Sesizarea CCR cu o excepție de neconstituționalitate vizează atribuțiile Secției privind retragerea apelurilor din cauze.
Lună: iunie 2019
Senatorul Șerban Nicolae candidează pentru șefia PSD la congresul din acest weekend. De asemenea, președintele PSD Brașov și fost ministru al Tineretului, Marius Dunca, este susținut în unanimitate de Organizația Județeană pentru funcția de secretar general al PSD.
Propunerea lui Peter Eckstein-Kovacs pentru functia de Avocat al Poporului pare mai mult o coterie clujeană preluata de dreapta politica din Romania, asa ca initiatorii ar trebui sa o lase mai moale
Patru foști președinți ai României au naufragiat pe o insulă pustie în Pacific, avionul prezidențial s-a scufundat, stewardesele au fost înfulecate de rechini iar pilotul a ajuns pe masa tribului kagumo omo,
”Partea română a cerut o împărțire 50%-50% a acestor investiții (ungare in Transilvania), însă premierul Viktor Orban a refuzat, spunând că Serbia primește doar 30%” – Stefano Bottoni
Acesta susţine că STB va pune în circulaţie 50 de autobuze pentru preluarea călătorilor, pe două lunii navetă, respectiv 641 şi 642, iar…
Campania iacobină anticorupție a câte unui ”Corado Catani cu fustă” este, de fapt, o încercare de a controla total guvernul și economia statului – Vaclav Vlk
România ar urmă să găzduiască, anul viitor, trei meciuri din cadrul grupelor și o partidă din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal
Debut superb al Simonei Halep pe iarbă! Su Wei Hsieh este jucătoarea care a eliminat-o anul trecut pe Simona de la Wimbledon.
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu îi acuză pe cei care atacă în continuare Secția de anchetare a magistraților, după apariția opiniei Comisiei de la Veneția…
Poveşti regale în Palatul regal. Domeniul Coroanei Segarcea a lansat luni seară, în sufrageria Palatului Regal, colecţia de vinuri Marama, dedicată Reginei Maria.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a denunţat marţi reacţia „ofensatoare” a Administraţiei de la Teheran la propunerile sale de negocieri, avertizând că…
Guvernul a adoptat, marți, ordonanța de urgență pentru modificarea Codului administrativ, iar printre prevederi se numără și…
Propunerea de remunerare pentru AGA include și bonusuri acordate directorilor, alții decât cel general, pentru care se prevăd bonusuri anuale cuprinse între…
Mai mulţi turişti, între care şi un copil, s-au pus în pericol pentru un selfie cu ursul. S-a întâmplat pe Transfăgărășan.
„Având în vedere că prin scrisoarea semnată de șapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au fost deja prezentate discuțiile purtate în cadrul consiliului…
S-au pus în vânzare biletele pentru semifinala dintre Germania U21 și România U21, de la EURO 2019, care se dispută joi
„Astăzi (marți – n.r.) am luat în discuție chestiunea nominalizărilor pe care urmează să le facem pentru instituțiile de sub ordonare parlamentară în care…
Mirosul vine exact din luxoasele proprietăți ale celor mai „europeni” cetățeni din Țara Oașului, lăsați fără apă curentă
Fostul ministru de Interne, Cristian David, a fost achitat definitiv de instanța supremă, în dosarul în care a fost acuzat de procurori că a primit…
S-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni, iar incidentul a fost relatat de celebrul sportiv. Se afla împreună cu apropiații
Spilcuit și lustruit, Sebastian Burduja are ifose de mare absolvent american și de începător trecut prin varii slujbe despre care iar nu știm mare lucru. L-au alungat sau a plecat singur să mai învețe?
Organizația FACIAS a organizat marți la sediul CSM un protest la adresa procuroarei de la Craiova care a tărât-o pe Sorina fetiţa adoptată.
Drept urmare, elveţianul Roger Federer, numărul 3 mondial ATP, dar care a câştigat duminică turneul pe iarbă de la Halle, ar urma să obţină statutul de cap de…
„Astăzi, la ora 12.30, îmi voi depune candidatura la sediul central din Băneasa pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat.
În România, zilele trecute am avut parte de un caz absolut halucinant, cu o serie de grave erori? greșeli? ilegalități? ale unor factori și persoane de la care nu ne-am fi așteptat la asemenea gafe monumentale!