Această modificare vine în urma multor controverse în centrul cărora se află acest vaccin. Mai multe ţări europene au suspendat vaccinarea cu acest ser

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum (…)

În condițiile în care guvernul nu se solidarizează în regim de urgență cu societatea ieșită pe străzi, sub toate aspectele, va trebui să demisioneze.

Nu vă fie frică, pandemia pică. Păi cum așa, vrea să știe unul simandicos, pripășit prin clădirea guvernului, unul arogant, cu maniere de moșier acum un ceas picat de la Paris

24 de lideri politici se imaginează eroii unui nou „Bretton Woods”, propunând un tratat global pentru pandemii. Un apel într-o limbă de lemn la globalism și renunțarea la naționalism

De multă vreme, Guvernul SUA era în mâinile globaliştilor, prin globalitarii din ambele partide ale scenei politice americane.

Întrebat despre persoanele care au făcut COVID-19 după prima sau a doua doză de vaccin, președintele CNCAV a spus că au fost chiar și decese, dar numărul este foarte mic