Moshe Mordechai: Un ministru remarcabil

Te-am zărit într-un cavou/lângă osuar

în afară de lingou/aveai şi-un Renoir

E mai puţin important dacă “Tezaurul de la Vâlcov” împărtăşea soarta mozaicurilor din Sfânta Sofia, stând pitit sub tencuială, ori dacă, dimpotrivă, tablourile din acel tezaur erau expuse pe simezele cimitirului “Viaţa de apoi”, din capitala culturală a lui Bercea. Ceea ce merită cu adevărat reţinut este că pentru prima dată ne aflăm în faţa unui ministru care poate afirma răspicat că a dat bani la cultură, fără a putea fi, în vreun fel, contrazis.

Istoria ne obligă să recunoaştem enormele merite ale lui Darius Vâlcov, un ministru de finanţe extrem de bine pregătit, în numerar, care a reuşit să fie simultan atât tatăl Codului fiscal, cât şi fiul Codului penal. De unde putem deduce, printr-un îndrăzneţ, dar nu foarte complicat proces logic, că, de fapt, Codul fiscal este nepotul Codului penal. Şi iată, avem astfel demonstraţia că nepotismul e adânc înfipt în sistemul nostru legislativ. Lucrurile sunt încă şi mai complicate, deoarece, aşa cum putem constata, Vâlcov este tatăl Codului fiscal, dar acest fiu al său nu o are ca mamă pe Lavinia Şandru, ci este rodul relaţiei lui Vâlcov cu Ponta, care este astfel mama codului fiscal. De aici încrengătura de rudenie devine extrem de complicată, aşa că mai bine am vorbi despre Ucraina.

Prin foarte bine chibzuita decizie de a depozita operele de artă (tablouri, desene, litografii, bibelouri, mileuri) în generosul spaţiu oferit de cimitir, Darius Vâlcov propune o profundă reflecţie asupra vremelniciei funcţiilor, cum ar fi cea de primar sau cea de ministru, sugerând în acelaşi timp că doar arta este cu adevărat eternă. În acelaşi timp, Vâlcov îndeamnă cu subtilitate, folosind mijloacele metafoerei şi ale pompelor funebre, la introspecţie, în căutarea adevăratului sens al libertăţii, întrebându-se unde eşti cu adevărat mai liber, în cavou sau în penitenciar?

Pentru privitorul neavizat, hermeneutica vâlcoviană poate părea inaccesibilă, suprapunerea esteticii rapoartelor ANAF cu monocromia graficii lui Picasso, ori aşezarea dimpreună a artei naive din Bugetul de stat, a impresionismului din raportul de execuţie bugetară şi a operei lui Renoir, pot părea lucruri întâmplătoare. Doar un iniţiat poate pătrunde sensul adânc, simbioza profundă dintre controalele Gărzii financiare şi Rondul de noapte al lui Rembrandt, totul sublimat în metafora neo-modernistă exprimată de florile de plastic din vaza de ipsos aflată la intrarea în cavou. Practic, întemeietorul Şcolii de la Slatina, Darius Vâlcov, oferă o nouă perspectivă asupra cosmosului, viaţa fiind doar o etapă de tranziţie între lumea aceasta şi cea din dincolo, în care muritorul are datoria, precum faraonii de odinioară, de a aduna comori pe care să le înghesuie în cavou, care cavou funcţionează precum un metrou care face legătura cu lumea de dincolo.

Mesajul vâlcovian nu este nou. Nu puţini sunt oamenii politici ai României de azi care au înţeles perenitatea artei şi spală investesc banii câştigaţi din şpăgi muncă cinstită în opere de artă. Meritul indiscutabil al lui Vâlcov este acela de a fi descoperit că funerar rimează cu penitenciar și financiar, ducând astfel mai departe manifestul său artistic, către spațiul literaturii.

Nu în ultimul rând trebuie remarcat uriașul patriotism al lui Vâlcov, care oferă un răspuns întregii discuții despre Roșia Montană. Darius Vâlcov le demonstrează, tacit, tuturor celor care susțineau nevoia existenței un investitor străin pentru exploatarea de acolo că, iată, și românii pot scoate lingouri de aur, din ziduri, din pământul cimitirelor, din bugetul primăriei, de oriunde.

Cred că, la acest moment, trebuie să înceteze uriașa nedreptate care i se face acestui mare bărbat. Opera sa nu poate fi judecată de oameni fără o riguroasă pregătire teoretică și un demonstrabil simț estetic, precum cei de la DNA. Opera vâlcoviană ar trebui să fie lăsată judecății celor care au calitățile necesare pentru a percepe și înterpreta mesajul vâlcovian așa cum se cuvine, adică: gropari, bocitoare, colivărese, zidari.

