Mulți colegi m-au întrebat ce voi vota la actualul referendum. Spre surprinderea multora am răspuns DA. E nevoie de o explicație.
Lună: octombrie 2018
Coroana Regală a României va fi expusă la București în perioada desfășurării Festivalului Național de Teatru, în Sala ,,Memorie” a HUB-ului FNT
Acesta este locul în care a fost filmat Trei vârfuri / Three Peaks , cel de-al doilea film de lungmetraj al tânărului regizor berlinez Jan Zabeil
Absurdul din justiția din România are cauze care privesc în mod absolut corupția. Protocoalele au reprezentat legalizarea unei funcționări gangsterești a sistemului și nu un episod separat…
Petroliștii care investesc în Marea Neagră amenință că vor renunța la operațiuni dacă se mențin nivelurile de taxare și diminuarea facilităților din proiectul de lege
Un europarlamentar PPE a spus, miercuri, în plenul Parlamentului European, la dezbaterea privind situaţia din România, că poporul român este decent şi curajos…
Din perspectiva simplului particular, decizia financiară se concentrează pe evoluția în timp a economiilor și a datoriilor. Multora dintre noi creditele ipotecare…
Achiziția „Taromului” din Republica Moldova de către compania Blue Air întărește și mai mult prezența românească pe piața țării vecine. Este a treia mare privatizare pe care românii o câștigă…
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a precizat astăzi Parlamentul României nu a dat semne că răspunde recomandărilor primite în ceea ce priveşte…
Declarații dure, atacuri, discursuri prinvind corupția, replici tăioase despre legile justiției din România și protocoalele secrete. S-a întâmplat astăzi în plenul Parlamentului European, acolo unde mai bine de o oră…
„Am spus precis că, în orizontul lui 2020, vom merge cu trenul de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni şi vă spun foarte sigur că într-un an şi ceva se poate realiza acest lucru”, a declarat Lucian Şova…
Potrivit Administraţiei Naţională de Meteorologie, până la ora 11, în mai multe zone din ţară vor avea loc fenomene periculoase…
Pe 10 octombrie 2018, Cristian Mandeal revine la Londra, la pupitrul Royal Philharmonic Orchestra cu un concert festiv dedicat centenarului încheierii Primul război mondial
Referendumul pentru familie, care se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7.00 – 21.00, are la bază iniţiativă cetăţenească demarată de Coaliţia pentru Familie, prima de după 1989…
Preşedintele Senatului va fi invitat să dea declaraţii în scandalul demnitarilor spionaţi de agenţii SPP…
În fine, Iohannis a jucat bine o minge: după ce înaintașii săi au dus jocul la poarta Parlamentului European, a făcut un apel patriotic către acest for, cerând să nu fie instituite sancțiuni împotriva României.
22 ianuarie 1918. Iași. Hotelul Traian. Inginerul Lomonosov coboară treptele îngândurat, vede cu ochii minții o Moldovă blocată de sute și sute de vagoane părăsite…
Ancheta ziarului se bazează pe circa 200 de declaraţii fiscale obţinute de jurnalişti şi arată că Trump a primit sume mari de bani – echivalente cu 413 milioane de dolari la valoarea actuală…
”Mi-a plăcut acest mic volum de poveşti magice. A avut o sclipire aparte. Am alergat pe tărâmuri nemaiîntâlnite până acum și am fost vrăjită de fiecare cuvânt în parte…”
În sesizarea depusă la sfârşitul lunii iulie, preşedintele susţine că, prin modul în care a fost adoptată, legea încalcă prevederile…
Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a sunat, marți după-amiază, pe prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, după acuzațiile oficialului european în cadrul dezbaterii de luni din Parlamentul European…
Trident Juncture va implica 150 de avioane de luptă, 60 de nave şi 10.000 de vehicule, a precizat secretarul general al NATO.
Traficul va fi restricționat în perioadă în care transportatorii vor protesta în zona Ministerului Transporturilor – Gara de Nord, a anunțat Brigada Rutieră a Capitalei.
Autopsia a fost efectuată marți dimineață, deși poliția eliminase deja ipoteza unei morți suspecte. Însă artistul a fost…
Camera Deputaților a adoptat, marți, tacit, patru proiecte legislative care limitează mandatele directorilor serviciilor de informații la…
Biserica Evanghelică din România își manifestă susținerea față de familia tradițională, dar le prezintă credincioșilor și motive împotriva participării