Surprinzător: Ce cred americani despre tortură

Majoritatea americanilor (51%) consideră justificată folosirea torturii pentru interogarea suspecţilor, doar 29% consideră nejustificate aceste metode practicate de CIA şi denunţate într-un recent raport al Senatului, iar 20% nu au o opinie, potrivit unui sondaj publicat luni și citat de Mediafax în pagina electronică.

Şi mai mulţi americani (56%) sunt de părere că recurgerea la tortură în timpul interogatoriilor a permis să se obţină informaţii care au împiedicat atentate. Doar 28% susţin contrariul, iar 16% nu au o părere, se arată în acest studiu efectuat de Centrul de cercetare Pew. De asemenea, 42% dintre americani cred că publicarea de către Senat a unui raport despre aceste practici este o „decizie bună”, 43% o consideră o „decizie proastă”, iar 15% nu au o opinie.

Sondajul a fost realizat la telefon, în perioada 11-14 decembrie, asupra unui număr de 1.001 adulţi cu vârsta de peste 18 ani care trăiesc în Statele Unite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.