SUA: privaţi de „Medal of Honor” întrucât erau negri, evrei sau hispanici

Marţi, 18 martie, în East Room din Casa Albă, într-o ceremonie cu caracter de adevărată pocăinţă, preşedintele Barack Obama a decernat unor veterani „Medal of Honor”, cea mai înaltă distincţie militară americană, pentru faptele lor de arme din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea şi cel din Vietnam. Printre aceştia se află 18 eroi uitaţi în mod deliberat din cauza originilor lor etnice sau a religiei lor. „Aici, în America, ne confruntăm cu imperfecţiunile noastre şi facem faţă unui trecut adesea dureros”, a declarat pe un ton solemn preşedintele Obama, după cum relatează „Walt Street Journal”, citat de revista „Le Point”. „Între acele imperfecţiuni, Obama a vorbit despre „faptul că anumiţi soldaţi s-au luptat şi au murit pentru o ţară care nu-i vedea egali”.

Marţi, în faţa lui, nu mai erau decât trei asemenea eroi, care arborau prestigioasa emblemă în jurul gâtului. Pentru alţii, morţi pe câmpul de onoare, omagiul nu a putut fi decât postum. Au trebuit să treacă mai multe decenii pentru ca armata americană să recunoască nedreptăţile sale. Abia în 2002, sub impulsul preşedinţiei şi Congresului, Pentagonul a căutat în arhivele armatei eroii săi ignoraţi întrucât erau negri, hispanici sau evrei. Răsplătiţi cu toţii cu „Purple Heart” sau „Distinguished Service Cross”, ei nu au primit niciodată „Medal of Honor”, spre a intra astfel oficial între cei mai bravi soldaţi dintre cei bravi.

Astfel, Melvin Morris a aşteptat 40 de ani pentru a intra în acest club select. Prezent marţi, la Casa Albă, acest fost vânzător, acum pensionar, nu a ezitat ca în timpul războiului din Vietnam, deşi rănit de trei gloanţe, să rămână în faţa liniilor inamice pentru a recupera corpul fără viaţă al sergentului său. Reexaminarea recentă a dosarului său a lăsat să se înţeleagă că faptul că era negru a reprezentat o frână în obţinerea preţioasei distincţii militare.

Alături de el, în faţa preşedintelui Obama s-a aflat şi soldatul Santiago Jesse Erevia. Angajat, la 22 de ani, în trupele americane din Vietnam, ca simplu operator radio, el şi-a salvat compania, la 21 mai 1969, luând cu asalt de unul singur patru bunkere ale luptătorilor vietcong. „Mă îndoiesc că ei ar fi supravieţuit fără el”, a declarat în ziarul „Los Angeles Times” John MacFarland, fost camarad de-al lui. Cu toate astea, lui i-a fost refuzată atribuirea „Medal of Honor”! În epocă, decizia a fost justificată prin faptul că el nu a fost rănit în timpul luptelor. În realitate, motivul a constat în originea hispanică a lui Erevia.

Soldatul Joe Gandara, căzut la Amfreville, în Normandia, la câteva zile după debarcarea din 6 iunie 1944, şi-a primit şi el medalia cu titlu postum. Aşa cum a reamintit nepoata lui, prezentă la ceremonia de la Casa Albă, era fiul unui imigrant mexican, dar când „trupul său a fost adus readus în SUA, pe coşciug nu se afla decât un singur steag”.

Într-o zi din martie 1951, unitatea lui Leonard M. Kravitz a fost atacată puternic de inamic, la Yangpyeong, în Coreea. La acea oră el nu avea decât 20 de ani. A decis să rămână până la capăt în spatele mitralierei sale, „salvând un întreg batalion”, după cum avea să explice în „New York Times Magazine” nepotul lui , care este celebrul Lenny Kravitz. Cu toate astea, i s-a refuzat „Medal of Honor”. „Nu a primit-o întrucât era evreu”, a declarat celebrul muzician de azi.

La 18 martie, afrontul care i-a fost adus lui şi multor altora ca el a fost eliminat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Petre Nicolae 98 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.