Şase!!! Antena 3 e cu ochii pe voi!

Critica, cea de-a doua natură a Antenei 3 (în timp ce prima ar trebui să fie “a face, într-un mod obiectiv televiziune”), este la ea acasă în platourile de la Excelsior, Romexpo sau Băneasa. Şi, dacă vorbele şi filmările nu sunt îndeajuns, atunci să mai inventăm o emisiune. Un concept bun, pe hârtie, s-ar putea spune, însă prezentat într-un mod băşcălios şi critic, numai potrivit pentru ceea ce ne-a obişnuit postul.

“Deziluzia Optică”, o pastilă TV, marcă a grupului Intact, prezentată de Felix Rache, şi-a găsit perfect locul în cadrul programelor de dinamitat politicienii, specifice trendului unui an electoral important. Hai cu tunurile pe ei sau, mai bine zis, hai cu obiectivele! Imortalizarea imaginii unora dintre subiecţii aleşi, pe obiectivul camerei, nu face întotdeauna cinste, dar asta e şi ideea. Altfel, ce farmec ar mai avea să îi vedem pe protagonişti în toată splendoarea lor?!

Felix Rache a intrat în lumea presei în 1994, colaborând de-a lungul timpului cu publicaţii precum Jurnalul Naţional sau Academia Caţavencu (în cadrul biroului de investigaţii). Începând cu ianuarie a.c., acesta a fost luat de mai sus menţionatul post TV pentru a realiza o mică cronică a celor mai fotogenice, sau NU, personalităţi din politică, pentru că, asa cum apare în descrierea emisiunii „Deziluzia optică”, „aceasta vă prezintă politicienii într-una dintre puţinele ipostaze în care nu mint: în poze. De multe ori, o poză chiar face cât o mie de cuvinte, astfel vă invităm, în fiecare zi, să-i vedeţi pe oamenii politici aşa cum nu şi-ar dori să fie văzuţi: aşa cum sunt în realitate. O emisiune neîncrâncenată, prezentată cu umor de Felix Rache.”

Din păcate, presa scrisă nu este acelaşi lucru cu televiziunea, reciproca fiind valabilă, iar acest rol nu îl prinde foarte bine pe prezentatorul emisiunii. A citi de pe un prompter nu te face un prezentator bun şi a pune o haina de calitate nu te face mai telegenic. Dacă tot se discută despre imagine. Dar, accentul nici nu trebuie pus pe moderator, doar avem fotografiile care vorbesc de la sine.

Citând din pastilele difuzate pe 3 aprilie, că vorbim de “Călin: Bile din poveste” sau “Sărutul lui Iudrea”, pamfletul trebuie tratat ca atare, fără încrâncenare, iar alături de o oarecare lipsă de umor ar fi indicat să ne mai odihnim mintea şi să mai schimbăm macazul, pentru că paparazzi-s peste tot, doar originalitatea lipseşte cu desăvârşire.

În epoca selfie-urilor de toate tipurile, de la celebrităţi la piţipoance şi înapoi, a analiza forme fără fond, doar de formă, atinge o culme a absurdului. În cazul de faţă, cel difuzat pe micul ecran.

“Când fotografiezi oamenii color, le surprinzi hainele. Când îi fotografiezi în alb-negru, le surprinzi sufletele” (Ted Grant).

Ar fi recomandabil, astfel, analiza unor serii de poze alb-negru şi, poate, vom vedea mai mult decât nişte haine!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandra C.C. Dumitriu 62 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.