Miting al cadrelor militare disponibilizate, la Televiziunea Publică
Mii de manifestanţi s-au alăturat protestatarilor de la Universitate
 

Stiri Video


Peste 2.500 de protestatari care au participat la mitingul cadrelor militare în rezervă organizat în Piaţa Victoriei  au plecat în marş spre Televiziune.

La ora 15.00, protestatarii au ajuns la poarta TVR încercând să intre în sediul instituţiei.

"Este o dezinformare la nivelul TVR în primul rând, o intoxicare, o relatare subiectivă şi se face o manipulare exact ca în decembrie 89", spune un protestatar.

Organizatorii protestului spun că cei care au forţat intrarea în curtea TVR nu sunt membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere şi au făcut apel să nu mai forţeze intrarea.

O delegaţie a protestatarilor a intrat în sediul TVR, unde va înmâna un memoriu conducerii televiziunii.

Se cere demisia preşedintelui Băsescu şi a premierului Boc, organizarea de alegeri anticipate şi redarea demnităţii poporului.

De asemenea, ei mai cer să nu mai fie elaborată o lege a sănătăţii cum vrea Traian Băsescu pe care, spun aceştia, l-ar fi vrut în mijlocul lor.

Protestatarii atrag atenţia şeful statului  şi spun că acesta va da socoteală pentru traiul de astăzi al poporului.

TVR afirmă, la rândul ei, că respectă dreptul la opinie şi informare corectă a fiecărui cetăţean şi că în ultimele 10 zile, de când au început protestele, reporterii TVR au stat permanent printre manifestanţii din Bucureşti şi din întreaga ţară şi au transmis informaţii despre evenimentele din stradă.

Telespectatorii au fost informaţi în timp real despre evoluţia evenimentelor, afirmă conducerea TVR.

Referitor la solicitarea organizatorilor protestului Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate de a avea o întâlnire cu reprezentanţii TVR, marţi, 24 ianuarie, conducerea Televiziunii Române îşi arată disponibilitatea de dialog.

Primăria Capitalei a aprobat vineri, 20 ianuarie, un miting şi un marş de protest, organizate de către membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, pentru ziua de marţi, 24 ianuarie, începând cu ora 9.30. Traseul include şi sediul TVR din Calea Dorobanţilor, unde protestul va continua până la 16.30. Faţă de aceste evenimente, facem următoarele declaraţii:

Update: Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a ieşit de la discuţiile pe care le-a avut cu şefia TVR. Dogaru a declarat că protestatarii vor pleca din sediul TVR, dar se vor întoarce mâine dacă televiziunea publică nu va redeveni liberă şi a poporului.

Update: Protestul cadrelor militare disponibilizate şi în rezervă s-a încheiat fără incidente, după ce o delegaţie a acestora a depus la TVR un memoriu în care cer demisia preşedintelui şi a Guvernului, solicitând conducerii televiziunii publice să transmită cerinţele manifestanţilor, informează Mediafax.

Update 16.40: Protestatarii au plecat în marş spre Universitate

Update: Suporterii din Bucureşti, dar şi din ţară, au început să sosească în Piaţa Universităţii

"Ca şi joia trecută am hotărât să ne strângem cât mai mulţi şi să ne solidarizăm cu lumea, cu atât mai mult cu cât azi de Ziua Unirii", a declarat un reprezentat al suporterilor, potrivit Realitatea TV


Accesări: 4462
Crina Ionescu
Publicat Marţi, 24 ianuarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+21
25 Voturi

 

Alte articole scrise de Crina Ionescu: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

manix
13:52:21, 25 Jan 2012 57
Piesa de teatru zici, dra Ela Popescu! Nerusinarea voastra bazata pe fratia la furat nu are fireste nicio limita. Profesorul, cu ghilimelele de rigoare, de drept constituional, ala cu coasa sau cu drujba, nu cu cartea, de-i zice Emil Boc este campion absolut, nu doar la asumari, dar si la legi respinse de expresia materieii in care se considera profesor. Avocatelul stagiar, de aproximativ 40 de ani la vremea aceea, a promovat o lege de echivalare a mandatalui de parlamentar, sau de primar, cu titlul de avocat definitv, titlu, care se obtine dupa o durata obligatorie de stagiu si sustinerea, tot obligatorie, a unui examen. STITI CINE MAI FACEA DIN "CALIFICAREA LA LOCUL DE MUNCA" UN SUBSTITUT PENTRU STUDII? ..... *editat* UNISTII, de care aveti neobrazarea portocalie de a !!!!!!!!!!!!!!
ContraPro
+2
 
Udrea si vara-sa spameri
13:38:55, 25 Jan 2012 56
cand udrea va intra la inchisoare se va termina cu spamul pe cotidianul online.
ContraPro
+4
 
rel
12:53:32, 25 Jan 2012 55
Bai romani idioti, care aveti creierul plin de minciunile basesciene, am fost in 2011 in Spania si Portugalia si n-am vazut CRIZA la ei. Preturile la papa si somnic erau mult mai mici ca la noi (TVA sub 5%). NU MAI CREDETI ineptiile mincinosilor! Sunteti sub orice .... Lasati-o balta mincinosilor portocalii! CRIZA in Romania este doar de lissa de bun simt si competenta. P.S. Am vazut foarte multe afise pe care erau trecute sume de milioane de euro atrase pentru proiecte europene.
ContraPro
+2
 
ionel
12:24:34, 25 Jan 2012 54
Opozitiei nu-i pasa de noi, pentru ei nu suntem decat o fabrica de voturi! Acum ne mint ca ne vor binele, dar daca se vad in fruntea tarii, ne vor face sclavii lori!
ContraPro
-4
 
Ana
12:19:57, 25 Jan 2012 53
Ne-am saturat sa ne mintiti si sa ne intoxicati mediatic! Nu va mai suport, comunistilor! Ne credeti idioti? Incercati sa faceti ceva pentru tara asta, nu va mai ganditi intr-una numai la putere!
ContraPro
-3
 
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.