Activitatea globală de fuziuni și achiziții din primele șase luni ale anului a atins un maxim istoric, conform unui studiu EY. China înregistrează o valoare record a tranzacțiilor domestice, pe fondul reorientării spre piața locală din motive geopolitice.
Activitatea globală de fuziuni și achiziții (M&A) a atins un record absolut în primele șase luni ale anului 2021, înregistrând tranzacții în valoare de peste 2,6 trilioane de USD (cu 926 miliarde de USD mai mult față de perioada similară a anului trecut) și depășind media celor cinci ani de dinainte de pandemie (semestrul întâi din intervalul 2015-2019), în valoare de 1,6 trilioane de USD, potrivit unei noi analize realizate de EY.
Mai mult de jumătate din activitate s-a înregistrat în America de Nord, unde au avut loc tranzacții în valoare de 1,4 trilioane de USD (față de 345 miliarde de USD în primul semestru al anului 2020), adică aproape dublul mediei celor cinci ani anteriori pandemiei (784 miliarde de USD). America de Nord a fost urmată de regiunea Asia-Pacific, care a înregistrat o valoare totală a tranzacțiilor de fuziuni și achiziții de 446 miliarde de USD, marcând un salt important de la 222 miliarde de USD în primul semestru al anului 2020 și situându-se peste media de 317 miliarde de USD înregistrată în primele semestre din intervalul 2015-2019.
Europa ocupă următoarea poziție în clasament, cu tranzacții în valoare de 412 miliarde de USD, în creștere de la 245 miliarde de USD în primul semestru al anului 2020 și peste media de 356 miliarde de USD aferentă primelor semestre din perioada 2015-2019.
În pofida unei scăderi a numărului total de tranzacții anunțate, creșterea accentuată a tranzacțiilor în valoare de peste 1 miliard de USD este principalul factor care a alimentat până acum activitatea pieței de fuziuni și achiziții din acest an, fiind anunțate 479 de astfel de tranzacții. Deși în multe părți ale lumii economia încă funcționează cu restricții, se observă un reviriment impresionant și la nivelul tranzacțiilor internaționale. Valoarea acestora a crescut în semestrul întâi 2021 la 688 miliarde de USD, de la 236 miliarde de USD în primul semestru din 2020, peste media de 480 miliarde de USD înregistrată în cei cinci ani anteriori pandemiei COVID-19.
În pofida cifrelor impresionante, activitatea M&A nu este distribuită uniform la nivel global. În ceea ce privește investițiile străine realizate și atrase, America de Nord și Europa sunt principalele centre de activitate.
SUA este pe primul loc în clasamentul țărilor cu cea mai mare valoare a investițiilor străine efectuate, înregistrând tranzacții în valoare de 221 miliarde de USD, față de 77 miliarde de USD în primul semestru din 2020, adică mai mult decât dublul mediei aferente primelor semestre din intervalul 2015-2019 (92 miliarde de USD). Cu investiții străine efectuate în valoare de 58 miliarde de USD (în creștere de la 14 miliarde de USD în primul semestru al anului 2020), Canada se clasează pe locul al doilea, iar Țările de Jos și Irlanda devin actori importanți în ceea ce privește investițiile străine realizate prin intermediul activității M&A, cu tranzacții în valoare de 53 și, respectiv, 51 miliarde de USD, față de o medie de 21 și, respectiv, 4,3 miliarde de USD în primele semestre din perioada 2015-2019.
În același timp, SUA și Marea Britanie au devenit cele mai atractive destinații pentru investiții străine prin intermediul tranzacțiilor M&A. SUA a înregistrat o creștere de peste 250% a valorii capitalului atras prin fuziuni și achiziții, comparativ cu primul semestru din 2020 (până la 200 miliarde de USD) și cu 60% față de media primelor semestre (125 miliarde de USD) din cei cinci ani anteriori pandemiei. Și Marea Britanie a înregistrat o creștere de 51% (până la 87 miliarde de USD) comparativ cu primul semestru al anului trecut, depășind media investițiilor atrase în primele semestre din intervalul 2015-2019 (80 miliarde de USD).
Tranzacțiile interne din China se desfășoară într-un ritm record. Valoarea tranzacțiilor M&A a atins 197 miliarde de USD în acest an, de opt ori mai mult decât valoarea tranzacțiilor M&A care au presupus investiții străine și reprezentând o creștere cu 20% față de valoarea medie a tranzacțiilor interne din cei cinci ani de dinainte de pandemie (164 miliarde de USD).
În România, activitatea de tranzacționare a revenit puternic în primul semestru al 2021, cu un total de 69 de tranzacții, reflectând o creștere de 19% față de aceeași perioadă a anului trecut. În pofida volumului mai mare de tranzacții, valoarea estimată a acestora a crescut cu doar 4%, la 1,1 miliarde USD, datorită unei scăderi de 12% – până la 13 milioane USD – a mediei ofertelor de dimensiuni sub 100 milioane USD.
