Şedinţă cu scântei: Udrea, Macovei, Anastase și Boc au votat pentru menţinerea conducerii interimare a PDL

Emil Boc, Elena Udrea, Monica Macovei, Sever Voinescu, Teodor Paleologu, Roberta Anastase au fost printre cei 14 democrat-liberali care au votat pentru prelungirea până după alegerile generale a mandatului conducerii interimară a PDL, au declarat, duminică seara, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Potrivit surselor citate, Emil Boc, care este acum preşedinte interimar, şi alţi treisprezece democrat-liberali au fost în favoarea menţinerii interimatul conducerii partidului până după alegerile parlamentare.

În timp ce europarlamentarul Monica Macovei explica, în şedinţa Colegiului Director, procedura juridică privind conducerea interimară, Vasile Blaga a acuzat-o pe aceasta că „minte” pe procedura juridică. Macovei a răspuns acuzelor lui Blaga spunând că nu vrea să fie insultată, au precizat sursele citate.

Potrivit surselor citate, dispute au mai apărut în timpul şedinţei între Mihai Stănişoară şi primarul de Arad, Gheorghe Falcă. Stănişoară i-a spus lui Falcă : „Mai taci din gură, m-am săturat să tot faci pe profesorul”, au mai spus, pentru MEDIAFAX, sursele citate.

La şedinţa Colegiului Director al PDL, Vasile Blaga şi primarul de Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan s-au abţinut la vot atât în privinţa convocării convenţiei, cât şi în privinţa prelungirii interimatului actualei conduceri a PDL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.