UPDATE: Avocatul Toni Neacșu a scris pe Facebook că nu se va întâmpla nimic cu contractele SAFE.
„Ordonanța SAFE nu e legea SAFE. Am tot spus-o. Nu se va întâmpla nimic, contractele sunt semnate in baza altei legislații. E prima oară când CCR constată un conflict juridic încheiat, care si-a produs efectele de mult. In aceasta procedura CCR nu constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ci doar indică ce trebuie făcut pentru a înlătura un conflict intre 2 autorități publice.
Se va întâmpla doar ce spune CCR în hotărâre că trebuie făcut, deși cred că mai degrabă nimic, pentru că acel conflict juridic de natură constituţională oricum nu mai există.
Decizia CCR confirmă altceva: Guvernul Bolojan încă din prima zi de interimat, 5 mai, a acționat neconstituțional, încălcându-și flagrant limitele competențelor. Ceea ce a făcut permanent după aceea, până la învestirea Guvernului Niculescu”, a scris acesta.
Știrea inițială
Ordonanța de urgență vizată a fost adoptată pe 4 mai, cu o zi înainte de moțiunea de cenzură. În varianta publicată în transparență decizională înainte de ședința din 4 mai, proiectul cuprindea două articole. Acestea, potrivit Executivului, creau cadrul legal pentru investiții rapide în industria de apărare, în contextul SAFE.
Doar că în timpul ședinței, Executivul a suplimentat proiectul cu alte 12 puncte care cuprind și alte tipuri de reglementări, precum concesii în ceea ce privește antrepozitele fiscale din industria vinului. Ulterior, Guvernul a cerut aviz din partea Consiliului Legislativ, așa cum este obligat, iar pe data de 8 mai, la trei zile după demiterea executivului, a luat act de acest aviz în ședința de guvern.
PSD reclamă faptul că nu exista nicio urgență pentru aceste 12 puncte și că ordonanța a fost adoptată, de fapt, după moțiunea de cenzură, când guvernul nu mai avea acest drept.
„A existat o ordonanţă de urgenţă, înainte discutată, dar nu aprobată, fiindcă n-avea avizul de la Consiliul Legislativ, înainte de moţiunea de cenzură. Între timp, a apărut avizul de la Consiliul Legislativ, doar că, pe bandă s-au adăugat foarte multe lucruri care n-apăreau în formă iniţială. Ce să vezi?
S-au adăugat lucruri despre crame de vinuri, despre reţele de gaz prin Bihor, despre tot felul de lucruri, vreo 11 puncte, care fac parte din această ordonanţă şi au fost adăugate la ordonanţa SAFE şi care n-au avut aviz de la Consiliul Legislativ. Mai mult decât atât, parte din aceste amendamente citite pe bandă fac obiectul unor legi care se află pe circuit parlamentar, ceea ce este împotriva Constituţiei, să dai ordonanţe de acest tip. Şi atunci, au apărut aceste elemente care mă fac să fac această sesizare”, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.
Explicat cât se poate de simplu, miza celor două ordonanțe aduse în discuție stă în momentul în care au fost făcute și în ce conțineau ele:
1. Despre ce ordonanțe este vorba?
OUG nr. 21/2026 (Ordonanța-cadru inițială): A fost adoptată prima dată de Guvernul Bolojan pentru a crea cadrul general al Programului SAFE — un program major prin care se alocă miliarde de euro pentru investiții strategice în apărare, securitate națională și infrastructură.
OUG nr. 38/2026 (Ordonanța modificatoare / de aplicare): A venit ulterior pentru a aduce completări concrete (inclusiv pe regulile de expropriere, lucrări publice de interes național și alocări bugetare).
2. De ce s-a ajuns la scandal și la CCR?
Marea problemă nu a fost doar conținutul lor, ci procedura și cronologia:
Greșeala de calendar (interimatul): Ordonanța (OUG 38/2026) poartă data de 4 mai, însă a fost trimisă la Monitorul Oficial și a fost publicată abia pe 8 mai. Între timp, pe 5 mai, Parlamentul a votat o moțiune de cenzură, iar Guvernul Bolojan a fost demis, devenind un guvern interimar.
Ce spune Constituția: Un Guvern demis (interimar) are voie doar să administreze treburile curente ale țării. Nu are voie să mai adopte ordonanțe de urgență importante, mai ales pe domenii de impact național masiv (cum e proprietatea sau credite de miliarde).
Reacția Parlamentului: Sorin Grindeanu (Camera Deputaților) a reclmat că Guvernul a forțat legea publicând ordonanța după ce fusese deja demis, furișând practic o decizie majoră peste capul Parlamentului.
3. Ce a spus CCR astăzi?
Judecătorii CCR au decis (cu 5 voturi la 4) că Guvernul a depășit Roșul Constituțional. Adică:
Un Guvern demis nu trebuia să mai emită sau să finalizeze un OUG pe o astfel de temă.
A existat un conflict juridic — Guvernul a luat din atribuțiile Parlamentului.
4. Concluzia pe scurt
Este o greșeală juridică și politică: Guvernul Bolojan a vrut să treacă rapid un proiect major prin ordonanțe, dar a continuat procedura chiar și după ce a pierdut sprijinul Parlamentului prin moțiune de cenzură.
Iarăși, NU este o infracțiune penală: Nerespectarea calendarului constituțional la adoptarea/publicarea OUG-urilor face ca ordonanța să fie anulată sau blocată de Parlament, dar nu este o faptă pentru care un premier merge la închisoare.
CCR NU MAI ARE CREDIBILITATE, TREBUIE DESFIINTAT SI REÎNFIINTATA SA SE POATE SCUTURA DE TOATE LEPADATURILE, JANDARMI CONSTITUTIONALI PENTRU O CONSTITUTIE NICIODATA RESPECTATA.
Sa fie judecat, ne-a luat pâinea de la gura cum spune Romanul si a creat si prejudiciu țării. Îl dorim in fata instantei.
Când Zamfir a aprins lumina în cămară a văzut niște termite! Sobolanii au fugit în altă barca!
Cică la Bihor la camera de conturi se „construiește echipa” cu șprițuri lungi de vara in timpul serviciului.