Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă marţi la ora 14.00 GMT (16.00, ora României) pentru a examina maniera în care să reacţioneze faţă de testul nuclear nord-coreean, condamnat de către secretarul general Ban Ki-moon, care l-a calificat ca”profund destabilizator”., transmite AFP, preluată de Mediafax.ro. „Este o încălcare clară şi gravă a […]
Lună: februarie 2013
Ministerul de Externe al Ungariei s-a angajat în extinderea reţelei de misiuni diplomatice în străinătate, a declarat Janos Martonyi, ministrul de resort, în ediţia de marţi a cotidianului economic Vilaggazdasag, scrie MTI, citată de Agerpres. Pregătirile sunt în derulare, însă implementarea planului va depinde de situaţia financiară actuală, a spus el. În ultimii ani, dificultăţile […]
Un fulger a lovit Bazilica Sfântul Petru de la Vatican, la câteva ore după ce Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat demisia începând cu 28 februarie. Imaginea cu fulgerul care a lovit domul Bazilicii Sfântul Petru circulă de luni pe internet, relatează Mediafax. Fotografia cu fulgerul poate fi văzută aici
Aproximativ 1.500 de angajaţi de la Poşta Română protestează, marţi, în Piaţa Constituţiei din Capitală, cerând demisia conducerii, pe care o acuză de „incapacitate şi nepăsare”, care vor duce la reducerea salariilor, la desfiinţarea de oficii poştale urbane şi a tuturor ghişeelor poştale rurale. Protestatarii au steaguri cu însemnul Federaţiei Lucrătorilor Poştali din România şi […]
Puţini dintre noi au avut posibilitatea de a participa la Carnavalul de la Rio, dar fiecare visează că odată va ajunge acolo. Carnavalul se celebrează cu 40 de zile înaintea Paştelui Catolic şi este un fel de adio plăcerilor cărnii înaintea Postului. Anul acesta, cel mai cunoscut carnaval din lume se ţine între 8 şi […]
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profunda îngrijorare şi condamnă cu fermitate testul nuclear efectuat marţi de către Republica Populară Democrată Coreeană, cu ignorarea mesajelor de îndemn la reţinere transmise de către comunitatea internaţională. Ministerul precizează că, prin această acţiune, RPD Coreeană a încălcat rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU prin care s-a solicitat autorităţilor de […]
Ministrul britanic al mediului, Owen Paterson, se va întâlni marţi cu Agenţia pentru Standarde Alimentare şi cu reprezentanţi ai industriei alimentare pentru a discuta despre criza cărnii de cal, transmite BBC News, citat de Agerpres. Şi parlamentarii vor discuta această chestiune după ce laburiştii au cerut o dezbatere pentru marţi după-amiază. Întâlnirea va fi a […]
Rata inflaţiei a fost, în ianuarie, de 1,34% faţă de ultima lună a anului trecut, după creşterea preţurilor alimentelor şi mărfurilor nealimentare şi o uşoară scădere a tarifelor serviciilor, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Mediafax. Astfel, în ianuarie faţă de luna anterioară preţurile mărfurilor alimentare au avansat cu […]
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, efectuează o vizită oficială la Haga, unde va avea convorbiri cu omologul său Frans Timmermans, cu ministrul pentru migraţie Fred Teeven, cu membri ai Comisiilor de Afaceri Europene din Parlamentul olandez, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri şi lideri ai partidelor politice din Olanda. Potrivit unui comunicat al […]
Comunitatea internaţională a condamnat marţi testul nuclear efectuat în aceeaşi zi de Coreea de Nord, preşedintele SUA Barack Obama, apreciind că acesta nu face ţara mai sigură şi a cerut o acţiune internaţională „rapidă” şi „credibilă” a comunităţii internaţionale, informează AFP, citată de Agerpres. „SUA vor continua de asemenea să adopte măsurile necesare pentru a […]
La staţia Întorsura Buzăului, termometrele au indicat, marţi dimineaţă, minus 20,4 grade Celsius în aer, iar la sol minus 18,9 grade Celsius, potrivit meteorologilor. Cea mai scăzută temperatură din această iarnă în judeţul Covasna a fost tot la Întorsura Buzăului, în 14 decembrie 2012, când termometrele au arătat minus 31 de grade Celsius în aer […]
Opt cetăţeni din Bulgaria, care plecau la muncă în Germania, au fost răniţi, marţi dimineaţă, într-un accident pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce microbuzul în care se aflau a derapat din cauza vitezei şi a ieşit de pe carosabil. Doi răniţi sunt în stare gravă. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Sibiu, în urma accidentului […]