Cea mai mare tranzacție din această perioadă a fost achiziția NGY Propertiers Investment, proprietarul Hermes Business Campus, de către fondul de investiții Adventum Quantum, pentru 146 milioane USD. Achiziția Crucea Wind Farm, cu o capacitate de 108 MW, de către Hidorelectrica, prima tranzacție realizată de către o companie de utilități de stat în sectorul privat, reafirmă ritmul accelerat al tranziției către energia verde. Deși valoarea tranzacției nu a fost declarată oficial, surse din piață o estimează la aproximativ 120-160 milioane USD.
Investitorii strategici continuă să fie principalii jucători de pe piața românească de M&A, reprezentând 94% din tranzacții. Deși România a rămas o destinație investițională atractivă pentru străini, cu tranzacții cu investitori din afara României (31) reprezentând 45% din total, tranzacțiile domestice (34) au crescut cu 31% față de S1 2020 și au reprezentat puțin sub jumătate din toate tranzacțiile. Cei mai activi investitori au fost din SUA (6 tranzacții), Germania (3 tranzacții), urmați de cei din Ungaria, Franța, Italia și Irlanda cu câte 2 tranzacții fiecare.
Cele mai active sectoare după volumul tranzacțiilor au fost tehnologia (14 tranzacții), urmată de imobiliare (10), produse industriale (10), energie electrică și utilități (6) și asistență medicală (6). În ceea ce privește valoarea anunțată a tranzacției, sectorul energiei electrice și al utilităților a atras cea mai mare parte a investițiilor, urmat de imobiliare, piețele bancare și de capital, produse industriale diverse și tehnologie.
Se așteaptă ca piața românească de achiziții să rămână activă pentru restul anului 2021, oferind oportunități de accelerare a creșterii business-urilor, inclusiv acelea care decurg din volatilitatea economică cauzată de pandemie, care a lăsat unele companii în dificultate financiară. Activitatea de M&A va fi, de asemenea, condusă de necesitatea ca modelele de afaceri să se adapteze, în special în e-commerce și cele direct către consumatori, dar și de a implementa digitalizarea, economia verde și agenda legată de sustenabilitate. Lichiditatea din piață și costurile de finanțare favorabile vor sprijini și accelera aceste tendințe. Câștigătorii sunt și vor fi cei care au demonstrat rezistență și inovație în timpul pandemiei. În pofida acestui sentiment general pozitiv, factorul necunoscut rămâne modul în care va evolua pandemia în ultima parte a anului 2021.
“În România, activitatea de tranzacționare a revenit puternic în primul semestru al 2021, cu un total de 69 de tranzacții,…” Te prinde râsul și îți dai seama că ai ajuns plângi.
Este normal sa creasca achizitiile ca de aia s-a lansat pandemia,care pentru cei interesati poate fi numita pandemilionul,sau pandemiliardul si pentru altii pandesaracia,sau pandefoamea.Ca doar de aia vine si in nenumarate valuri si ii baga fortat,de guvernarile mafiotilor,pe unii in faliment si saracie,inchizand activitati si locuri de munca,pentru ca sunt altii care nu mai stiu pe unde sa-si ascunda banii si trebuie sa-i „investeasca” ,mai ales in imobiliare,in ce au construit altii cu greu prin munca cinstita,ca apoi rechimii achizitori sa le inchirieze altor fraieri,cam toate achizitiile din bani din specula pandemica programata,din parandaraturi la cumparari la liber din bani publici ca-s stari „”de urgenta”,dupa caz si interes numite si „de alerta” ca sa se faca si alegeri,ocolind astfel Constitutia.Dar se mai achizitioneaza si de cei saraci cate ceva,adica niste preturi tot mai mari pe toate cele,si niste datorii noi pe langa cele mai vechi,dar si impozite si taxe noi,sau mai mari,plus noi obligatii si interdictii,ca si guwerneau si autoritatile lor trebuie sa arate ca lucreaza pentru fericirea poporului si nu i-au banii cu valiza degeaba,si si-au gasit momentul pandemiei ca sa-si experimenteze asazisele reforme pe spatele poporului ca sa arate cu ce minune salvatoare ne-am pricopsit.
@Valahul:
Ce anume sa vorbesc?
Am spus la momente portrivite ce era de spus pe tema „cifra afaceri covid” inclusiv faliment! Altceva, ce sa spun? Pune un subiect care te intereseaza si voi scrie ce vad in teren, stiu sau previzionez.
@parere
Daca nu ai fi lipsit de minte poate atunci ai putea sa vorbesti
un cetatean avea un caine batran, de 17 ani si intr-o dimineata pleaca cu el la targ sa-l vanda, la intoarcere isi uimeste un vecin ca a vandut cainele: am luat 50 de milioane de lei pe el, adica 2 pisici a 25 milioane bucata ! Asa si cu cele 2,6 trilioane.
De unde este aceasta documentare, nu am inteles. Bai vad si eu ceva pe canale straineze si in afara de bogatiile subterane si vaccinuri imprastiate sub diferite nume si in diferite afaceri, nu prea vad cresteri. Creste un schimb saracia, prapastua intre bogati si saraci, dar la saracie extrema, ceea ce nu e bine.