Zegrean, tratament pentru lenea parlamentarilor (Video)

Președintele CCR Augustin Zegrean are o „soluţie” pentru parlamentarii care nu şi-au făcut timp să modifice legile cu articole declarate neconstituţionale.

“Vorbeați de legi necorelate, sunt foarte multe în Parlament, multe decizii ale Curții care nu au fost puse în acord și au trecut foarte multe luni de zile. Ce se poate face? Numai să luăm o bâtă, să-i batem că, altceva, ce să le facem? Noi chiar ținem o evidenţă pe site-ul Curții, unde toată lumea poate să vadă care legi au fost declarate neconstituționale, ce s-a întâmplat cu ele”, a spus Zegrean zâmbind joi, răspunzând unor întrebări.

”Noianul acesta de legi (necorelate cu deciziile CCR-n.r.), peste 14.000 de legi în vigoare, greu să mai fie corelate. Ar trebui să o luăm de la captăt. Să le ştergem să facem altele”, a adăugat Zegrean.

Şeful CCR a recunoscut pe de altă parte faptul că şi-a depus dosarul pentru pensia specială de parlamentar.

“V-am spus că nu cred că am să rezist. Si nu am rezistat”, a răspuns Augustin Zegrean, întrebat dacă şi-a depus dosarul pentru pensia de parlamentar.

Augustin Zegrean a fost deputat în perioada decembrie 2004 – iulie 2007 şi senator între 1990-1992.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.