Putin şi lumea

După o paranteză de patru ani, Vladimir Putin revine la Kremlin pentru un mandat de şase ani, dar, acum, el va fi preşedintele unei Rusii diferite de cea pe care a moştenit-o el de la Boris Elţin – o ţară cu mari probleme economice, sfâşiată de corupţie, cârmuită practic de marii ei oligarhi, la care se adăugau problemele etnice acute, cum au fost cele două războaie din Cecenia şi actele teroriste dese şi grave ce au avut loc atât la Moscova, cât şi în restul teritoriului federaţiei. Şi pe plan extern, Rusia lui Elţin era o ţară de care se ţinea seama mai curând că era moştenitoarea defunctei URSS, fapt ce a contat în evoluţiile internaţionale de după 1992. Este ţara pe care a schimbat-o consistent Putin în primele sale două mandate la Kremlin, cât şi ca premier, lucru ce nu poate fi tăgăduit decât dacă se ignoră particularităţile Rusiei şi contextul mondial în care s-au produs aceste mutaţii.

Acum, el a câştigat alegerile prezidenţiale în condiţiile unei competiţii reale, pe care doar eternul candidat comunist Ghennadi Ziuganov le contestă, iar gestul său e rapid preluat de presa din Occident, care-i dă numele generic de „opoziţie”. Personal, chiar şi demonstraţiile cu 15.000 de participanţi după anunţarea rezultatelor scrutinului le socotesc nesemnificative pentru o ţară cu peste 143 de milioane de locuitori, dintre care 109 milioane au drept de vot. Mai curând aş insista, aşa cum au făcut marile ziare ale lumii, pe succesul spectaculos al miliardarului Mihail Prohorov, care, cu cele 7,98%, a urcat pe locul al treilea deşi, atenţie!, a candidat ca independent. Mai trebuie notat că scrutinul prezidenţial a interesat mai mult alegătorii decât cel legislativ, ei prezentându-se cu 5% mai mulţi decât în decembrie. În fine, mai semnalez că mare parte a presei lumii a consacrat editoriale întregi lacrimilor lui Putin din momentul anunţării rezultatelor exit-poll-urilor. M-am întrebat şi eu dacă fibra fostului agent secret, cu faţa inflexibilă, a fost învinsă şi s-a umanizat sau dacă nu cumva are pe lângă el consilieri de genul celor care au provocat penibila scenă dâmboviţeană cu „dragă Stolo…”. Încheind acest capitol, ar mai trebui evidenţiat faptul că actualul ambasador american la Moscova este cel aflat la Kiev când a triumfat „revoluţia portocalie”, şi căruia autorităţile moscovite i-au reproşat direct intenţia de a încerca o poveste similară în cazul Rusiei, ele ameninţând cu măsuri de retorsiune.

Revenind la cel de al treilea mandat al lui Putin, aş insista pe opţiunile sale externe, aşa cum au fost ele precizate în cele şapte articole-program publicate de el în mari ziare. Înainte de orice subliniez anunţul privind modernizarea totală a industriei militare, ceea ce are mari implicaţii pe plan economic, social şi, evident, militar. Astfel, în următorul deceniu, industria militară îşi va moderniza total baza de producţie, tehnologică, experimentală şi de testare. De pildă, în anii 2011-2014, investiţiile de stat în complexul industrial militar cresc 3,5 ori, iar 75% din ele vor fi folosite pentru achiziţionarea de echipament nou. Dincolo de cifre, trebuie avut în vedere că fabricile vor avea de lucru, muncitorii îşi vor primi salariile, se creează noi locuri de muncă, iar cheltuielile sociale vor fi asigurate. În fine, dar nu în ultimul rând, Rusia fiind un mare exportator de arme, reţeta în devize creşte substanţial şi ea. Ca urmare, proiectele lui Putin pe plan intern vizând modernizarea infrastructurii, creşterea investiţiilor, balanţa bugetului de stat, continuarea actualei creşteri economice şi creşterea bunăstării concetăţenilor se bazează pe premise reale.

Pe de altă parte, cel îşi va prelua mandatul la 7 mai porneşte de la convingerea că, în lume, „securitatea poate fi asigurată numai împreună cu Rusia, şi nu prin tentativele de a o da la o parte, de a slăbi poziţiile ei geopolitice şi a aduce prejudicii capacităţii ei de apărare”. În articolul publicat la 27 februarie în „Moscow News” şi reluat de „Vocea Rusiei”, Putin susţine că asigurarea securităţii proprii pe seama securităţii altora nu este un ţel constructiv. De aceea, arată el, dorinţa NATO şi în primul rând a SUA de a obţine invulnerabilitatea absolută este nu numai o utopie în plan tehnologic, ci şi absolut irealizabilă în plan geopolitic. „Niciodată, nimeni, nu a reuşit să asigure o securitate absolută. Mai mult, atunci când o ţară sau alta făcea un salt mare în domeniul militar, aşa ceva provoca acţiuni de răspuns din partea altor ţări şi punea prima ţară într-o situaţie foarte vulnerabilă. Aşa s-a întâmplat, între altele, şi atunci când a fost creată arma nucleară, ceea ce a făcut ca America să fie vulnerabilă la maximum, în toată istoria şi existenţa acestui stat”, crede viitorul (fost) preşedinte rus.

Fără a le împărtăşi, cred că ideile lui Putin trebuie cunoscute spre a şti la ce ne aşteptăm în viitor, mai ales când vine vorba de scutul antirachetă care priveşte direct şi România. După el, „SUA încearcă acum să-şi recapete liniştea cu ajutorul unor măsuri dure nu numai faţă de adversarii reali, ci şi faţă de parteneri. Rusia este neliniştită serios de proiectul american referitor la crearea scutului antirachetă în Europa. El va deteriora echilibrul militaro-politic instaurat de zeci de ani şi va aduce daune capacităţii de apărare a Rusiei”. De reţinut că, înainte de alegeri, Putin a avut o întâlnire cu conducătorii ziarelor „Asahi Shimbun”, Japonia, „Le Monde”, Franţa, „La Repubblica”, Italia, „The Times”, Anglia, „Handelsblatt”, Germania, şi „Globe end Mail”, Canada, prilej cu care, între altele, a declarat că „Rusia va face totul pentru a nu permite un conflict armat în Iran, deoarece acesta ar avea consecinţe negative şi pentru Rusia şi pentru multe alte ţări”. În mai, preşedintele rus va participa la summitul G-8 de la Chicago. În paralel, va avea loc şi summitul NATO şi e posibil şi un nou Consiliu Rusia-NATO, la care se pare că Putin nu va lua parte, marcând astfel divergenţele mari cu SUA, care se apropie cu paşi repezi de UN NOU RĂZBOI RECE.

În ce priveşte vecinul mai apropiat Rusiei – UE -, Putin crede în ideea unei comunităţi armonioase a economiilor, de la Lisabona la Vladivostok. Nu o comunitate economică, ci una a economiilor, când pe seama cooperării se creează un spaţiu unic, în care sunt lichidate treptat barierele din calea circulaţiei mărfurilor, serviciilor, capitalurilor şi ideilor. Pe scurt, el mizează enorm pe carta „diplomaţiei economice”. Pornind de la cele de mai sus şi de la altele se anticipează că în lume urmează o perioadă de război rece în adevăratul sens al cuvântului, iar noul mandat al lui Putin la Kremlin pleacă exact de la aceste premise reale, lucru care, aici, la Bucureşti, ca şi în alte capitale ale lumii, nu poate fi ignorat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.