Am zis!

http://moshemordechai.ro/un-ministru-remarcabil/

Cătălin Striblea: Uimitorul caz al fabulosului domn Vâlcov

28 martie 2015

De câteva zile câțiva procurori și polițiști ai DNA fac ceva muncă de meșeșugar prin județul Olt. Ba mai sparg câțiva pereți prin unele locuințe ca să găsească câte un Picasso mic, și un Grigorescu mediu, ba deschid în secret cavouri cu morți falși să vadă dacă nu cumva pe acolo sunt îngropați bani cash. Iar ăst timp, un seif cu lingouri și câteva sute de mii de euro este plimbat conspirativ prin satele din Subcarpați până pică în mâna procurorilor. Trebuie să recunosc că așa film nu am văzut de la Florin Piersic. Doar că împricinatul Vâlcov, posesorul ascunselor averi, nu e chiar haiduc, e zapciu de-a dreptul. Iar comportamentul său e mai degrabă unul de acum două sute de ani, al unui boier fanariot. Doar că domnul Vâlcov și noi trăim într-un stat cât de cât așezat, care mai are și instituții. Iar de aici mie îmi rezultă câteva observații și unele întrebări:

1. Cele 94 de tablouri puse la un preț mediu de 30 de mii de euro și cash-ul găsit duc averea lichidă a domnului Vâlcov la măcar 3 milioane de euro. Fostul primar al Slatinei, rezultă din presă, are și imobile, hoteluri sau restaurante. Ba chiar și cimitirul de care îi vorbeam i-ar aparține. Pentru că a încercat să o acundă, prezumția mea este că sursa lichidităților este ilegală. Domnul Vâlcov a fost primar opt ani la Slatina. Cazul său ne arată câți bani poți să faci într-o funcție nu foarte înaltă în țara asta și de ce se bat băieții ăștia la nesfârșit ca să lucreze la stat.

2. O astfel de sumă cash nu se poate aduna decât din multe firicele. E nevoie de cotizațiile multor companii, de un sistem extins, de o rețea pe care să o știe mulți oameni. Nimeni nu a suflat o vorbă vreme de opt ani cât Vâlcov a fost primar. Semn că afacerea a convenit multora. Aș vrea să nu cred că a existat o sesizare la DNA și nu s-a întâmplat nimic pentru că Vâlcov era la PDL.

3. Avem un organism care e praf în țara asta: Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor. Tablourile au fost luate la licitație cu cash. Multe dintre ele au costat peste zece mii de euro. Automat se putea verifica sursa și provenineța banilor. În 94 de situații nu s-a întâmplat.

4. În 2011, pe numele domnului Vâlcov a apărut un denunț public, atribuit viceprimarului Dan Bălășescu. Era prezentată o listă cu bunuri atribuite primarului. Case în România și Europa: la Bruxelles, Como, Strassbourg, Crans Montana, o listă nesfârșită de averi. Bălășescu a negat imediat că el este autorul listei. O informație de acolo seamănă însă cu ce se întâmplă: și anume că în peretele unei case se află zidite niște valori. Cineva știa ceva, dar nu știa exact. În orice caz, să pui tablouri în pereți e operațiune care necesită ceva pricepere și care lasă urme. Nici după această poveste, nu pare că vreo instituție a mirosit ceva. Domnul Vâlcov a fost atât de sigur pe el, chiar și după povestea asta, că nu a mai schimbat ascunzătoarea.

5. A avut încredere în oamenii care l-au ajutat. Să ascunzi tablouri în pereți, bani în cavouri, să pui la cale operațiuni de natura celor descrise de DNA necesită o rețea de oameni de încredere. Câțiva ani, nimeni nu l-a dat în gât, semn că au fost câștiguri mari și că operațiunea mergea ceas. Dar bănuiala mea este că au fost unse și multe instituții. Și că, în primul rând, domnul Vâlcov a strâns pentru partid. Întâi pentru PDL, iar apoi pentru PSD. Și că acestea l-au luat în brațe și apărat pentru că aducea mult.

6. Nicicând nu am văzut DNA-ul să-și deschidă muzeul de așa manieră. Sunt curios la Vanghelie sau la Cocoș ce or fi găsit? Dar la Udrea? Cred însă că ceea ce-au găsit la Vâlcov a fost atât de spectaculos, încât au simțit nevoia să împărtășească. Oricum, după toată povestea asta, nu o să mai întrebe nimeni de ce l-au luat acum, că de ce așa târziu. Nope, s-a terminat. La cazul Vâlcov ne uităm ca la telenovelă.

