Zgonea, colegul lui Mihai Viteazu: „Îi datorăm recunoștință veșnică lui Brâncoveanu”

Președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a participat sâmbătă, alături de Victor Ponta, la biserica Sf. Gheorghe Nou la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfinților Brâncoveni. Zgonea afirmă cu acest prilej, într-un comunicat de presă, că voievodului martir Constantin Brâncoveanu îi datorăm, ca națiune, respectul și recunoștința veșnică pentru valorile pe care le-a pus mai presus decât propria viață și a familiei sale.

„Reprezintă o onoare să particip la comemorarea martiriului Sfinților Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la sacrificiul făcut de domnitor și familia acestuia pentru păstrarea credinței și a spiritualității românești. Pentru valorile pe care Constantin Brâncoveanu le-a pus mai presus decât viața sa și a familiei sale, ca națiune îi datorăm respectul și recunoștința veșnică. Dumnezeu să-i odihnească !’, a afirmat Valeriu Zgonea, potrivit comunicatului.

„2014 este Anul Brâncoveanu, un omagiu pentru personalitatea marelui domnitor Constantin Brâncoveanu de la al cărui martiriu se împlinesc 300 de ani, precum și o rememorare a vremurilor și a faptelor de glorie care au marcat istoria, identitatea națională și cultura românească”, se mai menționează în comunicat.

Nu este prima dată când președintele Camerei Deputaților îi invocă pe domnitorii români.

Anul trecut, în timp ce vorbea despre un steag, Valeriu Zgonea a spus că domnitorul Mihai Viteazul este „colegul” său.

„Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul.Dacă ei vor să ridice acolo steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează. Eu nu privesc cu atâta ură această chestiune, sunt colegi de-ai mei care arborează steagul Real Madridului sau Barcelonei, nu văd care e problema”, a declarat Valeriu Zgonea, întrebat de jurnalişti dacă îl deranjează arborarea steagului secuiesc de la Baraolt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.