Poliţiştii de la Crimă Organizată au descins, în această dimineaţă, la locuinţa din Bucureşti a interlopului din Neamţ, Puiu Mironescu. Acesta a fost adus deja la sediul DIICOT pentru audieri. Se pare că Mironescu era tinta atacului armat din luna noiembrie din Vitan, iar in semn de razbunare, a comandat atacul cu bomba din Piatra […]
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit, până la ora 12.20, atenţionarea nowcasting Cod Galben de ceaţă pentru municipiul Bucureşti şi şase judeţe din Muntenia şi a emis o alta, valabilă până la ora 11.30, pentru două judeţe din Moldova. Conform ANM, în Bucureşti şi judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Prahova şi sudul judeţului Buzău, inclusiv […]
Jucătoarea româncă de tenis Alexandra Dulgheru s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Cali (Columbia), dotat cu premii totale de 125.000 de dolari, după ce a învins-o luni pe Dinah Pfizenmaier (Germania), cu 6-7 (10), 7-5, 6-3, relatează Agerpres. Dulgheru, posesoare a unui wildcard, a avut nevoie de două ore şi […]
CFR Călători organizează marţi, prin Bursa Română de Mărfuri, licitaţie deschisă cu strigarea liberă a preţului pentru închirierea de spaţii din trenuri pentru montarea de automate speciale în vederea prestării de servicii de comercializarea diverselor sortimente de cafea şi ceai. Conform unui comunicat remis Agerpres este vorba despre închirierea de spaţii în şase loturi de […]
Jurnaliştii BBC vor intra în grevă săptămâna viitoare, pe 18 februarie, în semn de protest faţă de decizia conducerii companiei de a reduce costurile prin concedierea unor angajaţi, potrivit antenei3.ro. Din acelaşi motiv, pe 15 februarie, ei vor opri parţial producţia de ştiri. Reprezentanţii postului speră însă că planurile angajaţilor nu vor fi puse în […]
Federaţia Română de Fotbal va înfiinţa, începând cu sezonul 2013-2014, Comisia de Arbitraj Sportiv, aceasta urmând să devină ultima instanţă sportivă naţională care va judeca litigiile din fotbal. Conform preşedintelui FRF, Mircea Sandu, noua comisie va fi formată din 25 de avocaţi.
Ieri, în timpul difuzării celui mai popular talk show din România, am avut plăcerea să citesc pe „burtieră” următoarea întrebare „Autonomia, troc Orban – Băsescu?”. Răspunsul este „da!” şi a fost prezentat pe site-ul Vocea Rusiei încă pe 31 iulie 2012 în cadrul articolului „Ce a promis Băsescu lui Orban?”, articol care…
Meteorologii au emis marţi dimineaţă două avertizări nowcasting Cod Galben de ceaţă, care determină scăderea vizibilităţii sub 200 metri şi izolat sub 50 metri, valabile pentru opt judeţe şi municipiul Bucureşti. Prima avertizare vizează Capitala şi judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, sudul judeţelor Buzău şi Prahova, inclusiv drumurile naţionale şi europene aferente şi autostrăzile A2 […]
Doi agenţi de la Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, au fost accidentaţi luni pe o trecere de pietoni din oraş, în timp ce traversau strada pentru a se ajunge în zona în care urmau să patruleze, şoferiţa care i-a rănit susţinând că a fost orbită… de soare. Cei doi poliţişti, un bărbat […]
Călin Popescu-Tăriceanu a comentat, luni seară, la RTV, declaraţiile Elenei Udrea din ultima vreme care-i sunt favorabile. Fostul premier a afirmat că declaraţiile sunt semn al unei tactici politice, precizând însă că el nu poate fi manevrat. Întrebat cum vede afirmaţia Elenei Udrea care susţine că fostul preşedinte al PNL a avut o prestaţie mai […]
Lucrătorii din Compania Naţională Poşta Română (CNPR), afiliaţi la Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), vor protesta marţi, între orele 10.00 – 12.00, în Piaţa Constituţiei, potrivit unui comunicat al SLPR remis. Protestul face parte dintr-un calendar de acţiuni menit să atragă atenţia opiniei publice şi a factorilor politici decidenţi asupra numeroaselor probleme cu care […]
Jucătoarea româncă de tenis Laura Ioana Andrei a câştigat turneul ITF de la Antalya (Turcia), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, după ce a învins-o în finală pe a doua favorită, Eva Fernandez-Brugues (Spania), cu 6-2, 4-6, 6-2, relatează Agerpres. Laura Andrei, principala favorită a competiţiei, a trecut în primul tur de rusoaica […]
După anunţul demisiei Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, o profeţie şocantă a ieşit la lumină. Aceasta spune că urmaşul lui Papa Benedict al XVI-lea va distruge Roma.
Scandalul acuzației de agresiune la adresa președintelui Băsescu, ce făcea ocolul României pe data de 20 august 2010, graţie relatării cotidianul.ro, a revenit, luni seara, cu principalul protagonist, avocatul Dan Chitic, în studiourile Antenei 3.