7. L-am văzut pe Darius Vâlcov într-o înregistrare de prin 2010 în care călca în picioare un întreg Consiliu Județean. Nimeni nu a protestat, semn că Vâlcov avea în spate și o forță mai importantă decât banii. Oare Bercea care se laudă că i-a dat niște bani știe ceva?

7. Domnul Vâlcov a picat în momentul în care a schimbat nivelul. A intrat într-o zonă în care a ajuns în bătaia radarului și aici nu mai ține maniera asta de a face politică. Dacă stătea la locul lui mai rezista doi-trei ani. Acum, toată lumea și-a învățat lecția și nimeni de tipul ăsta nu o să mai vrea funcții înalte. Vezi de ce nu l-a găsit Ponta decât pe Teodorovici la Finanțe. Fostul ministru a știut însă la ce riscuri se expune și a vrut să meargă pe burtă. S-a profilat ca tehnocrat și a crezut că scapă. Recent, i-am luat un interviu și nu i-am înțeles refuzul categoric repetat că nu discutăm politică. Semn că la vârf, încă există reflexul negocierii, credința că, dacă nu te pui rău cu președintele, poți scăpa.

8. Există însă și un lucru pe care-l apreciez. A cerut ca arestarea-i să-i fie judecată de un magistrat, nu de Parlament. Ceea ce, după toată povestea asta, e ceva.

http://www.striblea.ro/uimitorul-caz-al-fabulosului-domn-valcov/

Merge şi aşa !

28/03/2015

Adrian Năstase e mai bun !

Adrian Năstase a spălat bani elegant !

Adrian Năstase a făcut un muzeu.

Deşi la banii lui putea face şi o galerie de artă el a făcut doar un muzeu. Un muzeu al hărţilor unde au fost donate hărţi de către el şi de către soţia lui.

A spălat şi el bani dar mai elegant.

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, îşi datorează existenţa colecţiei cartografice, donate cu generozitate de Adrian Năstase şi de soţia sa Daniela Năstase care se înscriu astfel ca unici ctitori ai acestui locaş de cultură. Tot prin străduinţa acestor mari colecţionari cu o înclinaţie deosebită spre lucrările cartografice de la începuturi şi până în zilele noastre, a fost găsită şi amenajată actuala clădire cu spaţii de expunere dispuse pe două nivele ce comunică între ele printr–o scară interioară, pe al cărui palier o serie de exponate introduc vizitatorul în tematica sălilor în care va păşii.

După săptămâna asta în care DNA a găsit o pinacotecă în ziduri şi a căutat în cimitir diverse alte opere de artă constat că tânăra generaţie de politicieni este tâmpită.

Dacă Adrian Năstase s-a rezumat doar la un muzeu cu hârtii, Darius Valcov l-a cumpărat pe Picasso şi pe Andy Warhol. Mă întreb ce căuta Warhol în colecţia asta unde se mai află şi Ţuculescu sau Grigorescu. Ce căuta Warhol între “Car cu Boi” pictat de Grigorescu şi diverse chestii impresioniste pictate de Ţuculescu sau cubiste din perioada albastră a lui Picasso ?

Warhol era un rebel, aşa trebuia să fie şi Valcov ?

Warhol picta realitatea.

Deh, poate asta îi lipsea lui Darius – realitatea. Realitatea că a sărăcit un ţinut sau o zonă.

”Les nouveaux riches”, nu ştiu ce înseamnă artă, pentru ei e o chestie care poate fi pusă pe zid sau în zid , în fond, pentru ei, este acelaşi lucru până al urmă.

Ne mirăm în fiecare zi de diverse chestii care existau şi până acum. Ne mirăm că există baroni locali, ne mirăm că există postaci, ne mirăm că licitaţiile a fost trucate până acum, ne mirăm de faptul că un tip poate strânge la fel de multe tablouri că Muzeul Naţional de Artă, ne mirăm că unii s-au îmbogăţit din muncă “cinstită” la stat şi ne mai mirăm că sistem conduşi de un tip care şi-a copiat lucrarea de doctorat. Ne mirăm şi atât, rămânem cu mirarea dar în acelaşi timp mulţi dintre noi rămân şi cu nepăsarea pentru că vorba aia fanariotă – Să fure maică dar să vedem că a şi făcut ceva !

Oameni ca Darius Valcov, indiferent în ce partid s-au aflat sau se află nu au făcut decât să arunce cu praf în ochii electoratului, pentru că vorba poporului : Merge şi aşa !

https://tarotpolitic.wordpress.com/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.