75 de ani de la moartea dramaturgului Mihail Bulgakov

În 10 martie se comemorează 75 de ani de la dispariţia lui Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg sovietic de origine ucraineană, o voce realistă şi plină de umor, dar şi un critic tranşant al realităţii sovietice. Cabala bigoţilor, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Iaşi în 1995 de Horea Popescu, a fost preluată de […]

75 de ani de la moartea dramaturgului Mihail Bulgakov

În 10 martie se comemorează 75 de ani de la dispariţia lui Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg sovietic de origine ucraineană, o voce realistă şi plină de umor, dar şi un critic tranşant al realităţii sovietice. Cabala bigoţilor, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Iaşi în 1995 de Horea Popescu, a fost preluată de […]

În 10 martie se comemorează 75 de ani de la dispariţia lui Mihail Bulgakov, romancier şi dramaturg sovietic de origine ucraineană, o voce realistă şi plină de umor, dar şi un critic tranşant al realităţii sovietice. Cabala bigoţilor, pusă în scenă la Teatrul Naţional din Iaşi în 1995 de Horea Popescu, a fost preluată de TVR trei ani mai târziu, în regia lui Eugen Todoran.

Cabala bigoţilor este un text inspirat de un eveniment ce ţine atât de istoria teatrului, cât şi de istoria Franţei, cu trimiteri clare către prezentul sovietic al anilor ’30. Jucată în premieră absolută în anul 1936, Cabala bigoţilor vorbeşte şi astăzi despre drama Creatorului într-o societate autocrată. Destinul tragic al lui Molière, personajul principal al piesei, este doar pretextul dramei lui Bulgakov. Preţul îndrăznelii artistului de a se opune moralei timpului său se plăteşte, adesea, cu viaţă.

Cabala bigoţilor povesteşte ultimele zile ale actorului – dramaturg Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de Molière, zile în care intră în conflict cu Regele Soare, Ludovic al XIV-lea. Bulgakov se identifică profund cu autorul francez din sec XVII. Molière este un alter ego al scriitorului cu un destin paralel cu al său. „Dincolo de meşteşugul dramaturgic”, spune Mirra Ginsburg, traducătoarea lui Bulgakov în engleză, „pe cei doi oameni îi uneşte, peste secole, mult mai mult. Amândoi au un ochi atent pentru satiră, capacitatea infinită de a surprinde, în orice situaţie, simultan absurdul şi comicul, răutatea şi grotescul. Amândoi au trăit şi au scris în societăţi autocratice, amândoi au fost neînfricaţi şi s-au dovedit neînfricaţi şi nu au acceptat compromisul în felul în care au povestit ceea ce vedeau, stârnind, cu fiecare nouă scriere, adevărate furtuni. Dar, mai ales, amândoi au împărţit aceeaşi boală incurabilă – pasiunea pentru teatru.”

În virtutea acestei pasiuni „incurabile” pentru teatru, Casa de producţie a TVR a propus spre difuzare, din Arhiva de Aur, spectacolul montat la Teatrul Naţional din Iaşi de regizorul Horea Popescu cu actori remarcabili ai scenei ieşene – Sergiu Tudose (Molière), Petre Ciubotaru (Jean-Jacques Bouton), Livia Iorga, care a debutat cu acest rol (Armande Bejart), sau Mihaela Arsenescu Werner (Madelaine Bejart).

Alături de ei, din distribuţie mai fac parte: Mihaela Arsenescu Werner, Livia Iorga, Ruxandra Bucescu, Adi Carauleanu, Constantin Puşcaşu, Radu Ghilaş, Daniel Busuioc, Petru Ciubotaru, Emil Coşeru, Adrian Paduraru, Florin Mircea, Valentin Ionescu, Ion Săpdaru, Cătălin Tudor Manea, Anne-Marie Chertic, Doru Zaharia, Constantin Avădanei, Gelu Zaharia, Costin Gavaza.

Traducere Leonida Teodorescu, Regia Horea Popescu, Scenografia décor Florica Popescu- Fărcăşanu, Scenografie costume Romana Preoteasa.

Regia TV Eugen Todoran.

Spectacolul va fi difuzat astăzi, de la ora 19.45, la TVR 2.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.