Scandal între Rareș Bogdan și Mihai Gâdea

Antena 3, cu maestru de ceremonii Mihai Gâdea, a prezentat duminică seara o serie de fotografii în care apar, la un hotel, lideri PNL, PDL, Elena Udrea și ziariști, printre care Rareș Bogdan, susținând că este vorba despre o întâlnire secretă a „băsiștilor”.

Gâdea a dedicat un spațiu larg în emisiunea sa de duminică seară a ceea ce el a considerat a fi o dezvăluire menită să-i incrimineze pe „băsiști”, iar subiectul a fost reluat și luni la Antena 3.

În replică, Rareș Bogdan afirmă că nu a fost o întâlnire secretă, de taină, ci a fost vorba de aniversarea sa, atacându-l dur pe Gâdea.

„Cât de jos poate să decadă presa dintr-o țară?!? O aniversare de 40 de ani a fost considerată de niste pseudo-jurnaliști, în frunte cu Mihai Gâdea, un pastor penticostal care a eșuat în păstorire și încearcă acum să facă o carieră în media, ca fiind o întâlnire secretă, de taină, o întâlnire în care “băsiștii” s-au adunat pentru a urzi planuri. În realitate, pupincuristul șef al lui Victor Ponta, de care a ajuns să le fie rușine până și colegilor săi de la Antena 3 (multora dintre ei, credeți-mă!), a prezentat ca o mare dezvăluire pseudo-jurnalistică, pitit după niște boscheți din parcarea unui hotel, poze cu o parte dintre invitați, în număr de 80, prezenți la aniversarea zilei mele de naștere. La aniversare au participat o mulțime de vedete de televiziune, prezentatori și moderatori Realitatea TV, șefi/directori de instituții media, prieteni din Cluj, Viena, Londra, Zurich și nu mai puțin de 5 miniștri ai Cabinetului Ponta, probabil tot “băsiști” în mintea predicatorului Gâdea, precum și “băsistul” Mircea Geoană, “băsiștii” Iulian Iancu, Marian Vanghelie, precum și alti “băsiști” celebri ca Sorin Rosca Stănescu etc. N-are rost să-i mai înșir pentru că mi-e pur și simplu scârbă de câți proști există sau de cum un mare prost a ajuns să se considere jurnalist și moderator de televiziune. Mihai, atenție că vin dosare de șantaj peste tine!”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.