Fără categorie

Nominalizat drept candidat al PNL la Primăria Capitalei, Cristian Bușoi se retrage şi „predă ştafeta” colegului Ludovic Orban.Deputatul a fost propus, luni, la Primăria Capitalei de Comisia de unificare a liberalilor, în condiţiile în care acesta este…

Fără categorie

Pe 23 februarie 2016, de la ora 19.00, Centrul Cultural Casa Artelorşi Primăria Sectorului3 organizează la Sala Palatului cel mai mare spectacol de muzică populară, obiceiuri şi tradiţii de Dragobete din Bucureşti. Spectacolul extraordinar “Cu drag, de Dragobete” este susţinut de Laura Lavric, Floarea Calotă, Nicolae Furdui Iancu, Cristian Pomohaci, Ionuţ Fulea, Steliana Sima, Mariana […]

Fără categorie

Da, majoritari la întâlnirea de ieri au fost vârstnicii. Pensionari sau apropiaţi de limita pensionării. Oameni care, prin forţa împrejurărilor, se uită mai mult la televizor decât ceilalţi, activii în plină vigoare.

Fără categorie

Senatoarea PNL Doina Tudor a fost chemată la DNA pentru a da o declarație în dosarul fostului vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supravegere Financiară, George Daniel Tudor, informează Mediafax. De altfel, procurorii au și solicitat încuviințarea reţinerii şi arestării acesteia pentru complicitate la luare de mită. Procurorii susțin că Doina Tudor, în perioada martie-mai 2013, l-a […]

Fără categorie

Cei șapte copii cu sindrom hemolitic-uremic internați la Spitalul „Marie Curie” au o evoluție bună, a declarat luni șeful Secției de nefrologie Mihaela Bălgrădean. „Ne mai pregătim la încă unul din cei trei dializați să închidem cateterul peritoneal, în sensul că, în momentul în care nu va mai avea nevoie de dializă, are nevoie de […]

Fără categorie

La finele anului trecut, după o acţiune în forţă a 115 poliţişti în zona Muscelului au fost reţinute 9 persoane, 7 au fost puse sub control judiciar, au fost confiscate căruţe pline de lemn, 23 …

Fără categorie

Elevii de clasa a VIII-a au început Evaluarea Națională. Susțin prima probă la Limba și literatura română, pentru ca marți să participe la proba…

Fără categorie

Bilanțul violențelor de castă în nordul Indiei a crescut la 19 morți și 200 de răniți, a declarat luni pentru AFP un responsabil local. „Nouăsprezece persoane au murit și peste 200 au fost rănite”, a declarat P.K. Das, un înalt responsabil în Ministerul de Interne al statului Haryana, adăugând că situația începe să se calmeze. […]

Fără categorie

Un accident rutier în care a fost implicat un microbuz școlar în care se aflau opt copii a avut loc în Constanța. Patru copii și un adult au fost răniți, conform replicaonline.ro. Accidentul dintre microbuzul școlii Cambridge și un autoturism s-a produs la intersecția străzilor Mihăileanu cu Vladimirescu din Constanța. Conform polițiștilor de la Serviciul […]

Fără categorie

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea se încălzeşte, astfel că va fi mult mai cald decât în mod…

Fără categorie

Bolivia a refuzat duminică prin referendum, cu 52,3% din voturi contra și 47,7% pentru, să îi permită președintelui Evo Morales să candideze pentru al patrulea mandat în perspectiva menținerii la putere până în 2025, potrivit rezultatelor neoficiale anunțate la televiziune, scrie AFP. Dacă estimările Ipsos, anunțate de postul de televiziune privat ATB, se confirmă, va […]

Fără categorie

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, toate punctele de control de trecere a frontierei comune dintre Grecia și Bulgaria au fost redeschise duminică. La ora 16.00, autovehiculele care fuseseră blocate la graniță de mai multe zile au putut circula pe ambele sensuri. „Consulul general al României la Salonic s-a deplasat la fața locului, la principalul punct de […]