Tablouri inedite semnate Bob Dylan

Joi a fost prezentată la Copenhaga, în avanpremieră pentru presă, o expoziţie cu pânze noi ale cântăreţului american Bob Dylan, la Stetens Museum for Kunst, informează AFP.

Este o colecţie care n-a mai fost prezentată niciodată, consacrată Braziliei şi realizată în 2009-2010, la cererea muzeului danez. Ea cuprinde circa 40 de pânze şi opt desene ale cântăreţului american, expoziţia fiind deschisă publicului din 4 septembrie până pe 30 ianuarie 2011.

Colecţia, intitulată „Brazil Series”, este rodul mai multor vizite în Brazilia şi prezintă în culori puternice, uneori dramatice, peisaje, oraşe şi sate, dar şi scene de reglări de conturi, portrete de mafioţi, vânători, femei goale sau naturi moarte.

„Bob Dylan nu şi-a anunţat participarea la deschiderea de sâmbătă. Este un domn foarte timid şi, pentru se află acum în Europa, ar putea face o vizită la muzeu”, a declarat pentru AFP muzeograful şef, Kaspar Monrad. Potrivit lui, „Bob Dylan nu este numai un artist legendar, dar şi un pictor interesant, ceea ce nu se întâmplă prea des cu cântăreţii care pictează, fără succes”.

Legenda muzicii folk, în vârstă de 69 de ani, şi-a expus colecţia precedentă, „Drawn Blank Series”, în Germania (2007) şi în Marea Britanie (2008).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.