Fondul de investiţii imobiliare al Qatarului, interesat de proiecte pe piaţa din România

Qatari Diar, fondul de investiţii imobiliare din subordinea Autorităţii de Investiţii a Qatarului (Qatar Investment Authority), controlat de Guvernul statului Qatar, este interesat de o intrare pe piaţa din România, în situaţia în care va identifica proiecte de investiţii fezabile. Declaraţia a fost făcută recent la Doha, de Hassan Yousef al Baker, Directorul de Investiţii al Qatari Diar, în cadrul unei serii de întâlniri de afaceri conduse de Bogdan Popovici, Preşedintele Forum Invest.

„Structuri financiare puternice din Qatar şi din întreaga zonă a Golfului Persic sunt interesate să facă business cu noua Europă şi cu România. Au însă nevoie de un portofoliu de proiecte credibile, cu rată de profit predictibilă, pe care nu reuşesc să le identifice în această parte a Europei”, declară Bogdan Popovici.

Autoritatea de Investiţii a Qatarului, prezidată de Primul – Ministru qatarez, Sheikh Hamad bin Jassim bin Jaber bin Muhammad Al Thani, este una dintre cele mai puternice structuri de investiţii din Golf, cu active de peste 60 de miliarde USD.

„Reprezentanţii fondurilor de investiţii din Qatar vor să facă business cu România. Dar spun că nu ştiu cum să se apropie. Dincolo de tulburările interne şi internaţionale, România ar trebui să se concentreze pe relaţia cu ţările care încă au bani de investit pe pieţe externe. Pentru că aceasta s-ar putea să fie o bună şansă pentru România”, declară Bogdan Popovici, Presedinte, Forum Invest.

Recenta delegaţie din Qatar a avut loc în continuarea programului de forumuri economice între Consiliul de Cooperare al Golfului, România şi Europa de Est lansat la începutul anului 2011 de Forum Invest.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.