Convoiul (47)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Convoiul“ apărută la Editura Junimea din Iași în 2024. 

Sunt mai degrabă uluit decât înspăimântat. Nu sunt (încă?) bruscat, părem un grup de oameni care se plimbă prinși într-o discuție. În sala în care am intrat se găsește o masă mare rotundă la mijloc, iar pe lângă pereți scaune. Pare o încăpere pentru convorbiri la un anumit nivel. La masă stau doar patru persoane, pe scaunele de pe margini nimeni.

Sunt așezat la capătul celălalt al mesei, iar cei trei bărbați în haine de Convoi rămân în picioare. Urmează mai multe clipe lungi, foarte lungi, în tăcere. Unul dintre cei patru domni de la cealaltă parte a mesei se consultă cu ceilalți, apoi le face semn celor care m-au introdus aici să plece. Doi ies, când se deschide ușa, din salon pătrunde muzica de dans, dar o muzică necunoscută de mine. Un al treilea se așază lângă perete.

În sala unde am fost adus e liniște. Stau și îi privesc pe cei patru din fața mea. Cum nu se întâmplă nimic, mă adresez cărții de vizită din buzunarul de la piept. Cartea de vizită nu vibrează, nu-mi răspunde. Mă simt ca în fața unui tribunal care urmează să-mi hotărască soarta. Încerc să-mi stăpânesc emoția, ceea ce presupune să-mi controlez și gândurile. Care știu că-mi sunt monitorizate. Încerc să-mi imaginez că mă aflu în localul „La Conrad”, la acel „Conrad” unde am petrecut de mult, foarte de mult, tihnitele după-amiezi de duminică.

– Acum, că ați venit de mai multe zile de la carantină și ați vizitat lumea din afara Convoiului, ce concluzii ați tras? sparge în sfârșit liniștea cel care pare șeful domnilor de la masă. Cum vi se pare revenirea în lumea din afara trupului șarpelui?

– Nu am impresia că aș fi revenit. După mine, revenirea înseamnă întoarcerea într-un loc unde ai mai fost. Constat că mai nimic nu mai este cum a fost.

– Vă pare rău că ați ieșit din rândurile marșului?

Îmi dau seama că de răspunsurile mele de aici, din această sală, depinde viitorul meu.

– Toți cei ce am părăsit trupul șarpelui suntem supuși la acest interogatoriu?

– Nu toți. Pauză. Dumneavoastră ați trecut mai multe probe.

– Iar acesta este examenul final?

– Puteți să-l numiți și așa, deși orice veți face în continuare va fi apreciat corespunzător și de acum înainte. Dar da, pentru etapa aceasta sunteți în plin examen final. Așadar, vă pare rău că ați părăsit rândurile marșului?

– Nu.

Un altul răsfoiește niște hârtii.

– Aici scrie că pretindeți că tabieturile și persoanele apropiate îl fac pe om să nu dorească să se despartă de viață. V-ați regăsit aici tabieturile care pretindeți că v-au lipsit în coloană?

– Încă nu.

– Dar persoanele apropiate?

– Dacă voi trăi…, dacă voi trăi în mod sigur voi regăsi ori voi descoperi alte tabieturi. Poate voi regăsi și persoanele dragi de care deocamdată nu-mi amintesc. Iar dacă nu le voi regăsi, poate o să mă leg de alte persoane. Fără toate astea nu văd nicio rațiune de a continua.

– V-ați sinucide?

– Nu ar fi nevoie. Aș fi oricum deja mort.

Cei patru se scoală și părăsesc încăperea. „Tribunalul se retrage pentru deliberare” îmi spun.

Stau la masa mare, iar unul dintre jandarmii postconvoi în picioare lângă perete. Gândesc că mă supraveghează cum mă comport în așteptarea sentinței. Scena se lungește. Printr-o ușă din zid vine un chelner cu o tavă. În funcție cu ce sunt servit, cred că pot să-mi dau seama de impresia făcută. Mănânc o omletă cu șuncă și cu un fel de murături pe care nu le cunosc și beau un suc albastru. Cum nu se mai întâmplă nimic, mă uit spre paznicul de lângă perete. El privește indiferent și nu-mi răspunde privirii.

Ușa se deschide, dar nu revine decât unul dintre cei patru „judecători”. (Am pus ghilimelele deși nu știu dacă era cazul să le pun.) Se așază și-mi spune că mai are nevoie comisia – comisia! – de un răspuns din partea mea.

– Ce planuri ați avut când ați părăsit Convoiul și ce planuri aveți acum în lumea pe care o simțiți atât de diferită de cea pe care ați părăsit-o?

