Grecii retrag 4 miliarde de euro pe săptămâna, 10% din PIB au părăsit Spania

Nu mai puţin de 100 de miliarde de euro au ieşit din Spania în primele trei luni ale anului, o lovitură care se adaugă la criticile dure ale Băncii Centrale Europene faţă de modul în care Madridul a gestionat criza băncii Bankia.

Datele publicate de banca centrală a Spaniei arată că 97 de miliarde de euro au fost retraşi din Spania în primul trimestru, sumă care reprezintă 10% din PIB. Investitorii străini vând în această perioadă multe active spaniole, speriaţi de o posibilă alunecare a ţării într-o situaţie similară Greciei. “Preocuparea mea este că nu am văzut încă datele şi mai recente, care ar putea fi mai grave”, spune Raj Badiani, economist la HIS Global Insight, citat de CNN. Este o situaţie identică cu cea din Grecia, de unde au fost retrase 16 miliarde de euro începând din 2009. Potrivit BBC, la începutul acestui an, persoanele particulare şi firmele retrăgeau din Grecia 4 miliarde de euro pe săptămână. În Grecia, populaţia se teme că economiile de o viaţă pot fi denominate peste noapte în drahme, în cazul în care Grecia părăseşte zona euro, iar prin retragerea economiilor încearcă să le păstreze valoarea în bănci străine.

Este un fenomen care poate aduce Grecia în situaţia Turciei din urma cu 20 de ani, când o mică parte a populaţiei folosea marca germană sau francul francez ca monedă de schimb, în timp ce populaţia obişnuită trebuia să se descurce cu slaba liră turcească.

Pe de altă parte, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a criticat faptul că autorităţile spaniole au subestimat costul salvării Bankia, a treia bancă ca mărime din Spania. “Exista o estimare, apoi o a doua, a treia şi o a patra. Este cel mai prost mod de a acţiona. În cele din urmă se face ceea ce trebuie, însă cu cele mai mari costuri”, a spus Draghi. Guvernatorul băncii naţionale a Spaniei, Miguel Angel Fernandez Ordonez, va părăsi funcţia cu o luna înainte de expirarea mandatului său, în urma criticilor interne şi internaţionale. Spania a ajuns să pompeze 23,5 miliarde de euro pentru a recapitaliza Bankia, în cea mai amplă operaţiune de naţionalizare a unei bănci iî această ţară.

Cazul Bankia este acum folosit de Banca Centrală Europeană de la Frankfurt ca argument pentru întărirea puterii Autorităţii Bancare Europene. Mario Draghi susţine ca supravegherea băncilor de importanţă mare pentru zona euro să revină Frankfurtului şi nu autorităţilor naţionale.

Situaţia din Spania mai poate fi folosită şi ca metodă de presiune pentru crearea unui sistem bancar european, pe lângă unul politic, care să desăvârşească o federalizarea a actualei Uniuni Europene. Un sistem bancar comun ar permite ca Mecanismul European de Stabilitate care va începe să funcţioneze din această vară să cumpere direct acţiuni ale băncilor care acum depind de autorităţile naţionale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.