Retragerea serviciilor din acest maraton al statului confiscat este imposibilă cât președintele Iohannis se arată fără dubiu a nu fi fost niciodată în societatea civilă.

Deşi România vrea să închidă cărbunele până în 2032, situaţia de acum, marcată de un consum record de energie şi de preţuri istorice, arată că în absenţa proiectelor noi decarbonarea este doar pe hârtie.

Deși s-a dorit folosirea acestuia încă de la startul campaniei de calificare, UEFA a anunțat că planurile inițiale au fost modificate din cauza complicațiilor logistice

CSG: În jurul domnului preşedinte este creată în mod deliberat o bulă de dulce reverie care să-l ţină pe acesta departe de grozăviile cotidiene ale ţării,

Dezvoltarea pentru unii (foarte puțini) are a redeveni dezvoltare pentru toți? Să fie stagnare pentru toți și tot ar fi mai bine – crede Chomsky.

Două parcuri din Sectorul 4 sunt închise la această oră. Edilul a luat această măsură de teama efectelor furtunii preconizate pentru această seară.

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al cincilea volum, din cele (…)

Oamenii râdeau de mine, evident. Dar eu am devenit supi și strigam peste tot că sunt discriminată, gen. Mă înțelegi?!

Înghețata! Ah, înghețata! Să te lingi pe degete și alta nu. Și, uite, la coadă, în fața ta, sunt tot felul de politicieni în fașă, în embrion, zgăibărați ca și tine după înghețată.

Doi sportivi anunţă că nu se vor întoarce în ţara lor, după tratamentul la care a fost supusă Krystsina Tsimanouskaya, nevoită să ceară protecţie diplomatică Poloniei.