– Ce planuri?! Știți foarte bine ce gândesc. Mă surprind înconjurat de tot felul de obiecte despre care nu știu nici pentru ce se utilizează, darămite să mă ajut de ele. Știți foarte bine ce gândesc, repet. Nu mai au nicio valoare planurile care m-au îndemnat să părăsesc trupul șarpelui.

– Lumea nu e atât de diferită doar pentru că au apărut ustensile noi și legi noi. Și când ați fost copil a trebuit să învățați să folosiți obiectele, nu v-ați născut cu acele cunoștințe. Ne-ar interesa ce planuri v-ați făcut când n-ați știut ce vă așteaptă afară. Marea Schimbare este abia în curs.

– În timpul marșului nu știam ce se întâmplă, iar creierul spălat nu s-a umplut cu informații suficiente pentru a înțelege ce se urmărește de fapt. Acum, nici aici, afară, nu am mai puține dileme ca atunci când am început să mă întreb în Convoi despre atâtea lucruri. Nu am găsit răspunsurile nici atunci, nici acum.

– Poate că nu din cauză că – nu așa cum ați declarat că lipsa tabieturilor și a persoanelor apropiate v-au determinat să ieșiți din rând – ci tocmai confuzia născută din viața în mijlocul întrebărilor fără răspuns. Nu credeți că dacă ați fi avut acele răspunsuri, n-ați fi apelat la decizia pe care ați luat-o?

– Nu știu. Nu pot să știu din moment ce nu cunosc nici acum acele răspunsuri. La care acum s-au mai adăugat și nelămuririle de aici.

Își notează, se scoală și părăsește încăperea.

Am obosit. Stau și mă uit în gol. Asta e bine, îmi spun, măcar nu le ofer gânduri coerente să le monitorizeze și să le analizeze.

„Deliberarea” durează. Nici nu-mi dau seama când mi s-a adus și un ceai. Ceaiul are un gust ciudat, dar e bun.

„Deliberarea” durează. N-am de unde să știu câte aprobări sunt necesare pentru a se lua o decizie în ceea ce mă privește. Faptul că am fost servit de două ori în perioada în care îmi aștept urmarea mă face să sper că nu voi fi aruncat în „gloata disperaților”. De altfel, mă liniștesc amintindu-mi că până acum am fost lăsați fiecare să-și decidă singur viitorul.

Da, încă nu aveam de unde să știu că nu se delibera doar în legătură cu viitorul meu, ci se lua o decizie mult mai importantă. Sus, la Nivelele Cele Mai Înalte, există mai multe facțiuni. Așa cum se cere să fie într-o democrație. Eu am nimerit între ele. Una pretinde ca populația să învețe treptat noul stil de viață, cealaltă susține nu numai că s-ar trece mult mai repede peste „perioada de tranziție” dacă oamenii ar fi conștientizați de mersul marii reforme, lumea acceptând mai ușor ceea ce li se cere.

Jandarmul postconvoi îmi spune cum pot achita fără bani și fără card o cumpărătură sau o comandă. Și mă învață și cum să formulez în gând acea plată. Dar, mă asigură, deocamdată nimeni nu-mi va cere să plătesc ceva. Și la hotel pot sta până ce voi fi anunțat. Când va fi asta? Voi fi anunțat, repetă jandarmul. Apoi mă conduce înapoi în salonul de unde am fost extras mai devreme. Mă uit la ceas,  cu mult mai devreme.

În drum spre ieșire, dau de un bufet suedez încărcat cu bunătăți. Îmi iau de mâncare și mă așez la o masă. Un bărbat în haine de Convoi se uită țintă spre mine. Acum nu-i răspund eu privirii. În schimb, mă întreb – din nou nu pot să nu mă întreb! – dacă Marea Schimbare se vrea în stil democratic, ce rol mai au băncile care, împreună cu serviciile de informații, reprezintă stâlpii de bază, așa cum mi s-a precizat? Ce fel de bănci sunt acelea care nu gestionează bani? „Gestionează bani, mi se transmite, dar nu monede și bancnote, nici titluri, ca înainte. Ele gestionează și acum, dar doar bani virtuali: poți cheltui doar câți ai în mintea ta. Când nu mai ai, poți cere împrumut sau chiar împrumuturi. Dacă nu poți înapoia creditul, ajungi în gloata disperată. De ce crezi că acei indivizi nu au nicio șansă de a fi primiți în Convoi?”

Nu mai plouă. Se înserează. Fac o tură cu mașina prin oraș, apoi mă întorc la hotel. În hol dau de mai mulți foști camarazi din trupul șarpelui. Dar nici o singură femeie. Urc la etajul opt. În lift dau de bărbatul distins în costum albastru. El se oprește la etajul cinci. Nu schimbăm niciun cuvânt. De parcă n-am vorbit niciodată unul cu celălalt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.