Studenţii: Unii reprezentanţi ai Guvernului văd bugetul ca un „ciolan” de împărţit între ministere

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) se declară dezamăgită de negocierile cu Guvernul privind finanţarea acordată Educaţiei şi afirmă că unii reprezentanţi ai Executivului văd bugetul de stat ca un „ciolan” care trebuie împărţit între ministere.

ANOSR) a participat, luni, la o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, pentru a discuta despre nemulţumirile studenţilor legate de finanţarea Educaţiei, se arată într-un comunicat remis agenţiei Mediafax.

Studenţii au cerut garanţii din partea Guvernului privind respectarea articolului din Legea Educaţiei Naţionale care presupune alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, articol a cărui implementare a fost amânată de Ministerul Finanţelor până la 1 ianuarie 2014.

ANOSR reclamă faptul că, încă o dată, nu a existat nicio asumare clară cu privire la creşterea finanţării Educaţiei, care în ultimii ani s-a învârtit în jurul valorii de 3% din PIB.

„Ba mai mult, reprezentanţii Guvernului se ascund în spatele fondurilor europene pe care ar putea să le atragă universităţile, recomandând studenţilor să găsească ei soluţii pentru alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, în condiţiile în care acest lucru este prevăzut în Legea Educaţiei Naţionale şi în Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat de toate partidele parlamentare în 2008. Prin urmare, se pare că din perspectiva Guvernului responsabilitatea creşterii finanţării educaţiei este fie a universităţilor, fie a studenţilor, nicidecum a guvernanţilor”, se mai arată în comunicatul ANOSR.

În urma întâlnirii, cei de la ANOSR se declară dezamăgiţi de „atitudinea unor reprezentanţi ai Guvernului care văd bugetul de stat ca un «ciolan» care trebuie împărţit între ministere astfel încât să nu existe prea mari nemulţumiri de nicio parte”.

„De pildă, consilierul ministrului Tineretului şi Sportului ne-a sugerat să ne uităm peste bugetele ministerelor din acest an, să analizăm care şi-au făcut treaba eficient sau nu şi să tăiem de la cei care nu au cheltuit banii eficienţi. Din punctul nostru de vedere, legea bugetului ar trebui să reprezinte viziunea Guvernului de dezvoltare a statului pe termen mediu şi lung, pentru că ea ar trebui să reflecte cel mai bine în ce vrea să investească statul şi ce rezultate vrea să primească în timp pe termen mediu şi lung. Astăzi nu am sesizat vreo viziune legată de modul în care se împarte bugetul, cel puţin nu una care să îi dea educaţiei importanţa cuvenită. Aşteptăm ca, după ce studenţii vor ieşi în stradă la mijlocul lunii noiembrie, agenda Prim-Ministrului să se elibereze şi să fie dispus să negocieze, pentru că observăm că momentan dialogul şi argumentele, oricât ar fi de bune, nu dau rezultate”, spune preşedintele ANOSR, Mihai Dragoş, citat în comunicat.

ANOSR precizează, în acelaşi context, că „necesitatea urgentă de alocare a 6% din PIB pentru educaţie” va fi dezbătută şi marţi, în cadrul unei mese rotunde, la Bucureşti, de către reprezentanţii grupurilor sociale implicate direct în domeniul educaţiei. Organizatorii sunt ANOSR, Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR), Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământul Preuniversitar (FNAP-IP), Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.