Justiția a vorbit. Elena Udrea, 6 ani de închisoare cu executare; Ștefan Lungu, 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare; Ana Maria Topoliceanu, 3 ani cu suspendare…
Lună: martie 2017
România a mai rămas cu vreo 19 milioane de locuitori, de la 21,6 milioane, în urmă cu numai 20 de ani. Scăderea – dramatică pentru o perioadă istorică aşa de scurtă…
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, marţi, că a fost deblocat transplantul de plămâni pentru pacienţii români în clinica austriacă AKH, iar, în acelaşi timp, Spitalul Sfânta Maria din Capitală va fi acreditat pentru transplant pulmonar, putând să înceapă operaţiile după ce un ordin în acest sens va apărea în Monitorul Oficial, în urma aprobării […]
Ultima zi a unui război devine o dată marcantă, o zi cu majusculă, eventual o sărbătoare naţională.
Președintele Klaus Iohannis îl va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Prințul Charles, căruia îi va conferi Ordinul Național „Steaua României” în Grad de Mare Cruce. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, discuțiile dintre președintele Iohannis și Prințul Charles vor viza dezvoltarea și aprofundarea relației de Parteneriat Strategic dintre România și Marea Britanie, inclusiv în […]
De la 1 aprilie, prin lege, piaţa gazului pentru consumatorii casnici din România se liberalizează.
Gazprom a făcut un pas semnificativ înapoi, într-o dispută cu Bruxelles-ul legată de politica prețurilor la gaze ce durează de mai bine de doi ani. Rezolvarea amiabilă anunțată de comisarul european pentru Concurență, în urmă cu două săptămâni, prevede ca Gazprom să practice în țările din Europa Centrală și de Est prețuri stabile și la […]
Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) se deschide azi, cu proiecția…
În ciuda tentativelor de spălare a imaginii în speranța că judecătorii vor fi mai blânzi, sentința ÎCCJ a năucit-o pe Elena Udrea, condamnată la ani grei la închisoare cu executare.
Scandalul legat de transplantul pulmonar în România nu pare să se termine prea repede.
Fostul premier bulgar a cooperat bine în cele două mandate de până acum cu partidele naționaliste, însă fără a le coopta în guvern. În urma alegerilor de duminică, Borisov nu mai poate ocoli această cale. Mai mult, el ar putea conduce un guvern minoritar, o sursă de instabilitate politică. În guvernul de la Sofia vor […]
În lunile februarie şi martie 2017, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat nu a iniţiat niciun…
După ce a suferit înfrângerea din Congres, nereușind să abroge legea Obamacare, având…
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost obligat să-și ceară scuze publice pentru declarațiile sale instigatoare la discriminare pe criteriu etnic și politic. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul pentru prevenirea și combaterea discriminării, în urma unor afirmații discriminatorii ale lui Igor Dodon împotriva unioniștilor și românilor, informează marți Radio Chișinău, […]
Radu Grațian Ghețea, președinte CEC Bank și președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor, susține că anumite emisiuni de divertisment precum „Te pui cu blondele” sau „Ce spun Românii” ar putea introduce întrebări din domeniul financiar, pe lângă cele de cultură generală. „Am observat emisiuni pe care unii le-ar putea trece la categoria emisiunilor […]
Jumătatea lunii viitoare este noua promisiune de la Ministerul Sănătăţii pentru serurile care trebuie să imunizeze bebeluşii împotriva unor boli ca difteria, poliomielita şi hepatita B. Dar până atunci, pare o eternitate pentru părinții și medicii care oricum sunt sătui de vorbe și promisiuni. În plină epidemie de rujeolă, serul care trebuie folosit împotriva acestei […]
Judecătorii au arătat că, în 2 martie, Bombonica Dragnea a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale…
Oameni de știință au folosit cu succes frunze de spanac pentru a construi țesut cardiac funcțional, cu vene care pot transporta sângele. Pentru a combate fenomenul lipsei de donatori de organe, cercetătorii au lucrat la formarea și creșterea în laborator a mai multor tipuri de țesut și chiar a unor organe, potrivit Science Alert. Este […]
Victor Ponta şi-a exprimat speranţa că Liviu Dragnea nu va dispărea precum Sebastian Ghiţă, având în vedere prietenia cu Bogdan Diaconu. Întrebat dacă s-a pus problema înfiinţării unui partid naţionalist, fostul premier a spus: ”A pus problema domnul Dragnea şi o să îl întreb când vreau să fac altceva în politică. Am văzut că e […]
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi, la Parlament, că este îngrijorată…
În cei doi ani de existență pe piața din București, compania americană Uber a reușit să atragă 10% din clienții societăților…
Politica nu este doar a bărbaților. Postrevoluție au fost câteva femei care s-au dovedit a fi mai acide decât bărbații când a venit vorba…
Unul dintre concurenţii iubiţi ai emisiunii “Uite cine dansează!”, show-ul Pro TV, este actorul şi realizatorul emisiunii matinale la Smart FM, Marius Manole. Deşi, la fiecare ediţie a emisiunii, s-a aflat în topul clasamentului ca urmare a notelor primite de la juriu, Manole este sfătuit călduros să se retragă. “Copilule, arăţi rău, tot oraşul îmi […]
Marți, la instanța supremă se judecă un nou termen în procesul în care Liviu Dragnea este…
Tudor Liviu Samoilă, jurnalist Dolce Sport, a cărei mamă se află în autocarul blocat, a povestit…
Senatorul PSD Eugen Teodorovici a fost desemnat, marţi, preşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţa de capital a Senatului, luându-i astfel locul lui Viorel Arcaş care a deţinut această funcţie de la începutul actualei legislaturi. „Grupul PSD face o modificare în conducerea Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţa de capital […]