Europarlamentarul Laszlo Tokes a montat, marţi, la Oradea, împreună cu mai mulţi membri ai Asociaţiei Tinerilor Maghiari, plăcuţe cu nume de străzi în limba maghiară, cu toate că reprezentanţii primăriei îl avertizaseră că e ilegal. „Dacă este o lege nedreaptă şi contravine legilor europene, atunci şi dumneavoastră sunteţi induşi într-o ilegalitate discrimonatorie”, a declarat Tokes […]
Lună: septembrie 2010
În SUA, 35 de state practică execuţiile prin injecţie letală, însă acestea au fost oprite cel puţin până în ianuarie 2011, din cauza epuizării stocului de tiopental de sodiu, un anestezic administrat pentru a-i induce condamnatului starea de inconştienţă. Iată solutia senatorului Jim Tracy, din statul Tennessee: „Multi dintre condamnaţi aşteaptă de 20 de ani, […]
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, marţi, că este necesară subordonarea Casei Naţionale de Sănătate Ministerului Sănătăţii, că trebuie să fie creat un fond separat pentru colectarea contribuţiilor la asigurările de sănătate şi redus numărul cetăţenilor exceptaţi de la plata acestora. Cseke Attila a fost audiat de membrii Comisiilor de sănătate ale celor două Camere […]
Miercuri 29 septembrie este o zi decisivă pentru viitorul politic al României. Curtea Constituţională are pe ordinea de zi sesizările de neconstituţionalitate privind Legea pensiilor. Dacă va admite că procedura de adoptare a legii a fost corectă, Curtea Constituţională se compromite definitiv.
Ministrul de Externe Teodor Baconschi precizează, într-o declaraţie, că a aderat la PDL fiindcă acest partid „are nevoie de voci noi, de oameni capabili să fie purtătorii de mesaj ai României europene”, adăugând că oamenii din generaţia sa „nu-şi mai permit luxul de a sta pe margine”. „Ader la PDL fiindcă partidul are nevoie de […]
În plină dispută cu Comisia Europeană pe tema expulzării romilor din România şi Bulgaria şi în ajunul începerii dezbaterilor privind legea franceză imigratiei, ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, a declarat că îşi doreşte ca ministerul său să devina o maşină de produs buni francezi. „Dacă vă şochează că străinii devin buni francezi, pentru mine […]
Premierul Emil Boc a sosit, marți, la Ministerul Educaţiei, unde va participa la semnarea unor contracte, însoţit de un motociclist de la Poliţia Rutieră, care a deschis drumul pentru coloana oficială a acestuia. Boc renunțase la serviciile Ministerului de Interne după ce și președintele Traian Băsescu făcuse același lucru în urma mitingului de vineri al polițiștilor.
UPDATE: Premierul Boc a declarat că a decis să apeleze din nou la Poliţia Rutieră şi că decizia sa din ultimele zile de a renunţa la serviciile poliţiştilor a reprezentat modalitatea prin care a dorit să îşi exprime dezacordul faţă de persoane care au depăşit cadrul legal la protestele de săptămâna trecută.
Preşedintele interimar de la Chişinău, Mihai Ghimpu, a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi de organizare a alegerilor anticipate pe data de 28 noiembrie. „Iată că toţi cei care au spus că Ghimpu este uzurpatorul şi nu va dizolva Parlamentul se confirmă că nu au avut dreptate. Îmi pare rău, sincer vă spun, că […]
Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei” de la Antena 3, va urca pe scenă alături de Raluca Leahu, colega sa de la radio, cei doi urmând să interpreteze pe 9 octombrie atât piese compuse de DJ-iţă, cât şi cover-uri celebre, la Hard Rock Cafe. Badea va cânta alaturi de colega sa, Raluca Leahu, cea care […]
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat marţi că depunerea moţiunii de cenzură pentru demiterea Cabinetului Boc nu va fi posibilă înainte de congresul PSD din 16 octombrie, deoarece în acest moment nu sunt suficiente voturi pentru adoptarea moţiunii. „Dacă va fi depusă, o vom depune după Congresul care va avea loc pe 16 octombrie. […]
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, s-a înscris, marţi, în PDL, au declarat pentru Mediafax, surse din partid. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, la 13 mai, că este foarte aproape de decizia de a intra în politică, sugerând varianta PDL.
Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, marţi, că salariile bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie, iar nivelul creşterilor va fi stabilit în perioada următoare, în condiţiile în care Legea salarizării se discută în prezent în coaliţie. Precizând că în prezent există îngrijorări şi proteste în legătură cu reducerea salariilor cu 25%, Marko a arătat […]
Pasagerii vor putea să urce, în curând, la bordul avioanelor cu creme, geluri sau lichide cosmetice, spre desosebire de situaţia curentă, în care aceştia nu au voie să urce în avion cu asemenea substanţe, a anunţat luni Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), relatează Mediafax. „În următorii doi ani, toate acestea se vor încheia”, graţie instalării […]
O reuniune excepţională a partidului comunist nord-coreean a început marţi, aşa cum era prevăzut, la Phenian, şi l-a reconfirmat pe Kim Jong-Il în funcţia de secretar general al partidului aflat la putere, relatează agenţiile de presă japoneze Jiji şi Kyodo, potrivit Mediafax.. Cu câteva ore înainte, liderul nord-coreean, care se confruntă cu probleme de sănătate, […]
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la începutul discuţiilor cu membrii CSM, că a solicitat această întâlnire înainte de „a da verde” unei reevaluări a Comisiei Europene a raportului pe justiţie, urmare a contestării de către partea română a unor afirmaţii din document. „Motivul (întâlnirii – n.r.) este unul singur: ştiţi foarte bine că avem […]
Secretarul de stat pentru Relaţia cu Prefecturile, Mihai Capră, a demisionat, după ce Vasile Blaga şi-a dat demisia de onoare de la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), au declarat, marţi, surse ministeriale. Sursele citate de Mediafax au spus că Mihai Capră şi-a anunţat încă de luni intenţia de a-şi da demisia, imediat după ce Vasile […]
Preşedintele Traian Băsescu a sosit, marţi, la sediul CSM, la intrare fiind întâmpinat de un bărbat aflat în greva foamei. Bărbatul avea o umbrelă deschisă de culoare portocalie şi pe care erau sigla PDL şi sloganul „Băsescu pentru România”. El i-a spus lui Băsescu: „Domnule preşedinte, sunt în greva foamei. Staţi măcar două minute”. Preşedintele i-a […]
Fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că ar fi o greşeală ca noul ministru să schimbe echipa de la MAI, subliniind că aceasta este una foarte bună. Vasile Blaga a spus, la ieşirea din sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, că este clar că „ieşirile deplasate” de la mitingul din 24 […]
Edilii Capitalei vor cheltui 4,64 milioane de lei (circa 1,1 milioane de euro) pentru marcaje şi indicatoare rutiere noi, care trebuie să apară în oraş până la sfârşitul anului, scrie Realitatea.net. Pe carosabilul din Capitală vor fi aplicate marcaje rutiere pe 3.050 de metri pătraţi şi covor antiderapant roşu pe 14.500 de metri pătraţi. De […]
Consumul de energie cel mai probabil va stagna în 2011, întrucât nu există proiecte de dezvoltare din partea unor industrii precum construcţiile, industria metalurgică sau agricultura, a declarat, marţi, directorul general al Transelectrica, Adrian Băicuşi. „Atâta timp cât nu vezi proiecte mari de dezvoltare, nu te aştepţi la o creştere a consumului. În privinţa marilor […]
Pe blogul său, I.T. Morar vorbeşte despre poetul Dorin Tudoran, pe care spune că nu îl mai recunoaşte. Cel care semnează acum Dorin Tudoran nu are nici o legătură cu Dorin Tudoran pe care l-am cunoscut şi cu care m-am considerat prieten. Acel Dorin Tudoran părea un om curat, avea nerv şi chiar un fel […]
„Este inacceptabil să vezi pângărite simbolurile statului de către cei care le poartă. Şi v-o spun ca om care are, ca şi voi, formaţie militară.” (fragment din discursul ţinut la Interne, în absenţa premierului, şi unde preşedintele şi-a recunoscut statutul de militar, fără să precizeze în ce armată sau în ce serviciu secret)
După marşul către Cotroceni şi mitingul poliţiştilor, considerate ilegale de către preşedintele Traian Băsescu, Puterea şi-a luat măsuri de precauţie în privinţa manifestării sindicale de astăzi organizată de BNS. Jandarmii susţin că sindicaliştii Blocului Naţional Sindical care s-au adunat, marţi, în Piaţa Victoriei au doar autorizaţie pentru marşul spre Piaţa Muncii şi că nu pot protesta în faţa sediului Guvernului, acesta fiind doar locul de întâlnire pentru a pleca în marş.
Protestul BNS s-a încheiat cu aproape o oră mai devreme decât fusese anunţat de către organizatori, singurul moment tensionat fiind cel de la Ministerul Agriculturii unde câţiva sindicalişti au încercat să forţeze cordonul de jandarmi.
Urmăreşte actualizarea evenimentelor în interiorul articolului.
Varujan Vosganian Tema zilei 28 septembrie: „Administratia Nationala a Penitenciarelor roaga pe Traian Basescu sa priveasca cu incredere spre viitor, calitatea serviciilor din puscarii fiind excelenta!” Acest comunicat al Federatiei Nationale a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, remis ieri, este antologic. El rezuma intreaga tacneala a vremurilor pe care le traim: „Mulțumim, Tovarășe Președinte! Federatia Sindicatelor […]
Primarul din Călăraşi, Nicolae Dragu, aflat la cel de-al treilea mandat, li s-a adresat participanţilor la o manifestare a oraşului numindu-i „javre”, „o haită de derbedei şi golani”, reacţia sa fiind urmare a faptului că a fost huiduit atunci când a urcat pe scenă.
Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat marţi, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii SMURD. În discursul său, preşedintele a elogiat activitatea serviciului şi le-a mulţumit pentru îndrăzneala de a „pionieri într-o vreme în care parcă nimeni nu mai are curaj să încerce nimic nou”. Băsescu a subliniat faptul că SMURD este în prezent funcţional în 30 de judeţe […]