. Aici au desfăşurat o lozincă pe care scria: „Orchestra se schimbă, dar muzica este întotdeauna aceeaşi”, reuşind aproape să ducă protestul în teatru înainte de a fi îndepărtaţi de poliţişti.

„Primul lucru fundamental pentru oraş este să facem în aşa fel încât Milano să continue să fie capitala artei lirice”, a spus primarul oraşului, Giuliano Pisapia, care s-a referit apoi la sobrietate, idee reluată şi de preşedintele regiunii, Formigoni: „Am acelaşi smoking de zece ani”, a spus el. Noul ministru de Interne, Anna Maria Cancellieri, prezentă la Scala, a comentat protestele: „Momentul este dificil, dar ţara a reacţionat foarte bine, există o mare conştientizare a situaţiei”.

Demonstraţia din faţa teatrului, Nu vom plăti criza voastră

„Opera este foarte frumoasă, scena este splendidă”, a comentat Giorgio Napolitano, preşedintele Republicii, adăugând: „Cultura a ajutat întotdeauna Italia”. În prima pauză, cât şi la sfârşitul spectacolului, acesta s-a întâlnit cu interpreţii şi cu directorul de orchestră, Barenboim. Stephane Lissner, intendentul de la Scala, specifica: „Este un moment special pentru ţară, când cultura şi muzica se întâlnesc şi au o valoare mai mult decât simbolică”.

Ca în fiecare an, înalta societate milaneză, dar şi VIP-uri şi oameni politici s-au înghesuit în prestigiosul foaier de la Scala, la deschiderea stagiunii. Aplauze şi întreaga sală se ridică în picioare la Imnul lui Mameli.

Mitica sală de la Scala

Printre personalităţile care au „călcat pe covorul roşu” îi amintim pe Corrado Passera, ministrul Dezvoltării Economice, cu soţia sa, Giovanna Salza, într-o splendidă rochie albastru-indigo, impunătorul om de afaceri Elio Catania, alături de soţia sa într-o sobră rochie neagră, Francesco Saverio Borrelli, ex-procuror la Milano, preşedintele RAI, Paolo Garimberti, preşedintele de la „Generali”, Gabriele Galateri di Genola, administratorul delegat de la „Unicredit”, Federico Ghizzoni, scriitorul Umberto Eco, apreciatul comentator de televiziune Bruno Vespa, preşedintele Teatrului „Stabile” din Torino, Evelina Christallin, preşedintele Camerei de Comerţ, Carlo Sangalli, jurnalista Marta Marzotto, într-o rochie alb şi auriu, în stilul său, cu paiete, creată de Roberto Cavalli. Cu un generos decolteu, actriţa Valeria Marini a uimit ca întotdeauna audienţa, cu rochia de catifea albastră cu paiete şi o etolă de blană gri. Au mai asistat avocatul Cesare Rimini, Barbara Berlusconi, fiica lui Silvio Berlusconi, într-o rochie în culoarea cerului, însoţită de fotbalistul Alexandre Pato, şi balerinul Roberto Bolle.

O seară care a făcut onoare oraşului Milano şi Italiei. „Don Giovanni”, o capodoperă seducătoare, un mit fundamental precum Ulisse şi Faust.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.