Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 67, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile…

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de vânt puternic pentru localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Până la ora 11.00, se vor semnala intensificări…

În ultima lună a anului trecut, Victor Ponta a declanșat o operațiune de rebranduire a noului său partid politic, Pro România, anunțând că în acesta au intrat…

Întrebat care este orizontul de timp în care această chestiune ar trebui reglementată, Bădulecu a spus: ”Până în apropierea sărbătorilor de Paşte”…

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, vineri, în legătură cu afirmaţia potrivit căreia a minţit la Parchet când a fost audiat în legătură cu protestele din 10 august…

Aproximativ 20.000 de companii au depuse dosare pentru primirea de finanțări în cadrul programului Start-Up Nation, însă până la jumătatea anului doar 2.200 dintre acestea vor avea noroc.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,7517 lei, o creştere de 0,36% faţă de nivelul atins joi. Aurul a urcat până la cel mai ridicat nivel din aprilie 2017…

Proiectul de buget pe 2019 prevede zero lei pentru studiile de fezabilitatea ale autostrăzii Târgu-Mureș – Iași – Ungheni, în ciuda faptului că anul trecut președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stabilitește ca prioritate realizării investiției.

Viceprimarulu Capitalei, Aurelian Bădulescu,  spune că ar vrea ca activităţile comerciale pentru unele supermarketuri să fie închise în weekend, „pentru a se evita prezenţa traficului”.